vineri, 13 februarie 2015

Fututul, scopul existenței


Fără mișto, ăsta este rolul nostru pe pământ, să futem. Noi oamenii suntem creați să futem, să ne futem între noi, pe noi înșine, până umplem pământul și-l futem de tot. Restul sunt activități de nișă, procese suport, ținte false, compot, complot.
Fut, deci exist. Exist ca să fut.

„Corpul omenesc spune aceeaşi poveste. Testiculele bărbatului sunt cu mult mai mari decât ale oricărei primate monogame sau poligame şi atârnă vulnerabile în afara corpului pentru ca temperatura mai scăzută să ajute la conservarea spermatozoizilor, în vederea unor ejaculări multiple. Bărbatul deţine cel mai lung şi gros penis dintre primate, ca şi tendinţa jenantă de a avea orgasm când femeia abia se încălzeşte. Toate acestea sunt semne clare ale aşa-numitei „competiţii a spermei” la specia umană."

Christopher Ryan

8 comentarii:

  1. Băi, ce chestie, nu m-am gândit la asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum adevărul cam ăsta e. Inclusiv în Biblie spune acolo ceva de genul ăsta, când sunt trasate obiectivele speciei: Creşteţi şi vă înmulţiţi ca nisipul mării. Şi asta se poate obţine numai prin futut.

    Dar să ştii că cimpanzeii au coaiele muuuuuuuuult mai mari decât cele umane. Anecdotic vorbind, cu cât testiculele (adică organele de mărturie) sunt mai mari, cu atât tendinţele de evadare din monogamia impusă social sunt mai mari

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Punct ochit punct lovit la cap. religie, Belle. Acum stim de ce suntem 7 mld. Fix ca ne-a da porunca Barbosul sa ne multiplicam la infinit.
      Coioasa maimuță, turbată la gratii!

      Ștergere
  3. Da, si-asa romancele nu stiu decat atat, mai mult nu le duce capul...

    RăspundețiȘtergere
  4. Noi am cam depășit de mult timp directiva dată de Bărbos, ne cam futem, ce ne cam, Ne Futem ca să ne distrăm fără să mai procreăm. Dacă bănuia Bărbosu asta, sigur inventa un alt mod de procreare, cât despre femei la capitolul ăsta nu mă pronunț.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Directiva bărbosului avea la pachet potopul, ai uitat? Suprapopulare? Tragem apa că suntem zei!
      După câte știu eu și femeile au chef de futut de dragul fututului, nu numai de dragoste platonica si procreare.

      Ștergere

Comentarii mucegaite