Dragi colege,
în poză este anunţul care a fost găsit în toaleta doamnelor.
În cazul în care (chiar) a fost nevoie de un astfel de anunţ, vă rog să anunţaţi Dept. Admin. care va lua măsurile necesare.
În cadrul firmei noastre anunţurile se fac numai de către Dept. Admin. În cazul de faţă vă rog să vă asumaţi iniţiativă şi să-mi transmiteţi problemele care v-au determinat să acţionaţi aşa.
Cu respect,
Şef Dept. Admin.
M
Dragă M,
Am considerat că acest anunţ este necesar pentru că se referea la o regulă de igiena elementară, care evident, nu este respectată de fiecare dintre noi.
Personal ţin la sănătatea mea, mai ales în condiţiile în care noi femeile, suntem sensibile la cele mai multe boli legate de igienă. Cred că sunt în asentimentul (aproape) tututor femeilor din firmă. Nu am apelat la Dept. Admin. pentru că tocmai persoană care îl conduce nu respectă această regulă elementară de igiena. Îmi pare rau dacă vreo persoană se simte lezată, însă personal nu vreau să mă imbolnavesc la locul de muncă doar pentru că îi este cuiva teamă de apă.
Îmi asum iniţiativa afişului pentru că ţin la sănătatea mea şi nu vreau să fiu expusă la aşa ceva.
Cu respect,
Şef. Dept. Mediu
V
Dragă V,
Nu sunt genul de persoană care întreţine conflicte şi cu atât mai puţin le creeză. Asta pentru că am convingerea că este mai uşor să distrugi decât să construieşti.
Conflictele inutile duc la afectarea performanţelor profesionale ale întregii echipe. Noi suntem o echipă. Probabil venind aici mai recent nu aţi reuşit să simţiţi asta dar cu siguranţă în timp acest lucru o să vină.
Cred că ai o perceptie greşită asupra acestui fals incident. În primul rand, sunt suficient de atentă în ceea ce priveste igiena mea şi a celor din jur. Sunt suficient de matură pentru a decide singură când să mă spăla pe mâini şi când nu.
Nu ştiu cum foloseşti tu toaleta şi nici nu mă interesează dar am convingerea că la nivelul nostru de educaţie şi civilizaţie cu siguranţă acest lucru majoritatea dintre noi îl face cum trebuie.
De aceea eu nu am nici o "teama". Mai mult, personal am capacitatea de a sesiza când ceva este în neregulă şi a mă proteja corespunzător. Mă gândesc că astea sunt lucruri banale pe care ar trebui orice persoană educată să le facă.
Poate că nu ar fi rău să încerci un consult de specialitate privind o eventuala fobie privind microbii.
O zi bună!
Şef Dept. Admin.
M
Dragă M,
Sunt convinsă că ai mai multă nevoie de asistenţă psihologică decât mine. Cred că la nivelul nostru de educaţie şi civilizaţie este evident că o persoană care umblă prin toaletă cu hârtii lipite de palme în loc să utilizeze săpunul, suferă de o (eventuală?) fobie. Cu asentimentul întregului dept. de mediu, consider tapetarea toaletei cu hârtii o risipă ne ecologică.
O zi bună!
V
Dragă V.
În situaţia de faţă, prin felul meu de a fi şi prin natura administrativă a muncii mele mă murdaresc foarte mult pe mâini. De aceea trebuie să mă spal foarte des pe mâini cu detergent. Pentru a îmi proteja pielea sunt situaţii când îmi pun hârtie pe mâini pentru a nu atinge zona toaletei tocmai în ideea de a nu mă murdări şi a nu fi nevoită să mă spal cand abia m-am spălat. Excesul de detergent face foarte rău la piele şi nu numai. Bănuiesc că tu consideri şerveţelele umede (care sunt din PET) ecologice. Îţi recomand schimbarea dioptriilor pentru citirea etichetei care-ţi va demonstra că şi acelea conţin detergent iar utilizarea lor aduce un afront naturii.
Îţi spun aceste lucruri nu ca să mă justific ci pentru că sunt convinsă că astfel vei înţelege că e bine să nu te grabeşti în a cataloga lucrurile după aparenţe.
Şef Dept. Admin.
M
Dragă M.
Cu toată amabilitatea te anunţ că întregul detergent din lume n-o să spele faptul că m-ai facut chioară. Hai să incercam să fim rationali. Două fire de plastic într-un serveţel testat dermatologic, nu se compară cu o bombă bacteriologică învelită în ce-a mai fină coală. Cred că ar trebui să ai amabila maturitate de a avertiza 'colectiva' din care facem parte purtând pe ecuson simbolul pentru risc biologic.
Şef. Dept. Mediu
V
Dragă V.
Îmi cer scuze pe această cale pentru greşeală. Dacă ştiam că nu acuitatea vizuală este motivul problemelor tale, obţineam aprobarea şi eventual sprijinul financiar să te trimitem înapoi la şcoală. Poate în acest fel şi cu o bună consiliere psiho-pedagogică fobiile faţă de microbi şi hartie s-ar fi atenuat măcar cât să poţi duce o viaţă normală. Încă mai sper că nu va fi nevoie că firma noastra să platească această greşeală. Referitor la ecuson, poate o să-l porţi tu agăţat de lesă sau de babeţica pentru spume.
Şef Dept. Admin.
M
Dragă M,
Trebuie să îţi dau dreptate că a fost făcută o greşeală. Ai fost probabil greşit educată, asta dacă nu o fi o problema congenitală. Asta ar scuza faptul că o şefă de departament umblă prin firma cu mâinile jegoase şi hârtii lipite pe ele. Poate tot asta explică fapul că oamenii ies cu ochii rosii din biroul tău iar plantele se ofilesc aşa de repede. Cred că este evident pentru toată lumea că ar fi cazul să iei prima ta masură administrativă reală, să te iei de postit-uri şi să te dai afară. O să mă ocup eu de administrarea arealului calamitat imediat ce purjezi zona.
Să ai o zi bună!
Şef. Dept. Mediu
V
Dragă V,
Eşti greu de calificat altfel decât o chimistă ordinară, care nu ştie alte produse ecologice decât cele de tras pe nară. Pentru persoane ca tine am mutat locul de fumat afară. Sper că îţi dai seama că ai depaşit pragul de toleranţă al acestei companii şi o să-ţi faci vânt pe canalizare cu tot cu serveţelele tale parfumate, pâna la staţia de epurare. În acest fel s-ar ecologiza compania, şi s-ar face dreptate microbilor deşi mă tem că nici aia nu te pot înghiţi.
Să ai o zi cât mai bună!
Şef Dept. Admin.
M
Dragă M,
Sper că ai primit cu aceiaş bucurie ca şi mine intermedierea micii nostre contradicţii de opinii de către managerul general. Am fost uluită să găsesc atâta înţelegere la dânsul şi atât de mult calm. Dacă timpul nu ar fi atât de preţios pentru mersul afacerii noastre probabil am fi dezbătut mai multe. Aşa am fost nevoiţi să lămurim asta la o singură cină.
Să avem o zi bună!
Şef. Dept. Mediu
V
Dragă V,
Ma bucur că ai văzut importanţa comunicării, chiar şi atunci când se face la lumina lumânarii. Este vina răcelii acestui mediu steril de comunicare care se numeste mail.
În acest sens te rog că urmatoarea data când ceva te deranjează, vino să vorbim personal. Te asigur că am foarte multă bunăvoinţă chiar şi pentru subiecte mai delicate. Credinţa mea este că problemele te pot chiar face să-ţi faci prieteni noi. Am convingerea că acest mic conflict, prin acest e-mail, a şi disparut.
Să avem o zi bună! Cu toţii!
Şef Dept. Admin.
M
O, daaa...! Mi-a mers pe suflet dialogul acesta mail-eresc. Una ipohondra, cealalta dracoasa si hotarata sa aiba ultimul cuvant. Mai ca as baga mana in foc pentru similaritatea unor situatii ca cea descrisa de tine, pe care o poti regasi lejer intr-un birou cu mai mult de trei tanti. Daca le-am putea auzi gandurile, ne-am ingrozi. Am avut in urma cu cativa ani o sefa infernala, ipohondra, paranoica, la fel de inspaimantata de acarieni, bacterii, microbi...
RăspundețiȘtergereJur, se spala cu spirt zilnic pe maini. Si era extrem de suspicioasa, banuitoare si rea de gura. Asa ca articolul tau mi-a dat voie sa ma simt razbunata macar pe partea cu ipohondria.
Iar daca mi-a placut stilul tau de a scrie, deja stii, nu te mai laud o data!
Sonia draga,
RăspundețiȘtergeredoamnele astea sunt dulci păpuşele cu capete de porţelan faţă de altele. Eu am vrut taman stilul de răsbel purtat prin mail să-l redau. Păcat mare că domnul Caragiale a făcut asta înaintea mea cu mult timp inainte şi cu mult, mult mai mult talent. :P Glumesc, nu-i nici un păcat; ador pe Conu Caragiale!
Eu va ador pe amandoi, conasilor, deopotriva, ca loc este! Fiecare cu talentul lui. Nime' nu sta sa le masoare, cel putin, eu nu!
RăspundețiȘtergereSalutari, musiu!
@Sonia
RăspundețiȘtergereSar'na, sar'na...ce sa fac daca esti singurul cititor!
ia uite la el ;)) ma da trebuie neaparat sa dam cu batzu ca sa ne bagi si pe noi astia tacutii la categoria cititorilor tai? sau pe noi ne pui la categoria admiratorilor secreti?:))))))))))
RăspundețiȘtergereNiku,
RăspundețiȘtergeremai ala micu' (peiorativ), cum nu te bag mai in zeama?! Nu iti dau zilnic bobarnace peste sfarla nasului sa te imbeti ca sa poti scrie ceva pe bloaga aia a ta ?!