joi, 18 iunie 2015

Cerul Altuia

O poezie de mărgean de la un om de peste ocean:

mie nu mi-au plăcut niciodată poruncile
de aceea am aruncat gunoiul în buncăr cu tot cu găleată
am spart sticlele de lapte de pragul uşii şi din banii de pâine
am luat câte o jumătate de chil de caramele Kandia
să moară părinţii de la S3 de oftică
şi să mă blesteme bilingv toţi dentiştii
mie nu mi-a plăcut micul dejun
de aceea îmi făceam din miez de pâine dimineaţa
câte un zeu sau un soldat îmbrăcat în miere polifloră
îmi murdăream cămaşa albă
rupeam ecusonul de la mâneca şi învăţam geografia politică a cartierului
cu lama cu compasul şi cu promisunea unei urechi lipsă
pe mine mă fluierau la geam valeţii de caro berea la litru ţigari de pe jos
de aceea numele domnului se ferea de buzele mele
ca de-o sahara sau
ca preoţii de sărutările unei curve
în duminici în orele de dezvoltare a vorbirii şi joia plouam
marţea mă găsea la coadă la timbre Ras Al Khaima
iar sâmbetele cu atelier şi matematică
le dădeam cu şireturi de mort şi argint viu
pe apa vieţii mele de acum
mie mi-au plăcut femeile altora
capra vecinului era întotdeauna mai grasă
mielul de paşte avea glasul mai dulce iar
părinţii altora le dădeau bani de ţigări
o oră mai mult pe afară
şi adidaşi cumpăraţi de la polonezi
mie mi-ar fi plăcut să mă cinstesc cu tata
şi cu mama
să le mulţumesc pentru participare
să le înmânez cupa
şi campionatul
şi să le spun că plec în miez de Mai cu Steaua
mie îmi place să fur să preacurvesc şi să jur cu degetele încrucişate
îmi place să îmi ţin ochiul în palmă şi să îl ridic deasupra mulţimii
de acolo el îmi citeşte meniurile lui dacă
dacă şi numai dacă e un loc aproape geometric
dacă e un loc pe care alţii îl numesc altfel
şi dacă e rugăciunea mea ineptă către un zeu din miez de pâine
chiar dacă e corabia lui Anton Lupan
şi ce dacă devine nume de buletin
mie îmi cânta
o mie de cânturi
o mie de flori
nu îmi plac diacriticele
iar zeul ăsta din pernă ameninţa că într-o zi
mă va da afară
loveşte-mă tată
loveşte-mă
dacă ai să pleci de la mine
am să mă sui în
cerul altuia

2 comentarii:

COMENTARII MUCEGAITE