1ic

Sunt un om simplu cu o viață anostă și o slujba banală. Mă târăsc ca un vierme rozând frunza ce mă susține, în timp ce tu treci pe sub mine. Treci pe lângă mine și nu mă remarci. Sunt gri, lipsit de strălucire. N-am piercing, tatuaje sau șuvițe colorate în păr. Nu citești nimic în albastrul irișilor mei, pentru că nu te privesc niciodată în ochi. Nu-mi simți parfumul în aglomerația din metrou sau autobuz, pentru ca nu folosesc. Bruma de produse de îngrijire personală, cuprinde doar variante hipoalergenice, fără coloranți sau mirosuri evidente. Sunt genul care cedează locul copiilor și doamnelor, genul care nu întoarce capul pe stradă după femei sau bărbați, genul care nu ascultă muzica la caști și nu-și butonează mobilul. Pentru tine sunt doar un număr, un element al mulțimii, motiv pentru care n-ai să-ți aduci aminte niciodată ce înălțime am, sau ce culoare se lupta cu căruntul tâmplelor mele. Gropile trotuarelor, unele pline de băltoace îți trezesc mai mult interes decât apropierea mea. Nu-ți sună nicio alarmă atunci când calea ni se încrucișează și pentru o clipă chiar o să crezi că mă poți evita ferindu-ți doar puțin umărul. Am să-mi cer scuze, vag vinovat, când am să te ajut să-ți culegi ce-ai scăpat pe jos în urma impactului. Numai dacă ești pățit sau ușor paranoic, ai să verifici dacă portofelul sau telefonul sunt la locul lor și liniștit ai să mă uiți. Dacă este dimineață, mai ai 8-10 ore în care vei fi tu, adică timp suficient să nu mai poți face legătura între mine și ceea ce o să simți.

Eu n-am să fac nimic deosebit în răstimpul ăsta. O să-mi văd conștiincios de treabă în fața ecranului prăfuit, în biroul meu prăfuit, de la marginea orașului prăfuit. Am să-mi bag cartela de pontaj în fantă și am să plec spre casă, urmând rutina ultimilor ani. N-o să bage nimeni de seamă că mă feresc de orice atingere, că-mi țin mâinile în buzunare chiar dacă stau în picioare într-un autobuz al cărui șofer se crede pilot de curse. Am să deschid ușa garsonierei și fără să mă descalț, am să trag storurile și o să mă lungesc îmbrăcat în pat închizând ochii.

Atunci când mă voi întinde prin întuneric către tine o să ai pentru o clipă impresia că ai un scurt leșin, o mică întunecare a văzului, urmată de senzația neplăcută că trebuie să te întinzi, că ți s-au înfundat urechile și că trebuie musai să bei ceva care să-ți șteargă gustul metalic din gură. Am să aștept golit de gânduri pe patul din camera întunecată. Am să aștept să-ți revii, am să aștept ca procesele tale cerebrale să sudeze conexiunea, să definească zona în care se vor analiza și stoca noile informații. Dacă ai fi dormit în momentele acelea, treaba ar fi mers mult mai ușor și n-ai fi simțit fizic nimic. Ai fi visat haotic un vis din care nu ți-ai fi amintit decât imagini trunchiate. N-ar fi existat palpitațiile, nici greața, nici transpirația palmelor. Colegii ar fi observat compătimitori că ai avut o noapte proastă și te-ar fi întrebat ce-i cu bijuteriile tale.

Ăsta ar fi primul lucru ciudat, palpabil, inexplicabil, poate chiar îngrijorător. Cum este posibil să se înnegrească aurul? Atâta lucru știi și tu, aurul nu ruginește. Nu poți accepta că a oxidat ca o bucată de fier! Petele lăsate de bijuterii pe piele par niște arsuri ușoare. Urma inelului sau a verighetei miroase a acid, a coclit. Te speli repetat, freci bijuteria cu pastă de dinți, cu scrum de țigară chiar cu pastă abrazivă. Temporar, negreala superficială dispare, dar tu nu știi că metalul nobil este afectat în esență. Apoi te gândești că este vineri, că ai stat deja prea mult peste program, că trebuie să iei rochia roșie de la curățătorie și-ți zici că o să treci pe la bijutier. Promisiunea timpului liber te va face să lași presentimentele nefaste să cadă în vreun cotlon al minții.

Sunt obosită. Am fumat prea mult ieri, am băut bere înainte de culcare. Ei asta e, o să iau niște vitamine!

Îți deschid ochii, iar tu te sprijini de masă, birou, chiuveta… de cel sau cea de lângă tine. Cauți ceva, deși nu vrei să vezi nimic. Eu însă vreau să vad, vreau să știu unde sunt. Drăguț birou. Ai și plante…calculatorul este nou. Colega ar trebui să-și pună un sutien mai mic, care sa-i ridice sânii, altfel e chiar frumoasă.

Te minți că n-o suferi. Ce păcat… încearcă totuși… sărut-o pe buze! Nu te opune că-ți faci rău. Sărut-o cu limba, ce dacă a mâncat cu usturoi, sărută-o pasional… ah!

Bine bine, odihnește-te, dă-ți cu apă pe față și fumează o țigară. Mă retrag puțin, că nu-i bine să forțez nota când conexiunea este atât de proaspătă.

Fumez o țigară să mă calmez și-mi studiez chipul încercănat în oglinda. Apa rece mi-a făcut bine. Sunt chiar drăguță, așa obosită. Paloarea asta îmi da un aer misterios dar trebuie sa-mi schimb rujul. Ceva mai întunecat, mai carnal, dar după ce-mi mănânc pachețelul. Altfel se șterge. O fi vreo cădere de calciu, o anemie.

Cred că am șocat-o pe Stela. Ce mi-o fi venit sa o sărut?! Ciudat, mi-a plăcut! Și nici ei nu i-a venit să mă ia la palme. A închis ochii. Ioana, ai înnebunit!

Ioana, ești în baie? Te simți bine draga? O văd pe Ioana uitându-se ciudat la mine.

Nu se poate! N-a durat nici măcar o oră și a dat legătura mai departe. Se disipează și eu n-am căpătat mai nimic. Se pare că îmbătrânesc, îmi pierd din forța. Mâine trebuie să ies din nou! E weekend și sunt atât de flămând... La naiba Stela, cine te-a mințit că poți trăi cu o piersică pe zi? Dă dracului dieta aia ca te ucizi!

Nu, nu te las! Înapoi la Ioana! Stela, vino puțin că nu mă simt prea bine. Și cercelul asta nu vrea sa se închidă. Ce bine că ești aici. Parfumul asta, îl ai la tine? Uite, mi-am cumpărat sutien de la Secret's. Simți cum bate inima mea sub dantelă? De ce roșești, nu ți-a plăcut sărutul meu? Ce are căsnicia ta cu mine, am făcut ceva rău? Ah Stela, niciodată n-am mai sărutat pe cineva așa! A fost ciudat, de parca altcineva m-ar fi împins, de parcă nu eram eu! Mă simt rău, cred că o să leșin! Ah, mâna ta este așa răcoroasă, mai ține-o puțin pe fruntea mea. Cred ca am febra, mă arde tot corpul.

Stela, dacă te sărut din nou, te superi? O singura dată…Dă-i dracului de labagii, să se pișe pe ei! Mă săruți?! Acum, pe buze. O singură data și n-o să-ți mai cer niciodată nimic. Ai niște sâni minunați, sunt tari ca niște pietre. Stela, te doresc, mă lași să te sărut?! Cum nu, de ce?

De ce nu vrei târfă? Ești prea bună pentru mine? Nu-mi întoarce spatele când vorbesc cu tine! Unde crezi că te duci? Ia de colea! Cum ți se pare chiuveta?! Na că ai spart-o! Stați acolo cretinilor, ca vă fut dumnezeii! Unde te târăști cățea hemoragică, te-a tăiat pisarea și pe tine? Ți-e sete? Hai, bea, bea toată apa asta din closet! Nu te mai zbate atât, că trag apa și te înec ca pe un avorton. Bea n-auzi? Bea, morții mătii de curva, bea! O faci pe moarta cu mine? Lasă că te scutesc eu de teatrul ăsta ieftin! Nu-mi mai umple piciorul de bale și sânge, linge marginea bazinului, linge-l că-ți crap capul ala drăgălaș...

Linge-l fă! Vezi dobitoaca naibii, ce-am făcut din cauza ta? Am spart capacul, am ciobit porțelanul; uite ce mizerie… Nu, nu, nu! Lăsați-mă să-i desfac țeasta! O urăsc, vreau să o văd moartă! Și pe tine boule te vreau mort, și pe sclifosita aia de colo și mai ales pe puțoiul ăla cu aere de șef.

Mi-e rău, vreau sa vomit. Se învârte totul și este atât de frig... Nu mai văd nimic. De ce nu mai văd nimic, de ce?!

Am ratat. Am dat peste o dezechilibrată și am eliberat-o din cămașa de forță. Închid canalul, în timp ce colegii o scot cu forța din baia plina de sânge. Mi-e rău. Semi-deschiderea din Stela mă umple de durere; oare de ce nu s-a anulat când am schimbat unghiul?! N-am chef să-i trăiesc agonia, astăzi vreau altceva. Mă regrupez, respir calm câteva secunde cu ochii larg deschiși în gol. Îmi tremura mâinile și picioarele. Trebuie sa găsesc altul cât mai repede! Unul sătul, sănătos și dornic de experiențe senzoriale plăcute.

Schimb întunericul camerei, cu lumina neoanelor străzii. Pășesc calm, trecător anonim adâncit în gânduri, un ins tern de la care nu aștepți nici o privire. Nu simți nevoia să-l întrebi cât este ceasul, dacă-i este frig sau dacă singurătatea îl apasă. Nu vrei nimic de la mine, nici măcar nu observi că trec. Eu însă vreau.

Vreau să văd ce vezi tu, să mănânc ce mănânci, să iubesc ce iubești. Vreau să mă îmbăt cu parfumul soției tale, să-ți mângâi copii pe creștet, să-ți înghit de viu hamsterul, să-ți perii pisica, să-ți scot câinele la plimbare. Vreau să-ți regulez secretara la birou, să-ți admir colecția de timbre, să-ți ucid dușmanul, să-i sărut dreapta bătrânei tale mame.

Nu vreau jumătăți de măsură, eu vreau tot ce-i al tău, vreau viața ta! Și oricât ți s-ar părea că altcineva te pune să faci toate astea, eu nu am nicio vina; eu nu sunt decât un catalizator, mâna care apasă pe clanță, șperaclul care descuie ușa de la care te-ai mințit că ai aruncat cheia.

Tu ești cel care are temeri, dorințe, secrete. Tu ești cel care-și clădește experiențele de ani sau decenii ca pe niște cercuri concentrice într-un trunchi de copac. Eu sunt pana ce te despică ca pe buștean până la miez, iar seva ta mi-e hrana!

foto