marți, 23 septembrie 2014

Ursu Lică

7. Iscodește, luptă, zboară!


Ușa cârciumii era într-adevăr încuiata. Murmurul hotarului se apropia dându-i lui Lică fiori reci. S-a uitat ușor speriat la ușa masivă de stejar, bătută în buloane, bine strânsă în chingi și traverse de fier. A mai încercat o data clanța și de necaz, a împins lent dar puternic cu umărul în lemn. Cu un scrâșnet moale, ușa forțată s-a deschis. Lică și-a privit admirativ isprava. Reușise să smulgă suportul ivărului din toc. Doua cuie mari, atârnau din d-ul din oțel. Le-a proptit în găurile lor și în joaca, s-a prefăcut ca le da un pumn, dar a greșit viteza și a lovit cuiele cu monturile. Spre uimirea sa acestea s-au înfipt ca în unt lăsându-l pe Lică cu ochii holbați la petele de pe mână. Au rămas doar două semne roșii care s-au estompat imediat.

Ce grozav sunt, s-a rotunjit el, privind sala principală a bodegii vizibil goala. Când s-a apropiat de bucătărie, Lică l-a zărit prin ușa ușor întredeschisă pe Dinu. S-a mișcat pe vârfuri, ca sa nu fie auzit. Privind prin crăpătura a văzut că Dinu se dezbrăca. Era deja gol pana la brâu, iar musculatura impresionanta a torsului și brațelor, îi era acoperită cu transpirație. Tocmai își scotea pantalonii și chiloții, când Lică a zărit ceva ciudat. De pe picioarele și de pe fesele bărbatului, se întindeau, dezlipindu-se anevoie, o mulțime de cili argintii. Parcă ieșeau de sub piele ca niște viermi, pentru că locurile rămâneau marcate de o ușoară iritație. Terminând cu dezechiparea, cu hainele frumos împăturite în mana, Dinu s-a apropiat de Cabină, a apăsat o zona a peretelui din care s-a deschis un sertar, unde și-a băgat uniforma și bocancii. Apoi a intrat înăuntrul Cabinei, în timp ce vasele începeau a zăngăni, anunțând trecerea Primului Cerc. Lumina lăptoasă i-a dat de veste lui Lică ca Dinu consulta meniul.

Chiar dacă știa că nu se poate vedea nici auzi nimic prin geam dinăuntru, băiatul a stat ascuns pană când ce lumina s-a stins, apoi s-a apropiat și a activat sertarul. Așa cum se așteptase acesta era gol. La fel și interiorul cabinei. Dinu dispăruse. În cea mai mare viteza, băiatul s-a dezbrăcat, a pus hainele în sertar și a intrat la rândul său în cabină.

De emoție comenzile se suprapuneau, degetele îi tremurau, așa ca până a reușit să găsească ceea ce-l interesa i s-a părut că au trecut ore.

- Bine ați venit la GateTrans. Alege-ți destinația, alege-ți timpul.

Șovăiala i-a relevat o nouă opțiune:

- Doriți sa folosiți ultima configurație încărcată? DA/NU!

- Da, vreau ultima adresă, hai bagă viteza!

- Comanda imposibil de executat. Vă rugam îndepărtați-vă efectele personale și artefactele detașabile. Vă reamintim că nu se acceptă animale de companie, vă reamintim că fereastra se închide în cinci. minute. Pentru siguranța dumneavoastră recomandăm sa folosiți următorul ciclu. Timpul rămas până la urmat...

- Vreau acum. Mașină tâmpită, sunt gol și singur; unde naiba vezi tu animale? Disperat, băiatul a repetat procedura.

- Comandă imposibil de executat; va rugam îndepărtați din cabină efectele personale, artefactele detașabile și animalul de companie. Vă reamintim că fereastra se închide în patru minute.

- 'la mea, n-ai un program tutorial ceva? Aha, “Diagnoză”! Hai scanează, bagă bagă!

- Diagnoză în progres; rezultatele se vor afișa imediat; doriți copierea în terminalul personal; doriți afișarea? Afișare rezultate.

Rândurile curgeau în fata lui Lică ar fi părut fără sens dacă el nu ar fi avut deja o bănuială.

- Va sfătuim sa citiți rezultatele pe terminalul personal. Fereastra se închide în treizeci de secunde. Vă rugăm să părăsiți urgent cabina și să îndepărtați din container efectele personale. Punctul de plecare devine punct de sosire în zece secunde, nouă, opt...

Lică aproape a zburat prin ușa bucătăriei, îmbrăcat doar cu chiloții, trăgându-și pantalonul în sala mare și cămașa lângă ușă. A trebuit sa aștepte trecerea ultimului cerc, a cărui vibrație o simțea cu tot trupul. Când s-a așternut liniștea, l-a auzit pe Dinu fluierând vesel în bucătărie. Băiatul a înșfăcat un vraf de cergi, s-a culcat pe podea într-un colț al încăperii acoperindu-se cu ele. Dinu a trecut nepăsător pe lângă el, a deschis larg ușa cârciumii și s-a întors în bucătărie. Astfel Lică a reușit să părăsească neobservat bârlogul lui Dinu și a ajuns la casa Ilenei, care îl aștepta în prag. Băiatul s-a repezit sa o ia în brațe.

- Leana, vrei să plecăm amândoi din sat? Cred că am găsit o posibilitate să scăpăm de aici! Ce ai?

- Au! Dă-mi drumul, mă doare! Vrei să mă omori? Cred că ai rupt ceva în mine, că mă înțeapă când suflu! Nu merg nicăieri, aici e locul meu, rămâi cu mine!

Jumătate de oră de rugăminți a fost înlocuită de o așteptare fără timp. Nu și-au mai vorbit. Fiecare aștepta ca celălalt sa se răzgândească. La primul zumzet al Hotarului, Lică s-a ridicat și a plecat fără nici un cuvânt, fără să privească înapoi.

Special a trântit ușă. în urma lui, ca toți cei din crâșmă sa tresară. Și toți au tresărit, toți în afara de unul, spre care s-a dus cu pas măsurat.

- Bună seara Dinule, cum se mai prezintă viitorul, este tot acolo?

- Băi puțu... Lică, ce te arunci băi, ca găina la flegmă? A zis el satisfăcut de calambur.

Dar puștiul nu a cedat. S-a așezat în fața bărbatului cu picioarele desfăcute și i-a luat cana de vin din față. O clipă a părut ca o să bea, dar cu un gest fals de surpriza i-a dat drumul să se spargă de podea. In timp ce vinul se scurgea printre cioburi, Dinu râdea, ca și cum ar fi fost o glumă. Țăranii râdeau mânzește. Lică le-a tăiat-o scurt:

- Râdeți ca proștii, la comandă! Râdeți la tâmpeniile spune de omul care vă ține ca pe maimuțe în cușcă! Treaba voastră, dacă vreți sa rămâneți proști și slugi, eu în seara asta o să plec!

- Ba nu pleci nicăieri; nimeni nu pleacă viu din satul asta! Cu voce scăzută, soldatul a continuat: Ești mort puștiule! Ești un paradox, viitorul nu există pentru tine. M-am documentat, ai murit în pădure și stârvul ți-a dispărut mâncat de animalele. Toți ăștia din sat sunt și ei morți, îngropați de vii la o alunecare de teren produsă în 1935. Deci nu existați. Pe de altă parte dacă rămâi aici și lași ciocul mic, vei trăi veșnic! E adevărat că la reset nu-ți vei aminti, dar vei fi veșnic! În afara acestui timp nu există prezent sau viitor pentru nici unul dintre voi.

Apoi Dinu a ridicat tonul să-l audă ceilalți. Nu-l ascultați pe mucos, mai bine aveți grijă să nu ne facă figura ca ăla din biserică. Mitu, Neblea, Gogea, păziți ușă!

- Stați liniștiți, ca nu pe acolo vreau sa ies din coșmarul asta; oricum nu mă puteți împiedica! Nimeni nu mă poate împiedica, nici măcar tu. Oamenii s-au așezat lângă ușă curioși, așa că Lică a continuat.

Dinule, ai condus prea mult afacerea asta de turism temporal. Sunt convins ca în afara de tine exista un Operator. Apoi clienți, o da, clienți cu mulți bani. O afacere strălucită, trebuie să recunosc. Alegi un loc exact înainte de a fi ras de suprafața pământului și îl transformi în Time Park pentru bogații din viitor. Bănuiesc că ai avut drept clienți etnologi, istorici, nostalgici și naiba mai știe ce. Dar tot la fel de convins sunt ca nici unul nu știa ca are asigurarea de viată expirata când a intrat pe terenul tău. Îmi pare rău ca îți stric planurile, n-am nevoie de tron, eu doar vreau sa plec de aici. E timpul meu.

La auzul acestei replici Dinu a părut ca iese din transă și-a privit ceasul s-a ridicat în picioare și s-a întors către bucătărie. Huruitul veselei părea efectul mișcărilor sale. Toată lumea putea sa simtă cum se apropie primul cerc.

Lică s-a dezbrăcat rapid de haine și din doua salturi l-a ajuns din urma pe Dinu care cu spatele la ușă, i-a blocat drumul spre cabină.

- Dă-te la o parte, Dinule că...

- Că altfel te pomenești că-mi dai una?! Hai minor exhibiționist, dă, dă cât poți tu de tare!

Cu un singur pumn, pe care celălalt nu s-a obosit să-l pareze, Lică l-a aruncat grămada la podea. Ceilalți au încremenit. Știau cat de puternic și crud era Dinu, iar acum zăcea cu fata însângerată, doborât de un copil. Profitând de avantajul psihologic puștiul s-a întors către ei.

- Care mai are chef sa se pună cu mine sa iasă în față! Nimeni? Atunci vă sfătuiesc să vă încuiați în magazie. Busculada i-a distras atenția, astfel că riposta lui Dinu l-a prins nepregătit, ajungând sa spargă cea mai apropiata masa cu capul.

- M-ai enervat rău băiete, am sa te fărâm, am să-ți rup fiecare oscior! Șuieratul veninos se strecura printre buzele crăpate ale bărbatului mai vârstnic, care a reușit sa-l lovească repetat utilizând o tehnica marțială, până când Lică l-a prins în brațe ca într-un clește și a strâns, a strâns până a auzit cum pocnesc oasele și se sfâșie mușchii. Iar când i-a da drumul, Dinu s-a scurs dezarticulat pe podea. Tresele galbene ale uniformei pâlpâiau roșu intermitent. Băiatul s-a aplecat asupra lui și i-a sfâșiat vestonul, dând la iveală aglomerarea de mecanisme și fire, ascunse în căptușeală.

- Deci s-a inventat mușchiul artificial, a rânjit el învinsului ce își revenea greoi în simțiri. Păcat că nu ține de foame, a spus, apoi l-a apucat de un picior și s-a îndreptat către ieșire. Doi inși rămași în sală în stare de șoc și-au revenit rapid și au spălat putina. Dinu la implorat cu vocea gâtuită:

- Ce faci? Oprește-te, o să ne omori pe toți!

Lică nu l-a băgat în seama, continuându-și înaintarea.

- Oprește-te, afară e o mașină de tocat, te rog gândește-te! Uite terminalul meu. Ai bani și proprietăți, excursii... sunt toate ale tale! Cardul cu aspect metalic se unduia ca o bucata de gelatină lângă piciorul lui Lică. Băiatul l-a călcat încercând sa-l strivească sub talpa, dar parca a întins o guma de mestecat aruncată în nisip fierbinte.

- Mă piș pe banii tăi! O să-ți fac cunoștință cu un prieten, a zis Lică, punând mâna pe clanță!

În urletele celuilalt, a deschis ușa și direct din prag, cu un efort considerabil, l-a aruncat pe deasupra scărilor în praful din mijlocul uliței, apoi a pornit către el. În jur trepidații ciudate ridicau pietricelele la jumătate de centimetru de sol.

- Nu, nu, striga Dinu îngrozit la el. Nu te apropia, o să ne amestece vârtelnița asta dementă!

- Ba eu tocmai mă pregătesc să mă separ, nu mă amestec cu gunoaie ca tine! Silueta lui Lică tremura, lua dimensiuni, forme și umbre ciudate.

Sub efectul Zonei Inelare, ursul s-a desprins de trupul băiatului, căpătând propria-i forma. S-au privit o clipa, apoi ursul s-a dus către corpul ghemuit în țărâna.

- Poftă buna prietene, a spus Lică și a pornit calm către cârciuma! În urma lui, Dinu a urlat înfiorător, sacadat, gâlgâit. Bucăți din carnea lui intrau în animal în tip ce zdrențele de uniforma și picăturile de sânge levitau în jur sub efectul Hotarului.

Lică, a închis ușa de la intrare. De la geam nu se mai vedea nimic afară. Pe sub cea de la bucătărie, se zărea mișcare. Lică a strigat:

- Am terminat numărătoarea și încep căutarea! Cine nu-i gata, îl iau cu lopata; un', doi, trei, ursu' după ei! Liniștea instaurată după o scurta agitație spunea ca oricare ar fi fost curiosul, a eliberat zona.

Ușa cabinei l-a primit închizându-se fără zgomot în urma lui. În spațiul virtual a urmat calm protocolul "ultima configurație formata"

Lumina alba, l-a dizolvat ca pe o linguriță de zahar pudra, într-un pahar de lapte cald. O clipa nu a văzut, nu a auzit și a nu a simțit nimic, apoi a fost conștient de prezența hologramei.

- Punct terminus! Așteptați vă rugăm diagnosticul; rezultatele vor fi copiate în terminalul personal! Transfer complet; va mulțumim că ați ales GateTrans, domnule Codin!

Lică a închis ochii și informația i s-a vărsat direct în creier. Datele din cardul, cu care s-a amestecat intim l-au amețit o fracțiune de secundă, apoi le-a compilat, le-a apreciat valoarea și a conștientizat spațiul rămas neutilizat. Fără să deschidă ochii a spus:

- Copiază memoria fixa; anulează; copiază baza de date GateTrans, afișează traseul cel mai scurt către casă, parole acces. Blochează apeluri, anulează programări!

Timpul și-a pierdut pentru el sensul. Ușa cabinei s-a deschis și în viitor, a pătruns hotărât Călătorul.

11 comentarii:

  1. Deci da ! Te propun pt ursul de aur.
    Imaginația ta merita numai laude, cu riscul de a-ti creste cornite, spun ca esti foarte foarte bun!

    RăspundețiȘtergere
  2. sunt usor bulversata, e si miezul noptii si am citit totul cu inima cat un puricel...
    parca am vazut un film, asa ca subscriu propunerii lui Blue :)

    RăspundețiȘtergere
  3. il prefer doar pe Lica, bine ca nu l-ai oamorat! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-a salvat miraculos, că avea brandu' vânjos!

      Ștergere
  4. Despre poveste... ?
    E dificil sa incerci macar sa arunci un comentariu care sa sune cat de cat inteligibil. Nu dupa asemenea lectura. Eu ma simt cumva in transa si nu sunt la prima citire a acestei parti din povestea Ursului Lica.
    Dar acum stiu ce anume m-a mentinut unul din cei mai indarjiti cititori pe care ii ai.
    Fiindca te citesc asa cum scrii, cu spaime, cu fiori, cu detasare, cu teama, cu rabdare, cu nostalgii, cu un munte de curiozitate, cu neastampar, cu foame, cu sete.
    Si da, cum au spus si fetele mai sus, povestea e o invitatie la filmul pe care propria noastra imaginatie il deruleaza pe baza scenariului scris de tine. Mi te imaginez cu ochii arzand efervescent cand ne scrii... Si bucuria ta launtrica. O meriti, ca si consideratia cititorilor.
    A mea o stii prea bine, nu te mai plictisesc cu detalii. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai ghicit cel putin odata. Intradevar imi fumega ochii cand scriu, limba imi iese usor printre buze...
      Dar bucuria se poate citi pe fata mea. Am moaca aia de motan care tocmai a infulecat vrabia, si are ceva puf prin mustati.

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Daca vrei musai, îi dăm resurect lui Rondea, sau povestim despre viața și opera sa înainte să moară.

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE