Nu mai pot băga nimic în gură. Fără răutăţi vă rog! Am ajuns să mă gândesc că în afară de bere nu o să mai pot îngurgita nimic motiv pentru care o să mor lent şi grozav de pântecos. De trei săptămâni alimentele au prins parcă un gust ciudat. Am dat altora să guste din ele. Unii m-au susţinut, alţii au spus că am luat-o din loc.
M-am mai speriat eu odată, acum doi ani când m-a trimis Sorana la psiholog şi apoi la RMN cu capul de sus. Săraca s-a speriat când i-am mărturisit că de câteva ori pe zi simţeam miros de pipi de pisică. Dacă nu-i povesteam că moartea Hienei încă mă bântuie, cred că sărea peste ideea cu doctorul de minţi. A doua ei temere era că aş avea o tumoare pe creţurile ălea gri de le zice creieri. Până la urmă n-aveam nici tumoare, nici pitici pe creieri, ci numai nişte resturi putrede de mop pitite pe sub birou.
După perioada nas strâmbat acum trăiesc experienţa gurii pungite. Cum bag un stics, o grisină sau covrig la gingie, cum simt gust de ou stricat. Nu putoare sulfuroasa ci izul ăla pe care îl simţi când muşti dintr-un ochi făcut din ou la care s-a amestecat albuşul cu gălbenuşul.
M-am informat pe net şi am aflat că e de la acrilamidă. Ce să fac, ce mă fac? Acrilamida este peste tot. O găseşti în paine, în biscuiti, în plăcinte, gogoşi şi friptură. Orice este prăjit sau copt şi conţine amidon produce acrilamidă prin tratarea termica la peste 120 grade. Şi dacă papi acrilamidă cică ajungi la nori, dar numai după ce mori.
În aceste condiţii, ce naiba mai pot să mănânc, morcov copt, sfeclă compot, supă de plop? Ciorbă, ciorbă dar până când? Colac peste colivă parcă iar simt un miros suspect, doar ca acum nu mai este de pisică ci urină de câine şchiop. Ăsta e blestemul de a fi român. Sunt condamnat sa nu-mi miroasă nimic a bine şi să fiu însoţit de prostul gust peste tot.