Oase pe plajă

-Tati de ce n-am voie să omor furnici?
-Pentru că nu ai de ce, sunt şi ele fiinţe vii...
-Pentru că te bate Dumnezeu fetiţo, de aia!
-Dacă mami nu mă bate, tati nu mă bate, tu nu mă baţi, de ce mă bate Dumnezeu?
-Pentru ca El aude tot şi te pedepseşte ca să-ţi fie teamă de El.
-Ştii ce mamaie?! Dumnezeu a murit şi scheletul lui stă în nisip pe o plajă.
-Nu este frumos, ce vorbă este asta?
-Ba a murit, ştiu că aşa am visat!
-Vai de sufletul tău! De ce nu-i zici mă omule ceva?!
-Dumnezeu nu poate muri tati pentru că el este creatorul a tot ceea ce ne înconjoară; el este viaţa...
-Dacă este viaţă poate sa moară, îţi spun eu că a murit pe plaja aia. Sa înecat în petrol şi pescăruşii au murit şi marea plânge cum facea mami cand a murit Puşa. Şi dacă el a murit poate şi planeta să moară şi Soarele că tot nu mai are ce face; o să moră şi stelele...Ce mai este după stele tati, ca să-ţi spun cine mai poate să moară?
-Termină copile, ia uite ce floricele are pomul ăsta; vrei pufuleti?
-Nu vreau! Vreau basma şi o lopată. Tati ia-mă în cârcă să rup flori. Aşa. Îl îngropăm, plângem şi după aia ţinem secret. Nu spunem la nimeni.
-De ce să nu spunem, ce să nu spunem?
-Ce faci, te cobori la mintea copilului?
-Mamaie tu taci că nu ştii nimic.
Trebuie să nu spunem că oasele lui Dumnezeu stăteau pe plajă. Spunem că erau ale omului. Le ascundem ca să nu afle oamenii la care numai de Dumnzeu le era frica, dar dacă a murit, nu le mai este. Să nu spui la nimeni tati. Ca să le fie la toţi frică până se termină. Trebuie să facem frăţie să nu spunem. Mamaia nu spune că nu mă crede. Numai tu poţi să trădezi, că nu-ţi este frică.
Să nu spui...