-Fată, ştii că mă plângeam că mirosea urât la mine sub birou?
-Da dear, ai zis că proasta aia de femeie nu dă bine cu mopu...
-Ieri am dat cu spray de cameră sub birou. Azi am văzut ceva ca un cablu ieşind de acolo, credem că e vreun şnur. Am tras de el şi era să fac infarct fată. Era un şoarece!!!
-Da dear, ai zis că proasta aia de femeie nu dă bine cu mopu...
-Ieri am dat cu spray de cameră sub birou. Azi am văzut ceva ca un cablu ieşind de acolo, credem că e vreun şnur. Am tras de el şi era să fac infarct fată. Era un şoarece!!!
-OMFG dear, viu?!
-Nu fată, ţeapăn. Am dat biroul la o parte şi am văzut că avea pui, fată!
-OMG dear, vii?
-Nu fată, rozi. Şi toţi 6 morţi!
-Phii ce scârbos dear. De ce or fi murit taman la tine sub birou, dear!?
Această discuţie deşi puţin ajustată, este reală. Adică a fost. Ieri. Nu, fetele nu erau blonde! Amândoua sunt roşcate şi puternic parfumate. Atât de despotic miroseau, încât a trebuit să părăsesc bucătăria rapid ca sa nu vărs. Biata şoricică şpreiată sub birou n-a avut această şansă!
Ne place să miroasă frumos în jurul nostru. Folosim parfumuri de corp, săpunuri, şampoane, lumânări parfumate. Turnăm parfum în cadă, în weceu, în pantofi, în maşină, peste tot. Remarcam cu ceva timp în urma, cum că este imposibil să cumperi un mezel neafumat. La fel de imposibil este astăzi să cumperi un produs neparfumat, indiferent că este de igiena, întreţinere, curăţenie sau de uz domestic în general. Ele există în mici cantităţi pe undeva, dar dresura mentală ne impiedică să le căutăm, darămite să le şi găsim. De exemplu încercaţi să cumpăraţi şerveţele nazale fără parfum. Poate doar dacă le comandaţi pe net, că la chioscul din colţ toate put a diverse închipuite flori.
Pe de o parte vorbim şi credem în aroma terapie, dar pe de alta nu conştientizăm că parfumul ne poate face şi rău. Dincolo de constituenţii chimici posibil toxici, însăşi mesajele olfactive ale aromelor ne pot cauza probleme. Nu mă refer la parfumurile cu feromoni care sunt deja mesaje cu destinatar şi expeditor. Nu ştiu exact cum, dar lent şi sigur, ne otrăvim cu parfum.
Este vina noastră. Noi suntem ăia care nu putem accepta că excrementele solide trebuie să miroasă a căcat nu a cireşe amare, că urina miroase a uree nu a limonadă cu mentă, iar transpiratia a... sudoare. Noi suntem cei care vrem să acoperim orice miros cu un altul, pe motiv că e mai plăcut.
Am ajuns să asociem culorile cu parfumuri, acţiunile cu arome, persoanele cu deodorantul lor. Alegem prezervative cu iz de măr verde pentru virginele închipuite, cu scortişoară pentru neveste şi pe cele cu miros de ciocolată pentru perversele care se ard în cur. Trebuie să mirosim bine oriunde, oricât, oricum. Este o manie însămânţată, cultivată de reclame şi propagată involuntar între noi precum panica. Fix ca la turmele de oi. Unele mioare nu văd niciodată câinele care le întoarce. Pentru ele câinele este mirosul fricii propagat de celelalte oi.
Am avut o gagică ce avea un fix pe culoare albastră. Pentru ea orice produs albastru mirosea mai bine decât unul verde şi excelent faţă de unul galben. Produse transparente, bleah, câh!? Ce credea ea despre produsele albastre? Că miros ca marea. Şi ea nu era o oaie ce n-a simţit briza mării în viaţa ei. Stupid.
După antiperspirantele care te fac să miroşi proaspăt 24 de ore, au apărut cele care garantează acelaş lucru 48 de ore. Mâine sigur or să apară cele care garantează 72 ore de prospeţime, apoi săptămâni, luni... Adio duş. Dar cum miroase oare un om proaspăt? Mai ţineţi vreunul minte cum miroase un nou născut, considerând că bebeluşul este proaspăt?! Nu? Trist.
Mă opresc aici din delir şi vă recomand cartea Ira Melanox şi filmul Perfume.
Hai pa şi să mirosim bine!