Albul ca frotirul, cei șaptezeci de pitici și Coidză răpitorul

Ne-am adunat câteva catrafuse, prețioasele conserve și arme apoi terminând de umplut mașina ne-am îndepărtat de Porți la o distanță sigură, căutând loc de dormit. Apartamentul generos cu ușa blindată în care ne-a introdus talentul de spărgător a lui Rondea aparținuse unei femei bogate, probabil singure. Toate lucrurile din mansarda ne-au făcut sa-i resimțim dureros absenta. Ștergând praful de pe sticluțele de parfum goale aruncate pe etajera chiuvetei am ajuns sa-mi privesc chipul în oglinda.

Din masa de carne țepoasă palidă și buhăita îmi sticlesc doar ochii de un albastru deschis, spălăcit. Cu nasul spart și cusut și buzele jupuite, arat jalnic. Ce o fi văzut la mine Lila, cum putea sa spună ca sunt ce mai frumos bărbat din lume? Mă mințea, sau așa mă vedea ea? Mă îndoiesc ca lațele astea date cu gel, șuvița oxigenată și mărgelele de lemn de la baza gatului i-ar fi pe plac. Mă tem că unghiile astea crescute fioros, peste lungimea degetelor cu pielea mai aspră ca șmirghelul, i-ar face silă; că cicatricile urâte de pe piciorul stâng și jegul țoalelor de sub zale, ar dezgusta-o profund.

Am dat drumul la apă și m-am băgat sub dus. Părăsind camera băii aproape dau peste Coidză prăbușit sub masă cu capul printre sticle, bălți de vomă, alcool cu iz de parfum și mucuri de țigări. Rondea e la fel de varză probabil pitit prin debara, că el nu doarme decât în spatii strâmte. Iau halatul de pe speteaza unui scaun și savurez căldură materialului de prosop impregnat cu mirosul necunoscutei. Băgat în așternuturile de culoarea fildeșului îmi ascult inima. Poate că mâine o să agonizez scăldat în zeama propriilor intestine, mușcând cu dinții din dușmani, dar astăzi sunt un om civilizat, ras tuns și curat, întins în patul unei femei. Somnul vine hoțește peste mine. Adorm zâmbind; Lilei îi plăceau tare mult, așternuturile de mătase!

Cineva se aplecă peste pat. Lama îmi țâșnește direct prin pilota și se oprește la un milimetru de nasul lui Coidză!

- Ce faci Hulă vrei ză mă tai? Lasă-mă ză ti pup...

- Mă lași Coidză, te crezi răpitor, pupa-l-ai pe tactu-n buhă!

- Ză mor io de nu o fac, acum! Uite, mniam, minam...

Mă uit la el și ma întreb cum am fost în stare să împărțim același sac de dormit. Ridic din umeri. Era frig și eram singuri. Azi e suficient de cald să dorm pe betonul gol iar Rondea sigur ar vrea să-l ia de lângă mine. Poate ar fi mai bine, ca și așa pute ca un țap în călduri și îi atârna niște firișoare de carne între dinți. Coidză nu crede în curentul electric alternativ și apa caldă continuă. El preferă să rămână sălbatic ca să nu i se suie confortul la cap. Zice că Restaurația e o făcătură de-a Protectoratului ca să ne ieșim din formă.

- Ia dă-te în spanac, că te scobesc ca pe nuca! Ce hula mea clefăi?

- Pai noi am ieșit puțin. Și tocmai ne întrebam cu ce băutură sa ne dregem după Frecțiediana, când la nici două bloace distanță de aici la subsol am găsit un depozit prost ascuns, mama lor de tăinuitori. La gheață printre țuică de clismă și alte căcaturi neinteresante gen ouă e guguștiuc vivipar, am găjbit un sac plin de guzgani. S-a ocupat băiatu de câțiva dintre dânșii. I-am umplut, la mare artă tatii, la mare artă. Haidem să serbăm ziua recunoștinței cu curcan de pivniță forțat.

- Ne-am americanizat peste noapte, ce să spun, ziua recunoștinței pentru muie inter dimensională și trans animalieră. Măcar te-ai spălat pe labele alea înainte să-ți bagi ghearele în șobolan?

- Ia uite ce domnișoară avem aici; mănânci sau vrei sa crapi cu mațele chiorăind?!

- Mănânc, că altceva oricum nu văd ce-as putea baga la ghiozdan.

După cum arată bucătăria, băieții s-au trezit de multișor și au luat-o de la cap cu pileala. Mă alătur trup și suflet zaiafetului. Torn în mine metodic, cu scop. Vreau să uit, să dorm, să mor.

- Cat mai avem pana belim nula? Văd cum se schimonosesc, unul atingându-și prohabul cu două degete alăturate orizontal iar al doilea arătându-mi TV-ul. Pe ecran tronează un ceas numărând cele cinci ore rămase.

După ceva timp, mă refugiez iar în pat și ațipesc. E atât de bine, de cald, de plăcut, de plin în vintre...O nu, nu iar! Zburăm din pat pe jumătate goi cu mâinile încleștate în beregata celuilalt și ne rostogolim pâna la ușa dormitorului. Aceasta sare de perete julindu-mi cotul.

- Suntem ca și morți, urlă Rondea din prag! După o privire ironică aruncată halatului meu alb lejer sfâșiat, continua:

- Lăsați dracului cordeala, că iadul a început să cace draci. Am sărit de termenul limita cu un sfert de ceas. Haideți sa vedeți cine o sa joace țonțoroiu pe ciolanele noastre dacă nu ne cărăm presto subito de aici!

Năvălim disperați la geam și aproape că ne prăbușim afară când ferestrele se deschid.

Mișcare nasoală; de pe trotuare, oprindu-se din furișarea la umbra copacilor, un șir de capete roșii, se răsucesc în sus pironindu-ne cu ochi galbeni. Adversarii noștri arată ca o ceată de arlechini și după bogata variație a straielor, par a nu fi lipsiți de imaginație. Cam asta-i tot ce vedem înainte ca primele săgeți sa zboare către noi. Dacă n-am fi stat la ultimul etaj ne făceau perne de ace. Ne tragem înapoi înspăimântați de percsptiva ajustării tirului. Din strada se aud țipete ca de hiena. Ceva bubuie în ușa de la bloc.

- Arată caraghios,dar mie îmi vine să plâng, face Rhonda. După cât am văzut, chestiile au puțin peste un metru jumate înălțime, sunt înarmați cu sarbacane și sunt ai dracului de mulți. Cred că bat spre sută numai în zona asta. Haideți să decolorăm atmosfera până nu sună gagii la ușa!

Ca efect post carmol cu diazepam și energizant am o cădere nervoasă. Mă trântesc în cur și încep sa râd:

- Io rămân să mă joc cu piticii!

-Tatii aide, face Coidză apucându-mă de ciuful proaspăt tuns. Termină cu glumele, ca nu te las nici dacă mă omori!

Înhățăm ce apucăm din mers aruncând de-a valma, conserve, bidoane, ghete și săgeți în niște saci de iuta. Coidză se întoarce din prag și trântește deasupra un șobo împănat. Mă înhață de braț. Eu metehăi confuz.

- Hai prințule, sări în cizme, lasă dracului chiloții că nu cred sa-i împiedice pe pitici să te muște de buci!

O luăm pe trepte în sus, erupând prin ușa de lângă casa liftului, pe acoperișul clădirii. Șufele liftului se mișcă violent. În timpul baricadării ușii de la terasa, auzim un huruit urmat de o bufnitura. N-avem timp să ne întrebăm ce se întâmplă, că din tot cartierul se aud explozii. Sărim pe blocul vecin, așezat doar la juma de metru distanță de al nostru și o ținem tot așa până la ultima scara.

Coidză mă trage după el de mână ca pe un copil idiot. Până ajungem la ultima scară din grupul de blocuri, nu mă slăbește. Aici n-avem încotro, trebuie sa coboram pe rând, la distanță. Tactica anti capcană. Din fericire nu sunt nici curse nici inamici. Casa scării este scufundata în liniște. Cizmele noastre sunt singurele care-i tulbura ecoul. Ieșim pe ușa de la camera ghenei și fugim de ne scapără călcâiele către locul unde am dosit mașina. Înainte s-o vedem auzim din direcția ei o bubuitura și peste noi începe sa ploua cu tot felul de chestii. Printre felii de cauciuc, așchii de metal și plastic zăresc o mână. Roșie de sânge și de propriul pigment tegumentar, are toate cele șase degetele dotate cu gheare negre, încleștate pe un fluier. De fapt chestia este o de sarbacană mai sofisticată, pe care specialistul nostru în arme, o aruncă peste șobolanul împănat, cu tot cu mâner.

Mașinile din parcare sunt țăndări și în jurul lor curtea este plina de rămășite, care se zbat încă. Mirosul de carne arsă cu benzină se amestecă cu cel de pișat de șoarece. Amoniac?

Mamă ce întuneric e și ce adânc...

- Băieți pauză, apuc să zic înaintea leșinului!