Se afișează postările cu eticheta agresor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta agresor. Afișați toate postările
miercuri, 16 noiembrie 2016
luni, 17 octombrie 2011
Huidu şoferul agresor
La ora când scriu, Directorul Direcţiei Rutiere, comisarul şef Lucian Diniţă şi alţi specialişti din Poliţia Rutieră susţin o conferinţă de presă, la sediul IGPR având ca subiect accidentul auto în care a fost implicat Şerban Huidu. Conferinţa este transmisă în direct de Realitatea Tv.
Doar 15 minute de "conferinţă" mi-au fost de ajuns să mi se reconfirme unul din motivele pentru care merg prost lucrurile la noi în ţară. Bâlba.
Puţina şcoală pe care am reuşit să o frecventez, îmi indusese falsa idee că o conferinţă este un eveniment unde oamenii cu competenţe în domeniu vin pregătiti să anunţe, să discute, să dezbată ceva. La acest gen de evenimente organizatorii sunt cei care se presupune că ştiu ceva mai mult decât invitaţii despre subiect. A fi organizator presupune pe lângă vafe şi cafele gratis, că ai minim un vorbitor specialist în problemă şi/sau măcar un prezentator. Tu eşti organizatorul. Adică ştii că mâine ai conferinţă, ştii tema, îţi faci un comunicat, un discurs. Îl expui frumos ordonat, urmărind nişte puncte, apoi laşi hârtiuţa sau telecomanda de la retroproiector jos şi răspunzi la întrebari.
Probabil că sunt un dinozaur anchilozat şi un rautacios; un cârcotaş chiar aş îndrăzni să zic.
Asta ar explica de ce "conferinţa” asta mi se pare un circ, un spectacol al penibilului.
Domnul Diniţă s-a lansat într-o povestire a la long a accidentului, bine condimentata cu a-uri, ă-uri, mm-uri, presărată cu aluzii deloc subtile la partizanatul presei pro-Huidu. Un fel de urecheală părintească a jurnaliştilor obraznici, care nu lasă “specialiştii” să facă parchetul mai lucios. Acest Mr. Prompter al poliţiei nu are nici un pic de rigoare în exprimare, nici o minimă cursivitate a discursului. Doar hăhăieli, admonestari, şi ceva argou poliţienesc din care cea mai memorabilă ar fi definirea lui Huidu drept "şoferul agresor". Iacă pâine de mâncat pentru tabloide, iată deci ce trebuia (vezi titlul) să înţeleg şi eu.
Mă iertati, dar nu-mi mai trebuie restul conferinţei ca să mă ridic şi să ies din sală. Sau în cazul de faţă să închid televizorul. Am văzut şi auzit destul.
Doar 15 minute de "conferinţă" mi-au fost de ajuns să mi se reconfirme unul din motivele pentru care merg prost lucrurile la noi în ţară. Bâlba.
Puţina şcoală pe care am reuşit să o frecventez, îmi indusese falsa idee că o conferinţă este un eveniment unde oamenii cu competenţe în domeniu vin pregătiti să anunţe, să discute, să dezbată ceva. La acest gen de evenimente organizatorii sunt cei care se presupune că ştiu ceva mai mult decât invitaţii despre subiect. A fi organizator presupune pe lângă vafe şi cafele gratis, că ai minim un vorbitor specialist în problemă şi/sau măcar un prezentator. Tu eşti organizatorul. Adică ştii că mâine ai conferinţă, ştii tema, îţi faci un comunicat, un discurs. Îl expui frumos ordonat, urmărind nişte puncte, apoi laşi hârtiuţa sau telecomanda de la retroproiector jos şi răspunzi la întrebari.
Probabil că sunt un dinozaur anchilozat şi un rautacios; un cârcotaş chiar aş îndrăzni să zic.
Asta ar explica de ce "conferinţa” asta mi se pare un circ, un spectacol al penibilului.
Domnul Diniţă s-a lansat într-o povestire a la long a accidentului, bine condimentata cu a-uri, ă-uri, mm-uri, presărată cu aluzii deloc subtile la partizanatul presei pro-Huidu. Un fel de urecheală părintească a jurnaliştilor obraznici, care nu lasă “specialiştii” să facă parchetul mai lucios. Acest Mr. Prompter al poliţiei nu are nici un pic de rigoare în exprimare, nici o minimă cursivitate a discursului. Doar hăhăieli, admonestari, şi ceva argou poliţienesc din care cea mai memorabilă ar fi definirea lui Huidu drept "şoferul agresor". Iacă pâine de mâncat pentru tabloide, iată deci ce trebuia (vezi titlul) să înţeleg şi eu.
Mă iertati, dar nu-mi mai trebuie restul conferinţei ca să mă ridic şi să ies din sală. Sau în cazul de faţă să închid televizorul. Am văzut şi auzit destul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)