vineri, 30 septembrie 2011

Tache şi mortul

sursa foto
Tache era un tip scund, vânos, nervos şi excesiv de spiritual. Ceva atitudine de smardoi de buzunar, scuzabilă pentru un oltean. Avea glume de şantier numai când ciupea ceva. În rest, băiat bun. Contrar aşteptărilor pe cât de tăioasă îi era gura pe atât de lin i se mişca mâna cu pensula. Tache era zugrav. Pictor de biserici, mereu în umbra şefilor de lucrare datorită incapacităţii de a promova. Băutura îl ţinea pe loc. Munca pe şantierele de restaurare sau pictură nouă presupunea să stai departe de casă cu săptămânile, cu lunile, chiar şi un an uneori. Depinde de cât era de mare "lucrarea". Aşa spuneau pictorii de biserici: avem o lucrare.
Într-o zi aflându-se pe schelă, buchisind atent blicurile unui veşmânt de sfânt, Tache a primit o veste proastă. Trebuia să meargă urgent acasă că are un deces în familie. A sărit agil ca o maimuţă de pe schelă pe podina cafasului şi a coborat în viteză pe scări. S-a spălat degrabă cu apă rece turnată de o calfă, a pus basca în cap şi a pornit-o către satul natal. Pe drum a început a transpira şi a se munci, în cuget învârtind aceaiaş crudă întrebare. Care dintre cei dragi s-o fi prapadit?! Curierul nu spusese decât că este vorba de înmormântare şi că trebuia să ajungă degrabă. Aşa agitat cum era şi trecând prin atatea gări, autogări şi răscruci de autostop, omul nostru a mai lins cate un paharel pufăind din ţigare. Soarele lui august combinat cu oboseala grija şi întrebarile, l-au năduşit. A dat jos cămeşa, să se mai ventileze la buric. Cine, cine să fi murit? O fi bunicul cel orb, o fi bunica, o fi tuşa...Terminase ţigările şi ultima „motorolă” şi drumul nu se mai sfârşea. Noaptea bătea la ferestre şi somnul la gene, cand în sfârşit a ajuns.
Tulburat de gânduri şi vodcă, nici nu şi-a dat seama că a ajuns la poartă. În momentul în care a intrat în casă, a găsit-o plină de oameni străini agitîndu-se ca nişte muşte decapitate fară să-l bage în seamă. Pe el, care făcuse atâta amar de drum. A pus mâna pe crucea rezemată de perete şi văzând că nu scrie nimic pe ea, a răgnit:
- Care ai murit aicea dom'le?
N-am aflat decât târziu răspunsul, aşa de târziu că n-a mai contat. Oricum, nu nimerise la mortul lui în casă, nici măcar la el în sat. Dincolo de copci si cucuie întrebarea aia i-a rămas în cap!

joi, 29 septembrie 2011

Adio Nokia!

sursa foto
S-a sfârşit! Zvonurile negative privind Nokia au ajuns astăzi certitudine. Nokia închide fabrica de la Jucu. Măsurile de eficientizare ale companiei căreia i-au sărit la jugulară coreenii de la LG şi Samsung, lasă pe drumuri 2200 de români. Fără urmă de simpatie pentru concernul finlandez, acestuia nu i se poate găsi vreo vină că pleacă să-şi fabrice telefoanele mai ieftin în China. În schimb guvernului român care face şi schimbă legi pe genunchi i se poate reproşa că aceşti oameni nu vor putea primi compensaţii financiare. Pentru că legea muncii pute. Închipuiţi-vă ziua în care 2200 de oameni vor rămâne fară pâine într-o regiune în care totalul locurilor declarate vacante în întregul judeţ nu depăşeşte 1100. Cam atât.
La revedere Nokia, să ne auzim cu bine. Mă îndoiesc. Ti-ai făcut un nume prin calitate si robusteţe. Producţiei chineze tocmai astea îi lipsesc.

miercuri, 28 septembrie 2011

Transformers 3 un film prea lung

sursa foto
Dragii mei am îmbătrânit. Eu fanul SF împătimit am adormit la film. La Transformers: Dark of the Moon, pasiunea mi-a tras pe dreapta. La soilit.

Nu este un film prost dacă îl vezi la cinema cu găleata de floricele în braţe. Este însă obositor pe canapeaua din faţa ecranului Tv. Filmul are ce trebe ca să fie trepidant numai că nu prea este.

În primul rând, i-au schimbat femeia eroului. Bineînţeles cu una bună rau, care-l face să pară ca şi prima imberb. Aşa o fi trebuind. Noah, dar chiar era musai să o pună pe biata fată să sară din clădiri care se prăbuşesc şi să intre în ele la loc prin geamurile sparte, în rochie mulată pe buci si pantofi cu toc? Misogini!

În al doilea rând scenele sunt atât de aglomerate uneori, că eroii nu se mai disting. Acum îmi dau eu seama de ce s-au inventat uniformele. Viermuiala aia de fierătanii virtuale in continua transformare iţi dă vertij. O scuzăm si pe asta ca deh, à la guerre comme à la guerre.

Pe locul trei la nemultumiri ar fi umorile. Da domle', roboţilor le curge maioneza din bot şi circuitele din cur, iar oamenilor nici o lacrimă, nici un strop de sânge! Roboţi băloşi, ce scârbos!

Penultima cârteală. Filmul ăsta este prea lung. Peste două ore jumate de roboţeală te obosesc. Pe ei n-are cum ca ie roboţi!

Şi în fine ultima pâră, aşa cum ziceam în prima plângere, cică în filmul ăsta există un erou, uman aproximativ. Care erou în afară să se plângă (mai tare ca mine), nu prea face nimic. El şi cu gagica lui inutilă se învârt printre roboate şi soldaţi ţipând ca în tiribombe!

Ca să nu ziceţi că sunt iremediabil ofticat pe Michael Bay omul merită totuşi un bravo imens.
Pai John Malkovich în filmul ăsta, atât cât a apărut, a fost delicios!

luni, 26 septembrie 2011

Cine se teme de Sonia Rauss?!

Dacă am vazut eu la Mircea cum îşi face reclamă faină cu Bogdan carele vinde karmă, ce m-am gîndit?! Ia să fac şi eu ceva popularitate pe spatele Soniei! Când colo ce să vezi? Popescul publicase deja un tiltlu conţinând „Sonia” la o postare despre topul blogurilor. De fapt în articol despre Sonia nu scria nimic. Mare pişicher M.P.-ul asta. La trei postări cate pune el pe zi, este logic să dea şi dume. Da, da, stiu sunt un hater, un fals blogăr ranchiunos, un bârfitor, un gargaragiu.
Nu săriti mai la mine, ca prezenta postare este o gluma, o impunsătura! Fainii sunt nişte domni. Fainele şi mai şi. Sonia Rauss este o doamnă. Nu poate nimeni să o folosească aşa...doar ca să-şi vânture pe net o reclamă. Sau poate?
Şarpele bănuielii mi se se strecoară peste grumaz mai ceva ca metrul de croitorie cu care s-a măsurat în vorbe Mitza Biciclista cu domnul media-referent.
De când sapă la traducerea integramelor wikyleaks, MP a prins alură constipativă. O fi de la dietă. Banui că dincolo de fascinantul personagiu care este, MP-ul este si el o persoana. Adicătele om. Persoană despre care nu ştiu ce fumează ce bea şi ce trage pe ştangă, dar din ce pune în oală ne-a împărtăşit cate un pic. Slavă Netului că nu ne-a dat mai multe reţete, că închideau ăştia blogurile de bucătăreala şi se mutau în state.
Uite aşa m-am gândit eu că trilematicul puls magnetic şi drept împârţitor de karmă pe fain suferă. De lipsă de scos, că de băgat se laudă că o face zilnic. Este clar. Cineva trebuie să-l scoată din spatele ecranelor şi serverelor la o cină sau prânz. Sau ce o fi. Oricum le încurcă între ele, că doar nu după ciclul noapte zi şi-o petrece bossul al vieţii sale parcurs.
La naiba, de fapt mi-e dor de porculdeyork! Doamnelor salvaţi Fainul, salvaţi Trilema! Scoateţi-l pe Popescu la o ciorbă!

vineri, 23 septembrie 2011

Kenza Drider temniţa ambulantă

sursa foto

"Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt"
John Stuart Mill


După şase luni de când a întrat în vigoare, legea franceză care interzice acoperirea completă a feţei în public, încă nu se aplică. Nimeni nu a fost amendat, iar poliţia spune că legea va fi imposibil de pus în practică. Deşi au fost suficient de atenţi în formularea legii toată lumea ştie ce au avut creatorii ei în cap. Ţinta a fost interdicţia purtării vălului islamic în locurile publice, de către femeile musulmane şi amendarea celor care nu vor să renunţe la burka sau niqab. Ei bine, nimic de genul ăsta nu întamplat, în schimb tot nasoalele au ieşit la atac.
Cum era de aşteptat de la nişte muieri care au trăit toată viaţa cu pătura în cap, musulmanele au început sa bocească pe la tv şi ziare că nu sunt lăsate sa se urce în tramvaie şi că sunt trase de hanţe pe stradă. Cică li se încalcă dreptul de a practica o religie şi or să se plângă la Strasbourg.
Mai nou, ieri una mai tare decât toate şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedenţia Franţei anul viitor.
Kenza Drider, marocanca trasă în sac zice că a fost ambalată de la treişpe ani şi că-i place aşa de tare încât o să lupte până în pânzele albe, pentru ca toate femeile franceze să-şi tragă câte unul pe meclă.
Obiectiv care nu pare imposibil dacă ne uităm cum s-a schimbat populaţia Franţei în ultimul deceniu. Ţară latină, hai nu zău?! In alţi zece ani o să fie ţară arabă şi or să crescă minarete la Notre Dame.
De ce mă oftic eu? Pai cum sa vă zic, am fost în Franţa şi mi-a cam placut. Aş vrea ca data viitoare când mă mai plimb pe “la rue", să nu mă văd împresurat de momâi fără chip, eventual purtătoare de bombe între buci. Mi-ar plăcea ca la plajă să văd tâţe şi craci nu pisici zbătându-se ude în saci.
Nu am nici o problemă cu islamul cum nu am nici cu creştinismul. Treaba lor în ce cred, dar să o facă dracului mai discret, că nici eu nu umblu cu cocarda de agnostic în piept.
De unde puii lui hector, au ajuns maimuţele astea la concluzia că trebuie să te înveleşti într-un cocon monstruos ca să dovedeşti că-i eşti lui Alah credincios? După câte am citit, însăşi islamiştii admit că nu scrie în Coran asta. Cum nici în Biblie nu scrie că babele ortododoxe trebuie să poarte trei broboade, două rochii şi budigăi sub ştrampii care put a pişat.
În consecinţă, jos Kenza Drider! Jos valul. Sigur sub el se ascunde o mustăcioasă cu o şaorma în chiloţi şi merdenele în sutien. Dacă nu-i aşa, dă jos textilă până în campania electorală, să vedem şi noi dacă eşti femeie sau puşcărie ambulantă!

miercuri, 21 septembrie 2011

cancan.ro face borş din ştirea Cernăteşti

Ce vă spuneam mai jos că mass-media face borş din ştiri dar iese varză?!
Băi greu mai este să fii jurnalist în România. Uite ce posteză cancan.ro despre accidentul de la Cernăteşti pe 20 sep. 2011 iegzact precis la 11:25:

Două eleve de liceu, strivite de o stivă de lemne în curtea şcolii unde învaţă
Alo, domnu' G. R. la nouă ani fetele sunt clasa a II-a, deci nu pot fi la liceu bre, mai ales când în Cernăteşti nu există liceu. Sau poate o fi vreunul ascuns după stiva de lene acumulată in bătătura ziarului tău.
Aşa se face jurnalimul la noi. Măcar un google search să fi dat măi nene!

Fetiţe strivite între mate şi sport

sursa foto
La Cernăteşti s-a petrecut ieri un accident urât. Două fetiţe de nouă ani au fost strivite de stiva de lemne din curtea şcolii. Nu erau nişte reteveie ci trunchiuri întregi, aşa că una a "scăpat" cu piciorul rupt în timp ce a doua fost trimisă cu elicopterul la Bucureşti, cu sternul spart, coaste rupte, plămân înţepat şi hemorgaie internă. Acum se chinuie să supravieţuiască, în comă indusă, în stare gravă.
Despre asumarea riscului şi delegarea responsabilităţii au vorbit alţii mai mult şi mai bine decât mine. Sunt lucruri în preajma noastră care prea des ne umplu viaţa cu noroi şi chiar cu sânge. Lucruri evitabile dacă lumea ar înţelege ce înseamnă răspunderea.
Nu stau să vă disec ştirea în stil jurnalistic, că oricum o să o facă mass-media compot.
Ideea de bază este că fetele erau la ora de sport, fără profu' de sport care la ora aia călătorea în maşină spre Buzău cu o doamnă având tripla calitate de nevastă, profă de mate şi directoare a şcolii în speţă.
Ei şi acum vine partea interesantă, aia care nu ştiu dacă a apărut în presă.
Imediat ce au dispărut de prin zonă poliţiile, salvările şi inspectorii, fruncea 'telectuală a început o campanie de deculpabilizare. Începând de dimineaţă părinţii au fost chemaţi pe la grădiniţă şi şcolă. Pentru ce? Păi ca să li se ceară semnăturile pe un fel de disclaimer. Adicătelea pentru educatoare, profe şi învăţatori, că nu ei ar fi răspunzători de siguranţa şi integritatea boracilor băgaţi în săli.
Băi tată, vă mai miraţi că scriu chestii demoralizatoare gen sfârşitul lumii?
Păi de ce duc eu copilul la grădiniţă în primul rand? Să fie supravegheat, să nu-l las închis în casă cu chibriturile în mânuţă făcând baie în oala de pe aragaz. Componenta educaţională creşte cînd îl dau la scoală, dar siguranţa lui este în continuare vitală. De asta au pus ăia garduri şi pază, de asta unii părinţi dau bani grei la taxi zi de zi. Ca să ajunga odorul teafăr la şcoala socotită enclavă de spiritualitate şi siguranţă!
Bagând un copil pe poarta grădiniţei sau şcolii, ba chiar şi la liceu, eu ca părinte deleg responsabilitatea către cei de acolo. Cum şi-o împart sau deleagă între ei, este treaba lor. Internă.
Cel puţin aşa credeam eu. Voi?

PS: chiar înainte să postez rândurile astea, am auzit că fetiţa internată la Floreasca a vorbit puţin cu tatăl ei.

marți, 20 septembrie 2011

Pregătiri pentru sfârşitul lumii

Sursa foto
Lumea noastra este crăpată şi poate ceda oricând. Societatea din care facem parte îşi agonizează probabil ultimii săi ani, hai să spunem ultimul deceniu. Nu am spus "să speram", pentru ca sincer şi egoist (ca oricare 99% dintre voi), sper ca momentul catastrofic al colapsului să mă prindă cu nasul în flori. La rădacina lor mai precis. Spuneţi că voi nu? De asta vă cumpăraţi câte doua masini hrăpareţe şi speraţi ca petrolul să se epuizeze "după" voi?! Este o dorinţă inconştientă. Nu vă ţin predici, nu fac pe profetul. Este prea târziu să mă schimb pe mine, darămite pe voi. Mă uit şi eu la semne ca ţăranul la porcul cu paiul în gură. Iar semnele sunt destule.
Cele subtile cum ar fi succesiunea tot mai rapidă a crizelor în ţările capitaliste şi acumularea accelerată de capital a Chinei comuniste ce îşi renegă prin asta baza propriei ideologii mă sperie mai puţin decât semnele vizibile. Semnele astea mă afecteaza direct. Îndatorarea demenţială la bănci, consumismul, falimentele de ţări, escaladarea violenţei la nivel planetar, îmi dau fiori. Numai gândul la iarna care se apropie mă face să tremur. Rusia nu stă pe tuberoze, cauză pentru care o să ţină mâna pe robinetul de gaze continuu. Distrugerea masivă a echilibrului natural nu o să mai facă parte din decor. Va fi o cauză in sine.
Mi-am dezbătut într-o seară la un pahar de vorba temerile cu cel mai bun prieten. În timp ce eu mă pierdeam printre cauză şi efect ma întrerupt. Dacă ştim că o să se întample asta, ce-i de făcut ca să o impiedicăm? Am scăpat un cinic "nimic". Pentru că nimeni nu ştie. M-am imaginat trăind într-o lume postapocaliptică în care nu mai exista curent electric, gaze, şi apă. Prin faţa ochilor mi-a trecut apartamentul meu de la etajul trei scufundat în întuneric cu uşa spartă de vecinii flămânzi gata să mă omoare pentru ultima mea supă la plic. Un oraş pustiu pe străzile caruia nu mai există nici un caine. Prin ruine nu se furişează nici un şobolan, nu cântă păsările, nu strigă copii. Da, problema câinilor vagabonzi a fost în sfârşit soluţionată la fel ca deratizarea şi gonirea ciorilor din parc! Prin foamete. O lume cu destui canibali. O lume în care eu aş fi nevoit să recurg la canibalism, în care trebuie să ucizi ca să rezişti încă o zi.
Incurajat de alcool am croit scenarii de supravieţuire cu buncăre-case în munţi, cu provizii, cu arme ţinute sub pernă şi caldură procurată din pădure pe bază de topor.
Mă pierdeam în detalii când prietenul mi-a luat paharul din mână şi mi-a spus un lucru pe care atunci am fost prea obosit să-l înţeleg.
Mi-a spus că în cazul unui cataclism, el preferă să nu se regăsească printre supravieţuitori. Dacă toţi cei dragi au dispărut, el preferă moartea imediată, în detrimentul supravieţuirii în lumea jafului, a canibalismului, crimei, asediului sau atacului permanent petru o conservă. Lasă prietene că te apar eu. În armată...Nu nu, el nu vrea să trăisca în jeg şi frig printre ruine. Am râs şi l-am facut hedonist.
Astăzi nu mai râd, pentru ca acum am conştientizat organic ororile supravieţuirii în acele condiţii Supravieţuirea presupune pierderea calităţilor umane câştigate de la Iluminism încoace. Am înţeles că cei care refuză să se tragă din maimuţe nu pot, nu au cum să pună egal între supravieţuire şi viaţă aşa cu este acum. Aşa că mă pregătesc pentru sfârşitul lumii. Vă povestesc mai încolo. Chelner, încă un rand! Ia spune, tu cum te pregăteşti de sfârşitul lumii?

vineri, 16 septembrie 2011

Etnobotanice sau false probleme de furajare mentală

Pot să-mi inchipui ce epitete o să-mi atrag imediat după citirea urmatoarelor idei. Să fac lista ar însemna să limitez creativitatea cititorilor. Vorba Guliei urâcioase, a ălora 2 sau 3!

Aşa, acum să trecem la ceea ce m-a îndemnat să scriu.
Cabral a publicat pe blog un e-mail de la o tanti, (ei da Meneopol şi eu cred că este o ea!). Tanti se dă virtual cu buculiţele de caldarâmul urbei sale, de grija consumatorilor de ierburi aromatice cu (insuficient) dovedite capacităti psihotrope.
Trec rapid peste faptul că textul nu este cel mai bun post a lui Cabral, că aşa-i în blogging. Probabil în penurie de idei, mai aruncă şi el pe main un mail, o discuţie din mess, o pastilă, să aibă fanii ce comenta cât îşi trăieşte el offline-ul.

Să ne uităm deci la problema etnobotanicelor. Care problemă aproape nu există sau de fapt este o mână de pleavă în ochi. Păcat că nu am documente, analize şi statistici care să vină în sprijinul acestei idei. Idee care spune că magazinele de vise vând întradevar iluzii; iluzia că te droghezi. Aberez, nu-i aşa?!
Hai daţi năvală şi spuneti-mi câţi s-au otrăvit, câţi au murit şi câţi au luat-o razna că au pipat mentă frecată în foi de dud. Ştiti voi sigur? De unde, de la Tv nu-i aşa? Păi nu tot de la Tv aţi aflat de pandemia inexistentă numită Gripa Porcina? Nu la Tv criza a luat sfârşit şi economia duduie?

Magazinele astea vând iluzia unei libertăţi, a unui lux decadent. Nu cei fără adăpost le sunt clienţi ci puştii cu tătici la pungă mai grosi. Sunt combinatorii de telefoane şi ăia de dau gheară la păcănele. Sunt cei care se duc la culcare când voi plecaţi la servici. Sunt fii badantelor din Italia, ai bonelor la copii altora în timp ce ai lor bântuie strazile calculând jointul în euroi. Magazinele astea există că aşa trebuie. Cuiva. Or să existe până când ăia de au afacerea or să-şi facă suma din care vor investi profitul în concernele Farma. Acestea vor închide cu sprijin legislativ şi suportul opiniei publice magazinele de etnobotanice, dar din aceiaş mişcare cursivă, vor închide şi toate farmaciile naturiste.

De ce? Păi n-aţi văzut că socul este otrăvitor, sunătoarea catatonică, cicoarea excitantă? Ia gata cu prostiile astea naturiste. Plantele sunt periculoase!!! Ţi sa uscat pielea pe cot? Ce cremă de gălbenele cu arnică, ia de colea bepantenul! Cum adică ulei de lavandă şi ceai de tei pentru insomnie? Ia xanas tătică, te scapă de griji şi de idei. De ce să iei echinacea şi propolis pentru imunitate?! Bagă mami în puiuţul tău mini-marţieni!

Nu sunt picat din lună şi nu neg progresul tehnologiei şi al chimiei. Contest însă judicioasa lor aplicare în sănătate. Băi voi chiar credeţi că Nadia Comeneci îşi hrăneşte copilul cu petrolul hidrogenat becel?
Pentru suma potrivită, poate chiar de mâine Cabral o să facă reclamă la etnobotanice. Pentru că este şi el om însurat şi cu un copil de hranit, de îmbrăcat şi şcolit.

În concluzie. Doamnelor, nu vă panicaţi, magazinele astea or să dispară şi or să fie străzile mai sigure. Cam 5 minute pâna îşi bagă agitaţii o vodcă cu energizant în sistem. Cei cu fond violent n-au nevoie decât de pretexte şi lumină puţină să se transforme. Cu o bere la bord vor fi la fel de fioroşi ca atunci când mestecau scoarţă de plop vândută drept mescalină. Frustrări şi victime să fie, că de adrenalină fac ei rost!

Ei, eu m-am răcorit; acum aştept reacţii!
Nu uitaţi să vă puneţi bine cu doctorul, că mâine poimâine vă dă reţetă compensată să beţi un ceai.

joi, 15 septembrie 2011

Poftă de vară

Au mai ramas puţine zile din acest an cu adevărat calde. Vara s-a dus, toamna are arome de must, porumbul se mută în pătule, iar gutuile virează alături de coroana pomilor către galben. Şi tocmai acum când căldura merge tot mai des la culcare odată cu soarele, exact acum când în fiecare dimineaţă mă întreb dacă să iau geaca din cuier, tocmai acum mi sa făcut poftă de vară.
Mai stai puţin, mă rog eu de ea în gând. Mai lasă-mă să mă tolănesc pe terasă cu o bere în faţă. Ingăduie asta şi promit că n-o beau. Am să mă uit la sticlă şi din când în când o să-i cer chelnerului să-mi aduca alta în locul celei vechi care s-a încălzit. Mai lasa-mă vară să mă îmbăiez în lumina ta pe un zid ca o şopârlă. Mai rabdă-mă să vibrez la energia care bubuie în fiecare foton ce-mi atinge epiderma. Vreau să mai simt încă puţin sentimentul ăla ciudat că sunt încărcat ca o baterie uitată pe şezlong. Vreau să simt efectul fotovoltaic, fotosintetic, foto-orice. Vreau să fiu plantă, să fiu insectă, să simt soarele circulandu-mi prin peţiol, prin fiecare nervură, segment sau chelicer.
Vreau să fiu verde, cald şi bioluminiscent. Iar când va veni iarna şi mi-o fi întuneric şi frig vreau să-mi aprind soarele din inimă şi descheindu-mi cămaşa să ard ca un bec.

miercuri, 14 septembrie 2011

Prăjituri şi cruci, condoame şi măciuci

A născut nevasta unuia şi sa umplut biroul de prăjituri. Cum la asta nu se cotizează ca la zi aniversară, am dat navală la dulciuri. Cred că terminasem de răpus fro trei negrese si încolţisem o albă ca zăpada, când am fost prins de mâna care urmarea victima.
- Opreşte-te, nu e bine ce faci! Îmi zice colega.
- Huă fată zic eu, că sunt destule!
- Măi, tu mănânci de dulce, azi de ziua crucii?
Mi-am pus o fantă mica (oranj nu roz) şi mi-am căuta de treaba. Ea nu. La sunat pe nefericitul tatic sa-i impute ca n-a adus prăjituri de post. Colega asta e ca superman, adică poartă broboadă şi cruce pe sub bustieră iar când e nevoie, ţaca-paca, se despoaie de tocuri şi sare la jugulara duşmanilor bisericii ca scânteia din ştecher. O simţeam cum mă arde cu privirea în ceafă. Văd un mesaj în outlook de la ea cu semnul exclamării. Înauntru era un link la calendar cu sinaxarul zilei de paişpe septembrie. L-am citit mursecând o bezea.
Uailei tată, dar multe şi sfinte lucruri s-au petrecut în ziua asta! Nu mai puţine de opt, dar cap de afiş o fo' Înaltarea crucii. Deasupra capului.
Ce sa zic, frumoasă legendă, cum a trimis împaratul Constantin expediţie de a jefuit de la Ierusalim crucea originala a lui Cristi plus alea două ale hoţilor. Şi după aia cum le-a arătat-o la toţi.
Deci sărbatoare ie egal party, da? Atunci io de ce n-am voie să îmbuc o prăjitură şi să beau o ţâră de gius?! Că mie tataia - om religios până la patra ţuică - mi-a spus că în viaţa asta rămâi cu ce bagi în gură şi ce tragi pe sulă. Cum pe haia de săracie nu mai poţi trage azi decat prezervative măsurate cu japca de guvernanţii ţării, mi-a rămas platoul asta cu prajituri. Aşa că îi zic fiinţei:
-Auzi fată, de ce nu mă lăsai să mănânc, te oftici că nu mananci şi tu?!
Frate, s-a băşicat aia. A încruntat sprâncenele desenate a la Aura Urziceanu aşa brusc că i-a picat jumate din tencuiala de pe faţă şi a lăcrimat un fel de gel.
- Păcatosule te poti abţine măcar doua zile pe săptămână că este şi Sf. miercuri azi si...
- Ei lasă fată, oricum până mâine se acreau!
Şi pac, am şi luat platoul la mine la birou.
Ei, acum chiar că mă pot gandi la cele sfinte. Mă gândesc cum ar trebui crucile puse în prezervative să nu le dea credincioaselor vreo ţeapă în cur.
Şi mă gandesc că ai mei colegi ar trebuie sa renunţe la planingul familial mai des, că bune mai sunt spurcatele astea de prăjituri.

marți, 13 septembrie 2011

Craniul din retrovizoare

Mi-e somn şi mi-e puţin frig. De la oboseală. Ploaia rară pătrunde prin geamul lăsat. Dacă îl inchidem se face îngrozitor de linişte. Liniştea este mai tăioasă decât aşteptarea ce mi-a săpat cute pe faţă. În cinci ore de stat pe Valea Oltului, am trecut prin toată gama de stări, de la calm la furia neputincioasă. Claxoanele cândva asurzitoare, acum mugesc rar ca nişte vaci nemulse. Soarele se lasă păgubaş; stele curioase trag de bucata lor neagră de cer. Maşinile se înşiruie ca nişte molecule într-o reacţie lentă. Cei douăzeci de km de coadă formează al prostiei macropolimer. Catalizatori sunt CADNR si cele două capete (pătrate) de cretă pe care un dispecer idiot le-a trimis să încurce comenzile unui semafor perfect functional. Poliţia de circulaţie din Romania este un fel de frâna măgarului. Este inexplicabil cum valea asta fost rai vineri iar duminică în aceleaş condiţii de trafic s-a transformat în infern. Amurgul îmi jocă feste; mi-e frig şi mă tem să mai sper că ajungem astăzi acasă. În oglinda spartă, camionul din spate se transformă brusc într-un craniu ce-mi rânjeşte de sub o cască hitleristă. Piază rea.
DN7 Viaductul Cârligul Mic.
Am fost aici.

luni, 12 septembrie 2011

Filozofia copy/paste

Când vă taie vezica şi nu o puteţi goli, când vă simţiţi balonaţi, când vă încearcă rău greaţa, sau mai pe scurt atunci când nu vă puteţi degaza sau purja umorile lichide şi solide in mod natural, citiţi chestia asta:

"Înainte de a judeca viața mea sau caracterul meu ... pune-te în locul meu, parcurge calea pe care am mers eu, trăiește durerea mea, îndoielile mele, râsul meu...!!! Parcurge anii ce i-am parcurs eu și impiedică-te unde m-am împiedicat eu! și apoi ridică-te cum am facut-o eu...!!! Mă mai poți judeca??!! Fiecare are propria poveste!!!!"

La o cautare scurtă o să o găsiţi lipită peste tot, de la twiter la FaceBook; de la neogen la hi5 cu trecere prin toate saiturile de buceală! Chiar nu contează dacă se numesc vrausătifut.acum sau sentimente.groh.
Ha ha ha, ce cujetare profundă! Seamănă cu guma obosită lipită pe sub scaunele din autobuze. Mă duce cu gândul la Hristos făcându-i reproşuri lui Pilaf din Cont pentru jeleul din coloană, apoi secerandu-l cu coada crucii în timp ce se întoarce către farisei să le ridice Dumnezeii la cer.
Lipsa de imaginaţie naşte prozeliţi, excesul- profeţi sau atei.
Am spus!

joi, 8 septembrie 2011

Poze cu gândaci


Nu vă uitați după poze că le-am șters. De draci. Deci, am gândaci. Mă rog, deseară s-ar putea să scap de ei. Ar cam fi cazul, că de alaltăieri mă străduiesc

Acum două dimineți, chior de somn, când să mă bărbieresc am dat pupilă în ochi cu Gândacul. Stătea lejer pe etajeră în fața oglinzii. Probabil se freca la antenă cu periuța mea de dinți. Bineînțeles că nu m-am speriat, ce dracu, sunt bărbat! Probabil şi el era bărbat că nu s-a mișcat. Mă sfida nenorocitul, aşa că l-am omorât. L-am bătut cu periuţa de dinți, piure l-am făcut!

Ieri dimineață am zărit altul strecurându-se pe lângă veceu. Nu se mai putea. La pauza de prânz am dat fuga la fitofarmacie şi am cerut ceva de stârpit dihăniile mustăcioase iute alergătoare pe trei părechi de picioare.
- Ce gândac era, m-a întrebat vânzătorul, un nene sceptic, deșirat, ințolit într-un halat maro și cu o moacă de urechelniță șmecheră cu bandană 2Pac.
- De unde să știu cum îl cheamă, eu am văzut un gândac, adică am un gândac, adică am mai mulți.

Cum ăla se tot uita la mine de parcă nu mă credea că am gândaci sau eventual credeam că am ceva la cap, am încercat să-i descriu inamicul în cele mai sumbre culori și am încheiat disperat:
- Îmi daţi, că mă grăbesc?!
- Ce să vă dau?
- Otravă... pentru gândac?!
- Nu pot, a zis domnul şi mai sceptic. Înainte trebuie să ştiu ce fel de gândac e. L-aţi prins?
- Âă... știţi, a fost o luptă fără prizonieri.
- Uitaţi cum procedăm, a zis scepticul punând palmele pe tejghea. Te duci matăluţă acasă şi faci o poză gândacului cu telefonul şi după aia vii aici să decidem împreună ce otravă i se potrivește!
- Ce facee, vreţi să fac poze unui gândac?
- Iegzact zice el luând figura “această convorbire s-a încheiat”!

M-am uitat la ceas. Mi se termina pauza şi cum altă fitofarmacie nu știam, am luat-o înapoi spre muncă la trap.
Seara aia am făcut bătături la genunchi şi coate căutând gândaci amatori de o sesiune foto. Ai dracului, unul n-a ieșit la interval, așa că m-am culcat bodogănind urechelnița umană.


Peste noapte m-am sculat pe motiv de vezică plină. Surpriză, baia mea era Goanga-Club unde se dansa Goanga'n style și la Cucaracha. Am alergat după telefon şi dăi poze. În toate culorile, posturile și pozițiile i-am imortalizat.

Dimineața la muncă s-a stricat o mașinărie. Am pozat plăcuța indicatoare dar brusc mi-au năvălit alte probleme pe cap. Mă uit la colegul. Ăla, Gogu zen: juca Solitaire.
- Gogule, ia telefonul meu şi dă-i un mms lu' nenea de la service cu poza maşinăriei. Hai, te pliz, că eu sunt prins rău!
Pleacă ăla dar în cinci minute vine să-mi aducă telefonul cu o faţă de om care tocmai şi-a şters lacrimile. De râs.
- Băi Radule, tu ai fantezii cu gândaci mă? Am văzut lume care mai fotografiază o libelulă, un fluture, un trandafir. Frate, dar tu ai goange cap! Treizeci şi ceva de poze cu gândaci?! Nu te credeam aşa de pinguin.


Degeaba i-am explicat io că îmi trebe să duc dovadă la farmacie, degeaba i-am spus că aia fugeau tare şi am setat aparatul să facă salve nu cadre, el tot se uita la mine ca la un ciudat.
Am tăcut din gura, că vorba aia: cine se scuză mai rău se acuză.

După masă m-am prezentat la fitofarmacie. Uşor fiert, am întins telefonul urechelniței hip-hop:
- Poftiţi, recunoşteţi împricinatul?
- SonyEricsson?
- Gândacul dom'le, gândacul din poze!
Ăla se strâmbă, butonează la telefonul meu şi zice:
- Mișcate poze, sub-expuse şi mici rău, nu înțeleg nimic. Trebuia să le fi făcut mai mari...
- Ce faceee? Dom'le, io am baia plină de gândaci şi ţie îţi arde de foto procesare? Nu vrei să le fac foto tapet ori să ţi le pun în ramă? Ce nu înțelegi dom'le, sunt niște gândaci! Sunt mari, negri și când îi strivești plesnesc scârbos. Dă-mi naibii ceva să-i omor!

Impresionat omul a dat din umeri, s-a întors şi mi-a înmânat o cutie cu o fiolă. Zece lei. După ce mi-am aruncat un ochi pe prospect, m-am uitat la el ca vita:
- Otravă pentru gândacii de Colorado?!
- Da, zice el mândru, asta ucide orice fel de gândac, orice!
Ţine-mă frate că îl omooor! Dar înainte îi fac poze!!!

marți, 6 septembrie 2011

Mi se potriveşte pula

Am citit pe blogul lui Eldur că penisul nu este suficient utilizat. Că lumea abuzează de pulă. Omul ne indeamnă să folosim penisul că este mai curat. A scris domnul o pledoarie pro-penis lunguţă care chiar m-a mişcat. I-am votat articolul, pe fain dar nu-i aprob punctul de vedere. Drept urmare fară să ţin cont de puncte şi subpuncte o să-i iau...penisul la demontat.

Din start vă spun că penisul nu-i deloc amuzant. Adică este motiv de râs numai când se găseşte în acelaş banc cu pula. Ca de exemplu:

Inspecţie sanitară la stână.
- Bace Ghio, te speli pe maini după ce pui mana pe penis?
Omul zice da, că ălora de la sanepid le place când speli. După plecarea mosafirilor întreabă repede:
- Mă Ioane da' ce-i penisu' mă?
- Mă Ghio, e tot un fel de pulă, numa ca mult mai mică!
Qed

Pula este virilă chiar şi cand este moartă. Moartea pulii are un anume tragism. Un penis flasc este doar trist. Dar şi când învie...Pula fute, penisul...face sex.

Penisul nu este compatibil cu dragostea. Să fim sinceri, nu prea se foloseste penisul în poveştile de amor. În dormitor nu te aud spunând: dragă, te rog sa-mi efectuezi o felaţie, că penisului meu erect îi este dor de epiglota ta.

Pula este aia cu care mergi la curve. Când spui penis, este clar că te referi jenat la bucata de carne pe care o pui pe masa dermatologului ca pe bască.

Pentru că pula este “feminină” propun să o derivăm şi să-i spunem pulete. Sună bine, nu? Parcă nici nu mai pare vulgar. Un pulete, doi puleţi. Misoginii, elitistii, şi puritanii, se pot ţine cu mâna de testicole linistiti.

Pentru posesorii de bloguri, am un singur sfat. Scrieti cu pula sau cu ce va trece prin cap, cum vi se potriveşte. Inspiraţie să aveţi şi consecvenţă. Este o chestie de stil.

Mi se potriveşte pula. Nu zic că este decentă, nu spun că pula ar fi cultă, că o poţi folosi când ţii prelegeri la catedră sau când prezinţi pe ecrane vre-un top. O foloseşti când ţi se scoală dacă ai...coae. Dacă nu, nu!

Poate că este vulgară, poate o arăta (în scris) murdară si grosolană, dar este adevarată, sinceră. Aş zice că este chiar cea mai bună prietenă a mea. Şi nu uitaţi vă rog că vulgar înseamnă popular.

Mi se potriveşte pula. De mic mi-am dorit să port pulă. N-as schimba-o cu un penis nici mort!
Mi se potriveşte pula şi o port!