vineri, 22 iulie 2011

Vals în trei

-Bună dimineaţa raza mea!
Mă întind semiconştient savurând flexarea muşchilor cu lentoarea dată de un somn lung, apoi mă pregătesc să răspund.
- Bună dimineaţa tati!
Vocea suavă care se aude din dreapta mea, are efectul unui tratament de defibrilare cardiacă. Deschid ochii şi braţele simultan, lovind uşor trupul culcuşit lângă mine. Privirea mi se fixează direct în ochii bărbatului din cadrul uşii întredeschise. Gura vorbeşte parcă fară mine:
- Bună dimineaţa dom' Director! El se uită la mine cu faţa unui nedormit.
- Bună dimineaţa. Cafeaua este gata! Raul, tu ziceai că preferi cereale la micul dejun?!
- Fulgi de porumb cu iaurt! Mă mira din nou că vorbesc fără să gândesc.
Bărbatul clatină aprobator din cap şi se retrage. Înainte să închidă uşa îmi şopteşte;
- Rao, vezi că hainele le-ai lăsat pe maşina de spălat; dacă vrei ceva comod îţi dă Sandra ceva de-al meu.
Din pilotă ies două maini firave apoi un ciuf castaniu. Sandra se întinde spre mine schiţând o tentativă de sărut. Mă retrag spre perete, protestând moale.
- Nu m-am spălat pe dinţi!
- Nici eu, dar nu cred că te deranjează propriul tău gust! Mi se pare corect să mi-l dai pe al meu înapoi.
Pipăi discret cu picioarele pe sub învelitoarea de puf. Ar trebui să fie pe acolo…
- Căutai ăştia? Nu fi pudic, adineauri erai dezvelit! Chiloţii mei flutură, agăţaţi de degetele delicate ale fetei.
Înhaţ boxerii cu iepuri roşii şi îi trag pe mine cu sentimentul că am greşit-o rău de data asta. Nu vreau să-mi închipui ce a simţit omul văzându-mă gol lângă fica sa.
În timp ce mă îmbrac mă prefac că n-aud numeroasele drăgălaşenii pe care mi le înşiră Sandra. Cu mâna pe clanţă o întreb, sperând la un refuz:
-Vii la bucătarie? Primesc un nu moale, împreună cu un legănat din cap. Ochişorii se închid, savurând încă un pic lenea.
Bucătaria scăldata în miros de cafea îmi aduce aminte de alte tabieturi matinale. Ceştile stau aliniate pe blatul de lânga chiuveta, împletindu-şi aburii cu cei de la robinet. Robert spală vasele de aseara. Amintirea zilei de ieri incepe sa-şi facă loc în minte. Mi se face dor de un sprijin, aşa că mă aşez gemând discret pe scaun.
-Mahmurel puiule, sau doar plăcut obosit?! Insinuarea din întrebare, mă face sa vars cafeaua abia aşezată in fată.
- Iartă-mă Robert, am facut o mare prostie! Nu trebuia...Eu…
- Nu face nimic, şterg imediat; nu te agita!
- Nu de cafea vorbeam!
Ceaşca zboară în chiuveta în care miraculos, nu se sparge! Doar Robert se crapă, dând la iveală şeful din el.
-Cum adica băi, fi-mea e o greseala? Ce am negociat noi doi, are nevoie de contract scris? Ce sunt eu, prostul satului? Stai jos si bea-ţi cafeau! Dacă mai zici ceva de genul ăsta cand ajungem la birou poţi să-ţi scrii demisia, auzi?!
Mă ridic instinctiv în picioare deşi stiu că mă depăşeşte cu un cap. Nu apuc să protestez pentru că în prag acoperită sumar de halat, apare Sandra. Mă cuprinde mila la vederea trupului împuţinat de boală. Şi totuşi este atât de vie, atât de plină de spirit şi uimitor de frumoasă.
- Bine ai venit, rază de soare! Ea zambeşte în timp ce el o sarută pe frunte.
Se aşează pe scaun în timp ce el o ajută. Îi intinde cesca, parodiind ceremonia ceaiului japonez. Deşi zambeşte ironic, adulaţia lui este reală. Nu o mai are decat pe ea şi asta pentru scurt timp.
- De ce vă certati? Nu trebuia sa-i dau treningul cel nou, tati? Oricum îţi este cam mic.
- Aiurea, zici că-i al lui, aveam o discuţie despre serviciu! Nu-i aşa Raulescule? Repetarea voalată a ameninţării îmi face cafeaua amara, amară. Arunc o privire pe etajeră.
- Bună cafeau asta, dar cere o ţigara!
- Păi nu te-ai lăsat, sau vrei una din alea de aseară?! Sandra chicoteste, luptându-se cu o şuviţă rebela. Eu mă fac că n-am auzit şi mă joc cu linguriţa. Abia aştept să plec, dar drumul spre firmă se transformă în probă de rezistenţă la stres. El pufneşte enervat de traficul orei de vârf, eu tac cu speranţa că nu v-oi fi obligat să ascult o predică. Ne prefaceam că suntem calmi. Nu ne privim, dar dacă inchid ochii, îi ştiu pe deasupra fiecare cută de pe chip.
La stop, un puşti cu căşti şi borsetă traversează pe roşu, alergând ca o căprioară. Robert trânteşte piciorul pe frână şi aproape iese pe geam urlând:
-Bă bulangiu' dracului, mişcă-te bă în zgaiba mătii, că maşina calcă nu f...! Se întoarce spre mine cu o moacă de ai jura că vrea să o dreagă.
-Iartă-mă dom' consilier, dar unii gândesc cu sula şi acţioneaza cu curul! Dă-o în puţa mea de treaba!
Nu comentez nimic. Sunt fericit că pot zâmbi. Îi sună telefonul. După câteva replici şoptite îmi întinde aparatul. După voce Sandra a plans.
- Ne vedem deseară, scumpule? Tati are treabă dar îţi lasă maşina. Vii să mă iei pe la şase? Am ceva important să-ţi spun. Pa!
Rămân tăcut cu telefonul în aer. El mă apuca brusc de mână.
- Dacă o faci să plangă nu mai ai ce discuta cu mine şi te-ai lins pe bot de primă!
- Nu merit asta, dar măcar sună mai bine decât varianta cu demisia! Robert ce am facut!?
El nu-mi răspunde, iar tăcerea se lăţeşte între noi ca o balta de sânge până ajungem la birou.
Acolo rutina mă învăluie plăcut. Deschid corespondenţa, citesc mesajele, savurând a doua cafea. Ema face o cafea de vis, iar ca femeie arată bici. Pacat ca nu-i secretara mea. O rog să închidă uşa, ca să o întreb ceva.
- Ema, te-a filat Robert vreodata? Nu hărţuială sexuală, dar aşa, o atingere, o privire interesată. Sau pe altcineva…S-a dat la careva din firma?
- Nu ştiu ce joc faci, însă la mine chestiile astea nu ţin. Ce vrei să auzi? Vrei să verifici zvonuri? Atunci varsă-le aici şi-ţi dau confirmări sau negaţii comand prompt!
- Las-o baltă Ema. Mai bine du-te si adu-mi dosarul ala de la Mediu.
Pauza trece fară să-mi pese de foame. Uitasem de şedinţă, cand a intrat Robert. După felul cum închide uşa în urma lui, îmi pot da seama că o să urmeze ceva neplăcut. Mă ia fară preludiu.
- Băi pluş, băi decreţel! Te-am tratat ca pe un prinţ, te-am promovat ştii tu bine, nu numai pe criterii profesionale şi tu ce-mi faci? Te interesează viaţa mea? Eşti căpiat? De ce nu mă întrebi pe mine mă, n-ai sange în pix? Ai zis că rămânem prieteni!
Devin stacojiu. Ah Ema, pun eu mâna pe tine! Amărăciunea mă îneacă:
- Dacă ai de gand să pleci urechea la vorbele unor muieri, poate ca ar fi bine să scriu demisia aia si să dispar dracului din preajma ta! Plec şi-mi bag picioarele în tot!
Se încovoaie ca după un pumn în vintre.
- Nu, te rog! Recunosc ca pentru ce ţi-am cerut ieri, prietenia noastra a cântărit mult, însa nu a fost tot. Rao, eu...ţin la tine cu adevărat, apreciez munca ta şi din cauza asta m-am gândit că în numele…
- Te-ai gândit că dacă-mi eşti şef o să-ţi fie mai uşor să mă şantajezi, asta ai gândit!
- M-am gandit că un om ca tine, ştie mai bine să trateze un subiect delicat; m-am gândit cât de mult te-a plăcut Sandra la petrecerea de Crăciun şi la cât a insistat să te cunoască. Crezi că îmi este uşor? Am luat o decizie raţională pe baza unor calităţi, pe care acum dovedeşti că nu le mai deţii!
- Nu trebuia să fim la altă şedinţă? Sau aplici iar butada cu şefu-i şef şi în pielea goală?!
- Şedinţa se amână până lămuresc ceva cu tine. Termină odată cu ironia ieftină. Tot baţi monedă pe chestia cu şefia. Te roade organigrama la ficaţi? Nu? Bine, să trecem peste. Uite cheile, vezi că s-a gripat gemul din faţă stânga! Raul? Promite-mi că ai grijă de ea; promite-mi că ai s-o iubeşti, că ai s-o faci fericita!
- Robert nu este nevoie dar uite, promit!
- Multumesc mult, te iubesc! Acum hai la sala de consiliu!
Seara, în drum spre restaurant Sandra arată vizibil mai bine. Poate datorită rochiei, fardului şi sutienului cu cupe. Ciripeşte nimicuri, mângâindu-mi pulpa dreaptă. Deodată mă roagă să opresc maşina. Vrea sa conducă deşi abia stă dreaptă. O clipă mă gândesc să o refuz, apoi mă dau jos şi trec în dreapta. Ajungem cu bine la restaurant.
La lumina lumânărilor de pe masa, chipul ei recapătă aerul suferind. Flăcările parca-i sug culoarea falsă din obraji, parcă o descărnează proiectând imaginea unui spectru. Îmi feresc privirea sub pretext că fumul îmi irită ochii. Când mă uit, văd ca si ea îşi suflă nasul si are ochii umezi.
- Poate o să crezi că-mi plâng de milă Raul! Aşa ai fi îndreptăţit să crezi. Nu-i adevărat decât în parte, pentru că pe mine mă îngrozeşte altceva mai mult decât propria-mi boală. Eu m-am resemnat cu ideea că o să dispar în curand, dar lacrimile astea sunt pentru tati.
- Ce-i cu Robert, are ceva? Vocea mi se opreşte în gat; îi apuc mainile şi o fortez să mi se uite în ochi. Spune-mi, e bolnav? Îşi freacă absentă încheieturile strivite.
- Nu, însă este înfiorator de singur, iar după ce o să mor şi eu, o să rămână fară nimeni pe lume. Lacrimile i se scurg pe obraz, diamante ce zgârie masca de pudră, lasând dâre de rimel. Sandra se scuză şi dispare la toaletă, lăsându-mă pradă dorinţelor antagonice. Reîntoarcerea ei aduce o undă tristă de parfum. De când ştiu ce-i cu ea orice parfum ar avea, mie-mi miroase a frezii veştede. Câteodată Robert miroase aproape la fel.
- Raul, am aflat de curând ceva care m-a şocat mai mult decât moartea mamei şi decât diagnosticul ăla crud. Am gasit pe calculatorul tatei, un jurnal parolat. Ştiind cât de mult însemn pentru el, la parolă mi-am tastat numele. Nu este corect, dar da, l-am citit. De acolo am aflat că tati iubeşte un barbat. Ce ai Raul? Este şocant, nu? Pentru mine a fost, însă acum a trecut.
- Nu e nimic rău Ruxandra! Mă surprinde întradevar vestea, dar nu ma simt bine; cred că nu trebuia să comand friptură în sânge. Lasă, o sa-mi treacă! Spune, ce mai scrie în jurnal?
Sandra începe să plangă din nou, iar fiecare lacrimă a ei mă arde.
- Scrie că orbit de pasiunea lui meschină pentru acel barbat, m-a neglijat pe mine. Spune că dacă ar fi fost un tată iubitor, nu m-ar fi ţinut la distanţă ca să-şi protejeze cealaltă iubire; că dacă am fi locuit împreună ar fi putut să-şi dea seama la timp, că raza lui de soare păleşte şi ar fi prins-o în braţe înainte să înceapă cu adevarat să se stingă. Şi că pentru a mă ţine lângă el cât mai mult va renunţa la tot ce are, înclusiv la domnul rază de lună. Scrie că s-au despărţit chiar înainte să mă mut eu înapoi acasă. Iartă-mă Rao, n-am vrut să te încarc cu tristeţea mea. Dar în afară de el doar pe tine te am. Te iubesc şi am încredere în tine. Nu regret nimic în afara timpului pierdut. Ar fi trebuit să te abordez la petrecere, dar abia acum am încetat să mă gândesc doar la mine. Pe atunci n-aveam puterea să te rog asta.
- Nu înţeleg, ce vroiai să faci, ce vrei să fac?
- Vreau să ai grija de tati după ce mor; asta vreau! Ema zice că tu eşti un csmopolit, un tip cu relaţii. Ai putea să-l cauti pe acel bărbat, ai putea să-i spui că tata încă îl iubeşte. El este prea mândru, prea aspru ca să facă asta. Numai pe tine te ascultă, numai părerea ta o respectă. O să-l găseşti, sunt sigură. Şi după, ai grija să ramână împreună. Promite-mi asta Raul şi am să mor liniştită! Promite-mi şi pâna în clipa morţii n-ai să mai vezi o lacrimă de la mine!
Ah cât doare! Mă doare ideea de a fi un dar. Un dar pe care el a minţit că nu-l mai vrea, un dar de care ea nu mai are timp să se bucure. Aş vrea să fug, să trec prin pereţi cu capul înainte, să trec prin clădiri şi maşini urlând cu molozul şi fiarele atârnate de mine, să fug pe câmp. Dar în loc de toate astea mă aud spunand:
- Promit!


Leapşă cu poveste centrată pe trei personaje prinse într-o legătura amoroasă, preluată de la MitzaaBiciclista

5 comentarii:

  1. Cutremuratoare poveste, m-a furat dinainte de a ajunge la jumatate, fiindca nu m-am mai gandit neaparat la triunghi, cat la povestea in sine...
    Personajele fac parte din genul acesta de oameni dispusi sa sacrifice de dragul altcuiva, orice, incepand cu o idee si terminand cu libertatea spirituala... Sau chiar si mai mult...
    Sunt geloasa pe triunghiul tau, e reusit, e palpabil si emotionant.

    RăspundețiȘtergere
  2. @sonia,
    multumesc mult ca n-ai abandonat de la atata exces de gerunziu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu abandonez greu, iar tot ce tine de gramatica, fie si excesul de gerunziu, inca ma fascineaza... Si daca rezultatul e unul care sa ma duca fix in poveste, cu atat mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Radu, ti-am lasat un sonet pe pervaz, impachetat in hartie veche,atinsa de putin mucegai ales...

    http://dordedoi.wordpress.com/2011/07/25/sonetul-regasirii-leapsa-de-la-cosmin/

    RăspundețiȘtergere
  5. @sonia rauss,
    Abia astept sa-mi vina in cap un sonet cu care sa-ti tin isonul.
    Multumesc pentru ca esti.

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite