vineri, 11 ianuarie 2013

Nu mai urmăriţi seriale medicale, că faceţi urdori!

   Ţin să mulţumesc pe această cale doamnei/domnişoarei SixtyNine care mi-a scos în cale acest subiect, şi bineînţeles, mamei sale. Dar mai bine îi mulţumesc mamei mele că m-a făcut rotund la cap şi cu fobie faţă de spitale.
   Din motiv de cauză al acestui fapt, am scăpat neatins de mania serialelor cu doctori. Adică la unul singur m-am uitat şi io, dar era grila tv atât de îngustă încât Dr. Quin chiar nu se pune.
   Dragi prieteni pixelaţi, ce plăcere perversă poate cauza unui om să vadă serii întregi de boli incurabile, panoplii cu unelte de tortură, sânge şi ficaţi săriţi pă păreţi? Cum puteţi să idealizaţi acele personaje, ştiind prea bine că în realitate medicii sunt nişte maşini de strunjit cu comandă numerică?
   Pe bune că cei mai realişti doctori sunt roboţii medicali din filmele SF, ăsta fiind singurul loc unde Star Trek o suge nasol.
Sfat sfătos de om (încă) sănătos, pentru domniţa cu un şase pe faţă şi unu pi dos:
- Nu te mai uita dragă la Dr. House, că e periculos, un nebun viţios, care "soluţionează" cazuri atât de savante că lui Leonardo DaVinci nu i-ar mai rămâne de inventat decât mersul pe jos iar lui Sherlock Holmes nu i-ar rămâne un os de ros. În caz că te lapezi de House M.D., să nu te pună naiba să te uiţi la Anatomia lui Gray, că ţi-o iei. Serialul ăla sodomizează actul medical prin telenovizare şi este probabil comandat de producătorii de şerveţele nazale, a doua mafie mondială după trusturile farma.
Concluzia este aia din titlu.
   Nu mai urmăriţi seriale medicale, că faceţi urdori!

10 comentarii:

  1. Cu ocazia asta am aflat si eu ce inseamna cu adevarat "urdoare" :))
    Multumesc!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. dar si noi avem filme cu doftori !
    nu ai auzit de unul lazarescu ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit ca a cojit prazu' plimbat in serie intre spitale. Probabil trageau aia mai multe duble la filmare...

      Ștergere
  3. Eu nu ma uit la seriale cu doctori pentru ca sunt trase de par.Adica la aia in filme sunt doctori si doctorite bune,care iti vorbesc frumos,te ajuta,etc.Unde dracu ati vazut voi asemenea doctori in realitate pentru ca eu am vazut numai intruchipirea raului si a nesimtirii duse la extrem?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haia ziceam shi io Dom' Florica! Serialele cu doctori buni, ie sariale SF. :P

      Ștergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea pe tine te inteleg. Si eu sunt inginer si ma uit la Star Trek :D.

      Ștergere
  5. hi hi hi eu m-am uitat la ambele seriale si n-am facut urdori :P. Nenorocire mare ca amauzit ca Patrik Dempsey moare intr-un episod :)

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE