Se afișează postările cu eticheta actori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta actori. Afișați toate postările

luni, 30 decembrie 2013

Dedublarea personalității, paraziții și trolingul în lumea a treaia


Paraziții. Ca specie, locul lor în biologie este ingrat deși militar sunt dovediți a fi cele mai letale căi de atac. Ca formație să zicem muzicală, rolul lor a fost benefic până au ajuns să prolifereze haotic la limita la care au avut de ales între a ucide gazda ori a suferi mutații individuale și a părăsi grupul pentru a parazita alte subsegmete culturale. Unul dintre cele mai celebre butade marca Paraziții a fost "am dublă personalitate și o dezvolt pe a treia". Frumoase versuri slabă muzică. De gustibus... Totuși dacă ești femeie și iți plac paraziții, ești probabil o proastă.

Recent am scris niște remarci pe diverse bloguri. Cu ocazia asta m-am uitat peste vechile mele comentarii și am descoperit acolo o ciudățenie. Cineva a încercat să mă atace, să mă contamineze fără ca eu să îl provoc. La prima vedere părea un parazit, la a doua un prost, la a treia un trol. Ultima se exclude în lipsa unei pagini sau blog atașate numelui așa că am decis că personajul nu promovează nimic personal. Concluzia imediat următoare a fost aceea că personajul nu are persoană, adică nu există. Mă scuzați pentru logica abruptă, dar acest comentator pare a fi o personalitate secundară a deținătorului de blog, un avatar, un cățel de pază. Da știu, sună paranoic. Da știu, că a nega existența a ceva sau cuiva este o treabă mai dificilă decât a o proba.

O altă variantă posibila este aceea că personajul se ocupă cu SEO pentru blogul respectiv sau o fi chiar administratorul. Dacă există administrator la bloc, este posibil să existe unii să-ți ceara banii de întreținere linkuri, trafic în bară și care să dea afară golanii care se pișă în subsolul blogului tău.

Drept argument posibil am faptul că această manifestare pe care generic am numit-o "comentatorul X" are acces la bucătăria intimă a blogului respectiv și poate citi IP-uri. Ori treaba asta este posibilă pentru puțini, și este prohibită comentatorilor oarecare. Și da eu am voie să comentez cu mai multe ID-uri pe același blog, pentru că în lumea asta faci conturi ca să spargi biluțe, conturi să plătești facturi, conturi să te piși. Și nu, tu n-ai de ce să mă dai în gât. De ce? Din discreție băi. Ca să te simți confident, de kiki, de trei lei ridichi. Nu contează de ce, n-ai voie. Punct.

Stimate cerber cu trei perechi de coaie am o întrebare: cât de prost crezi că scrii, dacă pentru promovarea blogului îți comentezi singur articolele sub diferite ID-uri, eventual rogi un prieten să trântească ușa ca să se facă curent... de opinii evident?! Nu, nu seamănă cu ce spuneam mai sus. Ceea ce faci tu este un teatru ieftin de păpuși. Mâna stângă contra mâna dreaptă, uau ce meci!

Eu scriu prost. Sunt un blogăr de mahala, un scriitor de mâna a treia, în lumea a treia. Cu toate minusurile mele, nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă masturbez verbal și să declar rezultatul sex de vorbe. Scriu prost, din plăcere, să mă relaxez. Nu bifez, nu programez, iar dacă prostia mea mai amuză și pe alții cu atât mai bine. Mă bucur cum e normal când primesc un număr mare de comentarii și mă întreb cât de căcat am fost dacă nimeni n-a comentat nimic, dar nu comentez pe propriul blog sub alt pseudonim. Nu o fac pentru că mi se pare ultra trist și uber cretin.

Unii oameni sunt nevoiți să poarte o mască în ciuda faptului că nu o vor și că îi strânge. În conjunctura potrivită ar lepăda-o bucuroși să-și arate adevărata față. Alți oameni poartă măști de plăcere, din amuzament sau fățărnicie.

Pentru cei din urmă am o epifanie. Să porți o mască prea multa vreme ar putea să fie dureros. În final, încercând să o scoți, o să constați că se ia cu piele, că doare cu spume și ceea ce rămâne după îndepărtare ei este un chip slut și un suflet șchiop.

Vă doresc pa și un an nou decojit!

miercuri, 14 august 2013

Homo Mimicus


Dragă colega,

   Sunt un personaj toretic la fel de disfuncțional la nivel afectiv ca cele pe care le imaginez. Sau poate nu. Din punctul meu de vedere sunt un pic altfel decât majoritatea pretinde a fi. Sunt parte a speciei, a rasei și totuși sunt individ, iar conștientizarea acestei realități îmi dă dreptul să simt și să performez diferit. Rămân totuși parte a speciei și nu pot fi catalogat în afara ei, nici nu o pot părăsi.
 
   Anii de evoluție nu ne-au învățat nimic mai bine decât să mințim pe alții și pe noi. Acțiunea a început de la constituirea societatii, cam pe vremea când omul a fugit din padure unde nu trebuia să dea socoteală nimanui, și s-a stabilit în comunități unde trebuia să țină cont de propria reflexie în ochii celorlalți.
 
   În patru mii de ani am devenit o specie de super actori. Suntem cu toții frații lui Brad Pitt. Tragem de fiare ca să avem picioare musculoase pentru că ne-a cerut-o un rol. Până la apariția acelui rol ne-a durut fix în capot cât de subțiri aveam pulpele. De ce? Pentru ca nu se vedeau pe ecran. Dar dacă trebuie să se vadă, le lucrăm. Totul pentru rol.
 
   Suntem actori capabili  de interpretarea unei largi game de sentimente si ne comportăm într-o manieră care satisface ceea ce credem că vor alții să vadă. Lipsa aplauzelor este acceptabilă cât timp nu primim huiduieli. Deci mințim, jucăm teatru, sau mai precis simulăm. Atracția omului pentru virtual nu este întamplatoare. Virtualul vine în satisfacerea unei nevoi primordial umane, nevoia de scenă, recuzită și spectatori. În universul 2.0 sunt de miliarde de eroi pentru că în spațiul virtual poți să minți, să urăști să torturezi și să ucizi, fără să te simți vinovat. În spațiul virtual toți suntem nambăr uan!

   Prin urmare nu te frământa dacă tatăl tau nu te-a iubit, nu te invinui că nu-ți iubesti mama, sora, copilul. Nu te frământa nici dacă îi iubești așa de tare că îți rupi ața în ei. Aceste simțăminte sau lipsa lor sunt obișnuite la specia noatră, însă tot la fel de obișnuită este ascunderea adevărului din motive religioase și sociale. Nu este o maladie care să  se vindece cu medicamente, dar medicii or sa te bage oricum în sală. Și ei sunt actori.

   Dacă rolul începe să te consume, ia o pauză. Uită de teatru, mai bine scuipă, înjură, dă cu pumnul în figură sau arhitectură. Apoi dormi. Somnul este momentul tău de sinceritate absolută. Dacă vrei să rămâi sincer, nu te trezi. Nu te ridica din fața monitorului până nu ți se fac creierii noroi, apoi culcă-te înapoi!
   Somn ușor Homo mimicus, hai bis!

sursa foto