Se afișează postările cu eticheta Caracal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Caracal. Afișați toate postările

duminică, 30 septembrie 2012

Zone defavorizate, cele 7 minuni din Caracal sunt 8

    Ei da, ştiu că deja vi s-au ridicat sprâncenele deasupra cozorocului de la şapcă. Ete la Radu, îl preocupă chestii de economie şi protecţie socială. Nu seamănă cu mine, nu?! Aşa este. Mi se rupe de partea pomenita mai sus. Eu vreau să spun altceva.
   Aveţi chef să ieşiti din rutină, v-aţi plictisit de metropola voastră placut aglomerată şi intens circulată? Am eu ac de cojocul vostru. Vă recomand un weekend la Caracal.
   Serios, fără băşcălie. Vreţi să vedeţi ce generoasă a fost viaţa cu voi când v-au fătat mamele voastre la Bucureşti, Iaşi, Braşov, Sibiu sau Ploieşti? Mergeţi la Caracal să testaţi adevărata dulceaţă provincială.
   Ameninţarea este pe jumătate glumă. Cu salariile din oraşele pomenite, în Caracal orice şaormar de Rahova este boss. Eşti gurmand? Minunat. În Caracal poţi plăti o masă de 7 persoane cu aceaişi bani cu care plăteşti una de 4 în Bucureşti. În oraşul ăla poţi vedea primul şi cel mai vechi teatru din Romania, poţi să râzi că puşcăria este pe strada Libertăţii, brutăria pe Foametei iar ceasul gării arată ora 4 sau16 prin simbolul pseudo roman IIII.
    Te poti amuza că prima şcoală din oraş s-a numit Scoala nr 2, sau te poţi mira cât de tâmpiti au fost constructorii care au construit 4 scări de bloc uitând să scoată dintre ele o imensă macara. Că un incendiu a distrus taman sediul Pompierilor şi s-a furat uşa de la sediul poliţiei, sânt desigur tragice întâmplări. Toate astea le puteţi citi pe internet, Ce nu găsiţi pe net este atmosfera. Nu aveţi cum simţi online fiorul seminţelor sparte în stradă din mers, nu puteţi întelege plăcerea celor 5-7 bărbaţi care scuipă plictisiţi asfaltul privind traficul la intrarea în oraş dinspre Slatina. Nu aveţi cum aprecia ineditul zecilor de căruţe cu cai ce se plimbă prin centrul urbei conduse de puradei de 10 ani care la ora aia teoretic ar trebui sa fie la scoală, fie ea şi numarul 2. Nu puteţi înţelege ritmul de viaţă al unui oraş fără nici o agenţie imobiliară.
   Caracal este o experienţă ce trebuie trăită nu citită; trebuie sa mergeţi acolo!
Vă rog să îmi scrieţi dacă aţi simţit fiorul.
   Aştept.