vineri, 21 februarie 2014

Gem

Noaptea a fost lungă, cu somn puțin, intermitent. După tot atâtea pâlpâiri câte numără o cutie cu prezervative, m-am ridicat din pat și am început să mă îmbrac pe întuneric. Deși m-am străduit să nu fac zgomot silueta din pat a început să se foiască în așternuturi. Mi-am accelerat mișcările încercând să ignor amintirea echipării la bățul de chibrit din armată. Trebuia să ies de acolo, trebuia să plec cât mai repede.

- Mm... unde te duci, cât e ceasul?

- Este cinci, hai culcă-te înapoi, te sun eu mai târziu!

- Nu vreau sa mă culc, ia spune, ți-a plăcut?

- Ah da, da firește, cred... am mârâit cu mâna pe clanța ușii.

- Mă bucur că ți-am adus zâmbete.

- Atunci bine, data viitoare, să-mi aduci niște gemete!

Sunetul ușii închise a acoperit orice posibil răspuns. Camera 2014, interesantă coincidență. Am ieșit din hotel și m-am pierdut in zori.



vineri, 14 februarie 2014

Nu caut nici nevastă, nici nevast

Îi zicem, nu mai știu dacă boemolsului sau papilosului, cum mă curta anul trecut ca să mă ia de “nevast”, un jarehead din USA. No, iaca acum se echilibrează balanța, că au început să curgă mai mult cereri de la americance. O fi corect politic, dar mă bagă la idei. Vă dați seama ce criză teribilă macină piața matrimonială a celui mai puternic stat al lumii dacă se orientează către România? Uite aici exemplu de scrisoare americană, ca alea somaleze s-au gătat.

Annie
Către Eu
25 Ian

Ave dear Karter
I'm here looking for my second part.
Our meeting will become the amazing event.
The world is alive in a whole new way to me today and forever because I am happy thinking of him and dreaming of us http://amy.in.ua/
I like different cuisine and I dream about calm candlelight dinners with my second half.
I think I will be happy with kind, romantic, tender and humorous person.
Drop me a line and we will see where it goes
Annie

Deci nu. Nu mă interesează Anișoaro cum îți place ție bucătăria internațională la lumina lumânării, pentru că n-ai specificat nicăieri că tu gătești. Și nu-ți “scap” nici un rând că vă știu io pe voi astea, virtualele. Scrie omul un refuz politicos și se trezește îngropat în molozul produs de un boot scriicios.

Să nu uit, cine basca mea e Karter?!

Aide pa, nu-i nevoie să răspunzi!


 

joi, 13 februarie 2014

Accesorii copii


Aseară am văzut textul acesta scris pe vitrina magazinului și m-a apucat o criza de imaginație. De lipsă de imaginație mai exact. Într-o manieră total retardă am ajuns să mă scarpin în cap și să mă întreb : cum adică accesorii copii?!
Ăștia mici nu vin full option, e nevoie de ugrade?
Ce fel de accesorii ar trebui să aibă un copil? Nu mă pot gândi la alta decât că le trebuie mânere sau toarte ca să îi poți căra comod cât mai departe când se tavalesc pe jos în raionul cu jucării.
Pentru că v-am spus că stau prost cu imaginția vă rog să îmi spuneți ce accesorii aveți s-au v-ați dori voi să fie montate la copii.

miercuri, 12 februarie 2014

La mulți ani plagiați, Dan Puric!

Sunt un impostor un plagiator și un oportunist. Nu exagerez, nu vă aburesc. Postarea de ieri, aia cu iarna, este o copie, o vopsitorie aplicată peste o nestemată gemă în scopul de a o vinde mai târziu drept sare pentru pus murături.

Am luat miezul poeziei în proza din comentariul unui utilizator Youtube la piesa Primavera a lui Ludovico Einaudi.

Scuze Abd Badwan, te-am folosit ca sursa de inspirație fără sa te creditez?! Ia de aici încă o porție de scuze. Nu spera însă la altceva.

La urma urmei asta face și Dan Puric cu filozofia lui artistic-interpretativă nationalist-creștină. Culege de ici colo idei, face compot și îl baga la consumator sub bot pe post de filozofie personală. Culege, scutură de praf, zice că-i aparține și îi merge bine, ba chiar foarte bine.

Poate totuși e prea mult să-l fac pe Dan Puric fascist. La urma urmei este ziua sa și ar trebuie să ne purtăm frumos cu el măcar azi. Ce naiba doar e buzoian de-al nostru, ca neica Benone, țața Udrea și alți multi minunați și minunate.

La mulți ani Dan Puric, dacă se poate, toți plagiați!


marți, 11 februarie 2014

Iarnă, știi?

 

Iarnă, știi?
Focul răsuflă din mine, arde în pântecul meu, răzbate albastru filtrat prin sticla ochilor, prin pleoapa ce se zbate închisă, prin bruma din gene prin șoaptă și chin.
Am sângele roșu și aspru vin, visul puternic, strigătul sirenă, zâmbetul bătrân, răbdarea virgină.


Iarnă,vezi?
Alerg desculț prin omăt, pășesc pe gheața subțire, cântând în fluier tăios, în iureș de fulgi, în vârtej. Inspir crivăț, cânt, vibrez ca un arc de oțel ce străpunge ghețari, ascuțit, rebel îți zgârii pielea.

Iarnă, fă-o!
Stai, stai, mângâie-mi părul, umple-mă de păcat niciodată avut, ușor de recunoscut, insuflă-mi har, crucifică-mă, insultă-mă, lovește-mă cu furie și fă-mă să sângerez din nou. Fă-mă om.

Iarnă vrei?
Scutură-ți mantia mândră albă și rece de pe mine, smulge-ți țurțurii-dinți din trupul meu. Sunt carne învelită în stihie, sunt rece deasupra, pe dinăuntru viu. Sunt magmă sub calota glaciară, sunt ocean sub pustiu.

Iarnă, te rog!
Lăsa-ți lupii să urle, să mă trântească la pământ cu bang sonic, să mă prăbușesc, să fiu azvârlit, aruncat departe, tăvălit, legănat, răsucit, legănat în stânga, în jos, stânga, dreapta...

Iarnă, știi!
Uneori să mori este atât de frumos. Ce păcat că nu murim uneori ci obligatoriu absolut și definitiv.
 

2% pentru statul meu

Văd că a reînceput campania de primăvară a culegătorilor de procente și a pledanților pro-ONG. Cami întreabă (îndeamnă) cui dai cei 2% deduși din impozitul pe venit. Dilema ei este scurtă și ușor de tranșat pentru că are de ales între ONG-ul Salvați Cățelul și Fundația Salvați Pisica.
Concluzia ei: dă-i în pisici de 2%!

Sincer, dacă ar fi posibil, acei 2% i-aș redirecționa către mine. Cel mai cinstit și corect, cel mai îndreptățit moral, umanitar și etic să beneficieze de acești bani munciți de mine sunt EU.
Eu sunt ONG-ul perfect.

Dacă nu pot să-mi iau acești bani înapoi, o să-i las cu drag statului meu. De acolo cine știe, într-un viitor luminos sau din contră, foarte întunecat, se va zări o rază de lumină. Și da, aștept un strop de speranță de la stat și nu un recunoscător mieunat sau lătrat.


 

luni, 10 februarie 2014

Puțină harțuială sexuală face bine la moral

Am mai povestit cum am eu norocul să bag munci de teren peste hotare exact când e țața iarna fată mare? Sigur am mai zis. Așa am pățit și acum. Am fugit de codul roș românesc de zăpada ca sa dau peste furtuna sârbeasca care împinge mașina de pe stradă. În fine am ajuns teferi la destinație, bine pregătiți pentru frig, curent și munca grea.

Câteva zile am lucrat echipați cu toate țoalele din dotare plus bocanci, combinezoane și niște căciuloaie din care doar nasurile ieșeau pe afara. Va închipuiți ce surpriza am avut când ne-am pomenit fluierați de ciurda de muncitoare sârboaice la fel de încotoșmănate ca noi. În primul moment am crezut ca e un semn local de apreciere profesionala. Bănuiam ca tipele se cam udă când trece pe lângă dânsele colegul nostru cel mai tânăr și mai musculos, dar când au început sa fluiere după mine și colegul mai vârstnic, am avut un sentiment de surpriza și măgulire.

La a treia manifestare de acest fel am auzit și un glas bărbătesc printre chemările fetelor. Imediat am remarcat un tip cu ochelari și barba tunsă pitit printre femei.
M-am dat mai aproape de femei și am întrebat care-i treaba.
Răspunsurile au început sa curgă de-a valma: frumușelule, arătosule, hai sa mă scoți la o cafea, un ceai o plimbare ceva. Pe mine. Ba pe mine.

Ok, poate altădată ca acum sunt ocupat. Auziți, dar cu tipul care striga printre voi ce e?
Dar el ce are, sar ele? N-are voie, ca și el e fata de treaba?!
Amuzat de replici și văzând că ăla nu zice nimic lăsând gagicile să vorbească, în loc să-mi văd de treabă, am continuat:
- Păi voi toate fluierați, el de ce nu fluieră?
- A păi el nu știe să fluiere decât cu două degete în gură și acum e murdar de vaselină.

Aproape m-am înecat de ras. M-am scuzat că am treabă și am vrut să plec, apoi mi-a venit o idee năstrușnică. Am arătat cu capul spre colegul meu.
- Îl vedeți pe mustăciosul ăla mai puriu, cel cu căciulă de blană? Ăla este il grande futadore, bărbatul mic la stat, mare la pat, am zis arătând un „L” răsturnat, cu ajutorul policarului și arătătorului mâinii. Pe deasupra tipul este burlac și stă singur în cameră. Razumiși?
Le-am făcut repede cu ochiul și m-am tirat, că mă umfla râsul. Le turnasem gogonate aproape pe toate.

Faza asta s-a întâmplat acum patru zile. Alaltăieri mustăciosul a venit la mine, roșu la față, să mă întrebe ce le-am zis sârboaicelor.
- De ce măi colega, te-au atacat femeile?
- Bă fir-ar mama lor, m-au înghesuit alea lângă un utilaj și m-au boscorodit și m-au pipăit. Printre altele, mi-au pus în brațe două pungi cu gogoși și o caserolă cu o felie de tort. Pe aia cu tortul era lipită o hârtie cu un număr de telefon.
- Așa, și? Te simpatizează fetele că le-ai reparat mașinile, ce nu-ți convine?
- Bă nu mă leși? Când m-am strecurat ca să scap dintre ele, era și unu bărbos care stătea cu mâna pe sus ca la școală. Când să-l întreb ce mustața mea mai vrea și el, ăla mi-a făcut cu ochiu' și a dus mana la ureche cu semnul ăla de telefon. Adică sună-mă! Duamneee, n-am crezut să pat asemenea chestie io, om însurat, cu copii mari!
- Hai băi colega, nu te mai enerva, uite cât ești de încins și transpirat. Până acum erai congelat, cu mustața plină de brumă. După cate văd, puțină hărțuială sexuală nu strică pe gerul acesta. Și știi care e concluzia?
- Care, a zis el suspicios?!
- Deseară mâncăm gogoși!

Epilog: Gogoșile au fost bunicele dar tortul a fost excelent. Să nu uit, era tort de banane.