vineri, 18 octombrie 2013

Domnul cu smecta


 
Mărturisesc, sunt un căcăcios. De când am luat antibiotic pentru un abces dentar, m-am nenorocit. Mă piș pe cur de două săptămâni. Am probat drept leac: bactericide, probiotice, orez și cafea crude. Multe și mărunte. Singurul lucru care dă rezultat este principiul: nu mănânc = nu mă cac.

Dar dragilor, una e să știi tu în burta ta că ești un cufurit și alta e să afle toată lumea.

Azi dimineață mă îndreptam împreună cu încă doi colegi, către oficiu, eu să-mi oblojesc mațele cu un leac parțial naturist și ei ca să să le fac cinste cu o cafea. Cu colegii nu am taine, așa că umblam cu pliculețele din poză la vedere.

La ușa biroului ne-am intersectat traiectoria cu echipa auditorilor externi. Noi ieșeam ei intrau.
Colega care îi conducea, mă prezintă frumos și le explică cum o să le fac eu turul uzinei ceva mai târziu. Apoi ne vedem fiecare de direcția sa de deplasare.

Băi ce nasol e să ai urechi bune! Cum au închis ușa, am auzit auditorii chicotind:
Cine o să ne facă turul fabricii dintre ăia trei, domnul cu smecta?! Lasă bă, că mai bine explică unu dezlegat la burtă decât un constipat! Ha ha, prevăd că o să fie un tur de tot căcatul!

Îmi vine să mor băi...
Ce antipatie aveam înainte, dar de azi urăsc auditorii din toți rărunchii mei!

 


15 comentarii:

  1. Frunze de salcâm ai încercat?Ai grijă, sunt pentru ceai, nu să-ti pui vreun dop cu ele!

    RăspundețiȘtergere
  2. îi urăști din străfundul pliculețului

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din adâncurile a două pliculețe! Niște zgârciți, constipații dreaq! :))

      Ștergere
  3. Cu ceva palincă (furazolidon) ai încercat? Nu de alta, dar mare lucru nu se mai poate întâmpla! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Da sper că nu te-ai supărat pe băieții ăia. În fond, așa cum te cunosc eu, tu dacă erai în locul vreunuia din ei ai fi făcut bancuri și mai amuzante pe seama... ”căcăciosului” :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu m-am supărat, mai ales că tocmai m-am regulat. La burtă ov corz! :))

      Ștergere
  5. Asa iti trebuie daca iti iei medicamente de la farmacia umana, baga o pastila de furogal ce daca e pentru puii de curca? Efectul e important. Mno si e lejer toxica dar nu cred ca bate un hamburger si o cola la treaba asta :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sără muna pentru sfat, dar deja am luat alt medicament dedicat păsăricilor minore. Galisan îți ciripește ceva ?! :))

      Ștergere
    2. Ai noroc , e un clasic, la mine in targ nu se gaseste, Furogalul e inlocuitorul aproape identic :D

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE