vineri, 11 martie 2011

Vremea mortii


Sper cu toata puterea ca nu o sa imi vina prea curand ceasul sa pier. Totul in mine o refuza. Sunt constient ca fara protectia cu care sa nascut partea mea animalica, as fi coplesit psihologic si de spaima mortii m-as imbolnavi. Cateodata insa angoasa isi infige gheara in mine ca o pisca intr-un soarece speriat. Si atunci imi propun sa traiesc mult, mult...Atat de mult incat sa ma plictisesc sau sa obosesc. Am sa parcurg toata calatoria si la capatul ei ca orice drumet o sa simt ca trebuie sa ma opresc. Numai ca in loc sa-mi trag sufletul am sa mi-l dau. Fara zbatere filzofica, fara curiozitatea de a sti ce se intampla dupa. Asa cum obosit ma urc in pat dupa o zi framantata, cu singurul scop sa dorm, am sa ma urc in pat si am sa astept sa mor.
Pentru ca asa este drept, pentru ca asa este corect. Pentru ca in universul asta viata este o manifestare, iar moartea singura ei dovada ca exista. De cand ne nastem Doamna cu coasa sta la o cafeluta in sala de asteptare. Nu este nimic lugubru la o sala de asteptare. Este doar simbolul unei tranzitii, al unui spatiu intre alte doua spatii. Trebuie doar putin curaj sa stai in prag o secunda, apoi sa iei un loc pe canapea. Si daca nu esti singur, cineva o sa-ti spuna:
Respira, mai ai destula vreme...inca!

2 comentarii:

  1. Hai că nu-i dracul chiar aşa de negru!

    PS Întrebarea puiului încă neeclozat: există viaţă după ce ieşi din ou?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceva asemanator simt si eu in legatura cu acest moment-eveniment la care suntem cu totii invitati la ceasul potrivit. Recunosc angoasa, ma strafulgera acelasi tipar de ganduri, dar deja ma simt trecuta in tabara celor ce au constientizat ca e inutila zbaterea. E destul de frumos traseul pana acolo, daca stii cum sa il faci, fara incrancenare si ura.
    Admir curajul de a scrie despre trairile tale cu o acuratete care, inevitabil, imi aminteste de Arghezi...
    Sa traiesti!

    RăspundețiȘtergere

Comentarii mucegaite