Doru Gheorghiade şi obuzul ruşinos

Sinuciderea poliţaiului Florin Cojocaru scoate artileria grea a presei buzoiene la bătaie. Pare că în desluşirea misterioasei sinucideri au început să se facă progrese. Anchetatorii au găsit obuzul lipsă la apel. Da mă prietene, fără caterincă! Citeşte Şansa Buzoiană de luni 28 noiembrie, ca să vezi cum pentru ziaristul Doru Gheorghiade glonte = obuz!!! Probabil de asta nu găseau poliţaii piesa lipsă din puzzle. Bieţii oameni căutau un obiect de câtiva mm şi ce să vezi, în spatele unui fişet (sic) au găsit ditamai proiectilul de artilerie de câtiva zeci de cm! Cred că se ascunsese acolo de ruşine că n-a reuşit să-l dea gata pe sinucigaş după ce a trecut prin trupul lui. Cu o enciclopedie ceva în braţe ar trebui să se ascundă îmbujorat de jenă şi domnul Doru Gheorghiade. Nu cred să o facă pentru că îmi pare obtuz, nu obuz.

Marţea nu sunt cuminte - 3

Femeia fatală

Greu de sinucis

Un poliţist buzoian s-a sinucis sâmbăta la birou. Tare aş vrea să nu cârtesc, din cauza familiei îndurerate. Le cer iertare că nu tac. Nu pot pentru că poliţaiul s-a sinucis greu de tot. A făcut-o trăgând trei focuri cu arma din dotare. Mă întreb şi eu ca tâmpul, cum e posibil să-l descrie presa drept hotărât să moară pe omul care fost evident doar greu de sinucis. Şi pe deasupra tare imprecis. Eu unul dacă aş fi hotărât să mă împuşc în inimă sigur n-as fi nimerit în mână. O fi fost poliţistul inimos, dar chiar aşa? Urmează apoi încă o dovadă (dacă mai era nevoie) că poliţaii sunt tari de cap. Numai astfel se explică faza cu un glonţ de negăsit după ce i-ar fi ricoşat mortului din ţeastă. În fine, la a treia tragere i-a ieşit omului sinuciderea cîstigătoare. De sâmbătă încoace Şansa Buzoiana a publicat un foileton cu sinucigaşul. Aceiaş poză, acelaş titlu “hotarât să moară”. Din păcate şi informaţia era cam tot aia după cinci zile. Povestea repetată, numai una. Poliţaiul s-a sinucis inexplicabil deşi avea soţie frumoasă, copii cuminţi şi bună situaţie financiară. Numai că ieri a ieşit tata socru la rampă si a dat una nasoală. După el poliţaiul s-ar fi sinucis pentru că îl presau şefii să soluţioneze părtinitor nişte anchete. Vezi ce înseamnă nene să te sinucizi la muncă? Dacă te împuşcai acasă, cheltuiala era tot aia. Uite, acum trag ponoasele şi colegii. Sau o avea şi taica socru dreptate!? Pare mai plauzibil să fii greu de sinucis cu trei gloanţe când nu ţii tu pistolul. Poţi să ştii?!

Paraziţii beau izopropanol

Mi-e rău. La naiba în tubii mei, ce prost mă simt. Dar ce zic prost, mă simt de-a dreptul locuit. De la Net mi se trage. Printre mormanele de e-mailuri cu conspiraţii, scurgeri, Ponta, diete, premii, viagra, măriri de salariu, de viaţă, de sâni, am primit şi mailul cu paraziţii.
Nu, nu e vorba de celebrii hiphopări pe care nu i-aş găzdui la mine nici măcar pe balcon (că prea înjură). E vorba de toate jigăniile, viermii, insectele şi alte scârboşenii de care, zice articolul respectiv am fi cu toţii plini.
Adică nu două-trei boli ar fi cauzate de paraziţi dintre ăi mai periculoşi ci cam toate. Cică Hulda Clark (nu ştiu cine e nenea sau tanti asta, dar nici nu cred să regret dacă nu aflu) a concluzionat că paraziţii reprezinta “componenta esenţială în producerea a 90% din bolile cu care oamenii se confruntă în ziua de astăzi”.
Şi să vezi lista tatică. Cu boli, cu simptome şi paraziţii acuzati că le-ar provoca.
Frate, nu-i aşa că citind despre gângănii care mişună sub pe şi în păr sau piele simţi cum te gâdilă, cum te mănâncă atroce în cap, în cur, în nas, în buric, în prispă? Eu simt pe dinlăuntru. Simt fratele meu întru parazitare, simt că mi-e naturelu' simţitor şi uşor sugestionabil. Fir-ar mama ei de viaţă, să ştii că am belit tenia şi am căcat oxiuru. Musai trebe să scăpăm de paraziţi. Trebuie să ne detoxifiem.
Stop, stoop! Ia stai aşa, parcă operaţiunea de îndepartare a paraziţilor se numea deparazitare?! Atunci ăştia de ce jderu' meu îi tot dau cu detoxifierea? Bulică vere, cică toate gângăniile astea sunt dependente de un singur lucru - alcoolul izopropilic.
Apăi de beau şi ele tot etanol ca mine cu ceva mitilc, cred că se chiauneau şi cădeau bete-oarbe de pe om. Da da da...deci paraziţii beau izopropanol. Da' de unde cârtiţa mea iau ei izopropanol? Aoleu muica, zice că de peste tot, din şampoane, creme, deodorante, şerveţele umede. Nasulie mare. Ascunde prostea mailul, că şi aşa e plin de nespălaţi prin autobuze, trenuri şi scări de bloc. În fine, nu mă pot lipsi de şampon şi gel de duş, iar de pasta de dinţi nici nu mai socot. Ce e de făcut? Ah da, detoxifierea!
Aoleo, păi pentru asta trebe să sug usturoi în loc de acadea, să clefăi propolis în loc de ciungă. Tre să beau jdemii de leşii băloase din buruieni pişate de câini. Ah, şi multă vitamina C. Şi căpiţa de fibre şi extract din untură de muscă văduvă şi vitamina... Ce, am mai zis?! Aşa îmi trebe. Să mă acresc de viaţă şi să mă satur de ea definitv. Păi frate dacă respect tot ce zice nenea ăsta pe blog la capitolul detoxifiere o să fiu curat şi inocent ca lacrima Băsescului. Adică mort dracului de plictiseală cu atâtea chestii de dat pe gât, de făcut şi mai ales de nefăcut. Mort în viaţa socială, că nu ştiu care Romeo Detoxifiatu merge la curve duhnind a usturoi macerat cu tinctură de cuc. Mort de oboseala de a rumega tot timpul grăunţe integrate ca să balotez căruţa de fibre necesară curăţării colonului. Ia stai frate, ce să curăţ?! Pai eu mi-l curăţ frăţioru. Zilnic, ba chiar de două ori pe zi - mă cac. Uite că nu mă mai simt aşa rău. Şi ce dacă sunt locuit. Ce dacă rahatul îmi pute. A lu' Hulda Clark te pomeni că miroase a capşuni?! Ia gata! Mă duc să beau o bere cu limbricii. Vedem noi care pe care. Paraziţii pot să mă sugă dacă dau de băut. Hai noroc, să auzim de clisme!

Marţea nu sunt cuminte - 2

Inelu'

Dragoste medicinală

Astăzi am adulmecat iarna. Era intuneric si frig, îmi era şi îţi era somn. La cinci dimineaţa pentru mine dragostea trece din cearceaf direct în palton. Să te strâng în braţe şi să te mai sărut încă o dată îmi este tare drag, dar să te scol din patul cald ca să mă dai pe uşă afară îmi provoacă o reacţie vâscoasă de respingere. De ar fi posibil aş sări pe geam ca un hoţ sau m-aş scutura din viţa de vie ca o frunză uscată. M-aş strecura prin zid moleculă cu moleculă daca ar fi posibil, doar ca să nu-ţi stric somnul. Odată ajuns pe trotuarul îngheţat mi-aş aduna celulele şi mi-aş urni picioarele către primul taxi cu banchete la fel de îngheţate, ca să gonesc spre autogară cu regretele făcute cocoloş în rucsac. Când o să ajung acasă o să vărs conţinutul direct în coşul cu rufe, pentru că viaţa m-a învăţat aşa. Dacă nu aş spăla sau nu aş recicla toate aceste mărunte nemulţumiri, nu aş mai putea să revin la tine data viitoare. Bagajul mi-ar deveni prea greu, imposibil de cărat într-un final.
Când ne-am cunoscut am vrut ceva nou. Ne-am spus că dragostea este azi un concept cu sclipici şi inimioare luat din cărţi sau filme. Am aderat la ideea că dragostea adevarată nu doare, sămânţa care s-a dovedit roditoare. Te iubesc. O ştiu. Înainte n-am vrut să o spun, iar acum mă rogi să nu o repet în pustiu. Crezi că o tocesc? Treaba ta. Treaba mea este să te iubesc. Dependenţa de lumea virtuală mă face să îmi imaginez, că de fiecare data când plec îmi pică saitul ca la întoarcere să îmi dai tu restart. Într-o anumită măsură viaţa mea se suspendă între două vineri şi două luni. De două ori pe lună dragostea care murmură la foc constant între mesaje glumeţe şi telefoane cuminţi, se reaprinde pălălaie când te revăd. Momentul magic explodează la atingerea buzelor noastre. Înainte de sărut închid ochii ca să îţi simt mirosul mai bine. Este unic. Este dulce, este incitant, combustibil. L-aş purta cu mine, pe mine cât mai mult. Dacă n-aş avea jobul şi simulacrul ăsta de viaţă socială, nu m-aş spăla două săptămâni ca să te port pe epidermă.
Tu dragoste medicinală, plasture de suflet... Îmi este dor de tine. Dai dependenţă. Îmi este dor chiar şi de frig şi de datul afară. Ştiu că îl consideri necesar. Asta este, dă-mi o şansă să mă reîntorc sub pătura ta. Dă-mă afară ca să mă poţi primi iară. Îmi este dor de tine chiar acum. La fel de haotic aparent, la fel de ciclic în fapt. Singura problemă este că nu o să pot vorbi mereu pe acelas ton despre asta. Ţi-am promis că o să-ţi scriu. Mă va ajuta atunci când o să fiu nevoit chiar să tac. Nu va schimba cu nimic lucrurile. Nu în rau. Eu o să tac, iar tu o să te uiţi la mine cum îţi tac: “te iubesc!”. Probabil dragostea ne spune atât de multe că ne năuceşte. Poate de asta nu învaţăm mare lucru din fostele iubiri. Dragostea prosteşte. Din fericire nu iremediabil. Hai să ne mai prostim o vreme! Cât mai mult.

Ciclic

sursa foto
Istoria dovedeşte o anumită ciclicitate atât la bine cât şi la rău. Civilizaţia romană a împrumutat de la cea greacă zei, stiluri arhitectonice şi idei. Astăzi romanii împrumută de la greci criza. Pâinea se mănâncă rânduri. Butada aplicabilă şi imperiilor nu numai plebei. Vizionarismul pare a suferi de serioase limitări când este vorba de destinul propriu. Astfel maiaşii s-au priceput să prezică sfârşitul întregii lumi în 2012, dar n-au reuşit să ghicească debarcarea lui Cortez. Din cauza asta eu nu cred în ghicitoare, nu cred în lectii învăţate şi asumarea erorilor. Limitarea stă în propriul nostru sistem de asimilare a informaţiei. Cei care cutează să afirme că văd cum arată viitorul ar face bine să ia binoclul de la ochi ca să nu dea acum în gropi. O scurtă privire peste umăr la zorii omenirii s-ar putea să-ţi dea ideea că atunci când cercul se va închide umanitatea va zburda goală prin poieni rumegând trifoi.
La naiba, tocmai am făcut o previziune, ghinion!