Dragii mei am îmbătrânit. Eu fanul SF împătimit am adormit la film. La Transformers: Dark of the Moon, pasiunea mi-a tras pe dreapta. La soilit.
Nu este un film prost dacă îl vezi la cinema cu găleata de floricele în braţe. Este însă obositor pe canapeaua din faţa ecranului Tv. Filmul are ce trebe ca să fie trepidant numai că nu prea este.
În primul rând, i-au schimbat femeia eroului. Bineînţeles cu una bună rau, care-l face să pară ca şi prima imberb. Aşa o fi trebuind. Noah, dar chiar era musai să o pună pe biata fată să sară din clădiri care se prăbuşesc şi să intre în ele la loc prin geamurile sparte, în rochie mulată pe buci si pantofi cu toc? Misogini!
În al doilea rând scenele sunt atât de aglomerate uneori, că eroii nu se mai disting. Acum îmi dau eu seama de ce s-au inventat uniformele. Viermuiala aia de fierătanii virtuale in continua transformare iţi dă vertij. O scuzăm si pe asta ca deh, à la guerre comme à la guerre.
Pe locul trei la nemultumiri ar fi umorile. Da domle', roboţilor le curge maioneza din bot şi circuitele din cur, iar oamenilor nici o lacrimă, nici un strop de sânge! Roboţi băloşi, ce scârbos!
Penultima cârteală. Filmul ăsta este prea lung. Peste două ore jumate de roboţeală te obosesc. Pe ei n-are cum ca ie roboţi!
Şi în fine ultima pâră, aşa cum ziceam în prima plângere, cică în filmul ăsta există un erou, uman aproximativ. Care erou în afară să se plângă (mai tare ca mine), nu prea face nimic. El şi cu gagica lui inutilă se învârt printre roboate şi soldaţi ţipând ca în tiribombe!
Ca să nu ziceţi că sunt iremediabil ofticat pe Michael Bay omul merită totuşi un bravo imens.
Pai John Malkovich în filmul ăsta, atât cât a apărut, a fost delicios!