Lunapulare

De la 12 000 de metri altitudine astrul nopții proptit fix în dreptul aripii arată ciudat. Nu are halou, nu strălucește, doar luminează compact aproape fix pe contur.
Sunt -57° C afară și aripa avionului arată ca o trambulină către cer. Stau în dreptul ieșirii de urgentă și privesc luna peste umărul stâng. Din spatele ei Diavolul îmi face semne de incurajare. Vino spune el, sa-ți arat cealaltă față a minciunii.

Dar luna este reală spun eu. Cealaltă față a lunii există.

Amice ești dement, cu cine vorbești?

Ce caut eu în cilindrul ăsta de oțel ce se prăbușește cu 980 kilometri pe oră prin întuneric și vid către pumnul de glod numit pământ? Vreau să continui să zbor, vreau să merg pe lună. Sunt claustrofob, vreau să ies acum!

Mâna vecinului de scaun mi se încleștează de gât.
„În caz de pericol ridicați maneta, împingeți, aruncați ușa cât mai departe...”

Vecinul țipă când apuc maneta. Nu, imploră el, nu!

Dar Luna spune: vino acum!

Vin!

foto: Thrasivoulos Panou

Mașini

Suntem mașini ale timpului. Îl traversăm în sensul natural și logic oricărei ființe vii. Când îl rulăm în sens invers înseamnă că visăm. Dar dacă visăm că întinerim trebuie să plătim prețul sobrietății în momentul când revenim înapoi pe axa timpului la numărat experiențe, ani, fire albe și riduri.

Liviu Dragnea martir

 

Bun și feisbucu ăsta la ceva, clar. De la Ani tocmai am aflat că Liviu Dragnea a primit de la Preafericitul Daniel, Ordinul Martirii Brâncoveni. Ceeee??!?!?!

Liviu Dragnea, te rog frumos mori chiar acum ca să meriți ordinul acela, dar te rog să mori creștinește ca la carte: ars, jupuit, înecat, bătut cu pietre, mâncat de lei și decapitat simultan.

Nu uita să-l iei și pe Exagerat de Preasfinția Sa Daniel la dreapta ta, nu v-ar mai muri mulți înainte de jeguri fățarnice!

 

DLR2

Arta se percepe de fiecare dintre noi în funcție de situație, nivelul de confort și de durere.

Când suferi arta taie și doare, dar când iubești arta este strigăt de plenitudine, juisare emoțională.

pictură: Lou Ros, Saatchi Art

Tu cât de mare ai degetul mare?

În folclor se spune că mărimea pulei unui bărbat poate fi ghicită după dimensiunile tălpii sau ale nasului. Lucrurile nu stau chiar așa, deși se poate că în anumite cazuri aproximarea să fi fost bună. Potrivit specialiștilor de la Universitatea din Atena, cel mai bun indicator al mărimii pulii este lungimea și forma degetului arătător.

Aceiași specialiștii susțin că 25% dintre bărbații care cer consultație la androlog se plâng că au un pula prea mică, asta în țara în care în antichitate se spunea că un bărbat viril trebuia să aibă pula mică, una mare fiind semn de impotență și imbecilitate.

Pun pariu că unii dintre voi își privesc acum degetul mare și se întreabă dacă să-și mai taie sau nu unghiile!
Am zis "arătător" băi!

foto: jeka.ro

Cerșetor de iubire

 

Nu mă pot uita la tine trecătorule pentru că mi-e silă de milă, de dezgustul tău ce mă doare. Vântul geme, ploaia cade măruntă și apăsătoare, soarele este un vis îndepărtat acoperit de ceață dincolo de anotimp și de mare. Sunt un cerșetor de iubire și pentru tine port cel mai teribil păcat dintre cele unsprezece capitale.

Tu treci mai departe fără să privești detalii din lumea pe care o împarți atât cu mine cât și cu colegii tăi de specie nesimțitoare. Nu vrei mărunțișuri, fire de iarbă, ferigi pe poteci, sau petale ușoare. Tu vrei gravitație cosmică, geneze de stele pe străzi interstelare. Tu ești splendoare, eu nevoie.

Ai trimis emisari să caute viața printre astre dar eu tot singur și trist locuiesc acest pământ. Sunt flămând de iubire, nedumerit de refuz. Singur îmi privesc sângele pulsând prin vene în timp ce întind mâna către tine. Dar tu nu mă vezi pentru că ți-ai strâmbat gâtul admirând stelele. Sunt aici, tu tot aici dar cu mintea aiurea, atât de departe încât oceanele planetare toate fac cât o lacrimă tristă strivită între ale mele pleoape.

foto: +Nicola Davison Reed

Zâmbet în vânt

 

Amintirilor mele le-a venit ciclul. Îmi înfig tampoane în ochi ca să nu plâng sânge. Orbitele se umplu, arcadele se crapă, craniul asaltat de vată hidrofilizată se umflă în ciuda umerilor care spasmodic tremură și se surpă. Abia atunci, atunci abia ți se face milă. Abia atunci mă împăiezi și mă înfigi în grădină.

Știu că primăvara e departe dar măcar atunci sunt sigur că o să te văd zâmbind către mine, prin mine către mugurii plini de sevă. Vara o să fiu sec, țeapăn și răscopt, sub umbra puținelor ciori ce or să-mi declare dragoste de la distanță. Apoi toamna o să vină cu aur și ceață, iar într-o zi o să fiu smuls și purtat departe de tine pe aripi de crivăț, dar tu tot ai să zâmbești către stâlpul de care care am fost legat. Un zâmbet absent pentru cel dispărut, ca și cum nu te-am avut, ca și cum nu m-ai avut. Inutil.

imagine: Bing