Onan

 

Mânce baba coaili, coaili și pulilii!

Așa am cunoscut-o eu pe Stela. Ăsta este primul lucru pe care mi-l amintesc despre ea. De fapt este primul lucru pe care mi-l aduc aminte de la trei ani. Vocea dogită și mirosul de Mărășești ori Carpați impregnat în degetele cu care mă dezbrăca și îmbrăca. Și peste ele, alintul Stelei, incantația, adorația.

Mama spune că eram fascinat de Stela din fașă. De fapt mama era convinsă că Stela mă iubea mai mult decât ea. Mi-o spunea fără gelozie. În afară de mine, Stela nu mai iubea pe nimeni decât pe Mihai, care nu putea concura cu mine, pentru că era mort.

Ani de zile ai mei au încercat să mă convingă că nu e posibil să-mi amintesc ceva de la vârsta aia. Nu ai  cum să o ții minte pe Stela, mi s-a explicat pedant. Mințeau. Des, organizat, până ce mi-a zburat din cap.

Apoi, în caseta cu trandafiri sculptați în lemn de trandafir, în care mama își încuia inelele, am găsit o poza. Eu, mama și Stela. Știu că e Stela după negreală. Dar din poza aia cu mine în curte, eu fascinat de mușețel și mama de mine, alții n-ar pricepe nimic. Secretul era în filmul de celuloid, iar acesta a fost distrus în mod voit. Pe atunci, era acolo, în casetă, alături de un pachețel de hârtie. Pe hârtie era scris cu creionul "vârsta: Samson" și conținea o șuviță de păr plus o bucată ciudat contorsionată de cositor care mirosea a urină. Am atins pachetul și mi-am amintit. Aveam plete. Până la cinci ani nu m-au tuns niciodată. Când am închis caseta, amintirile s-au estompat, dar nu au dispărut. Au regresat însă amestecate până înainte de mersul biped, direct la scutece.

Stela locuia peste drum de noi, într-o casă cu o singură cameră, verandă și bucătărie. Când ieșea la poartă, eram singurul copil care se ducea spre ea chicotind, pedalând fericit pe tricicleta. Restul fugeau urlând cât mai departe, cu feţele spălate în lacrimile ce li se înnodau cu mucii sub barbă.

De dragul Stelei, mama nu a pomenit niciodată de baubau, ori baba cloanța. Cred că am auzit la alții vorbele astea, dar nu reprezentau nimic. Din cauza asta nu pricepeam de ce prietenii de joacă mă pipăiau curioși când ieșeam de la Stela din casă.

Nu te-a mâncat? Ba da, Stela mi-a mâncat pulili. Ce e aia? Puța, aşa îi zice Stela: pulilii şi coaili. Ne arăți? Da. Le arătam. Ei mă atingeau căutând curioși mușcăturile, urmele colților. Niște proști, Stela nu avea niciun dinte în gură. Avea unii într-un pahar, din care eu beam câteodată apă, pentru că avea gust de mentosane.

Le-am arătat copiilor de unde m-a mâncat Stela până a aflat mama și mi-a zis ca nu e frumos, că ăla e secretul meu. Secretele nu se arată și nu se spun, că ți le ia altul. De atunci nu le-am mai arătat, dar ei tot se minunau că scap întreg din casa babei.

Da, Stela era baba. Pentru ei, baba era ceva rău, pentru mine era un univers cu totul nou în care pătrundeam doar traversând strada. Pe atunci, mașinile treceau pe strada noastră atât de rar, încât atunci când găseam una parcată ne uitam la ea ca la o balenă eșuată pe trotuar.

Stela mă lăsa sa fac tot ce vreau și lucrul cel mai grozav era că mama considera că orice face Stela cu mine este firesc. Inexplicabil și curios, mama, care mai târziu, în adolescenţă, ţipa la mine să nu-mi mai apretez chiloții că o să orbesc, în pruncie considera natural ca Stela să mă gâdile cu limba în fund sau în buric, să mă arunce gol în aer până țipam fericit și speriat că fac pipi. Și în loc să înceteze, Stela căsca gura și mă îndemna să mă piș în gura ei. Apoi Stela spăla tot ce stropisem pe pat, pe lângă chipul ei.

Ieșea cu albia în curte pe scaun, despuiată până la brâu, și spăla cu țigarea în coltul gurii. Uneori mă târam de-a bușilea și, când mă ridicam între ea și albie, mă agățam cu gura de sfârcurile ei. Lasă-mă, drace, zicea ea, plecând după treabă cu mine agăţat de țâțele ei, ca un câine.

În prezența Stelei am mâncat pământ, găinaț, rahat de câine, săpun și, mai ales, fructe de la Mihai. De ce ai dat copilului vin, babo, a întrebat tata odată furios? Păi vinul se trage bine după săpunul de casă, a chicotit ea dând din umeri. Dacă murea otrăvit? Cu mine aici, ești nebun, chiar nebun. Te piși pe tine de frica degeaba. Bebe o să crească mare, îți spun.

Prin urmare, am continuat să mănânc tot felul de chestii. Telaaa, bebe papă râme. Poftă bună, zicea Stela. Și bebe mânca râme, apoi lua chiștocul din mâna Stelei și trăgea șmecherește un fum. Stela avea permanent un chiștoc fumegând, pe undeva prin gură, mână, margine de masă ori farfurie. Chiștocul fără filtru nu o ardea niciodată, pentru că Stela avea unghii pe care le tăia cu cleștele pentru cuie.

Stela nu avea scrumiere. Avea în schimb multe pisici. Nu țin minte sigur, dar cred că am sugrumat cel puțin una. Telaaa, am stricat pisica. Dă-o dracului, bebe, ia alta! Ia să vad, te-a zgâriat? Dă să pupe baba să treacă. Gata, vezi, a trecut.

După ce a hotărât că nu mai am nevoie de scutece, mama mi-a zis că m-am încăpățânat să fiu constipat. Urlam pe oliță zile la rând fără rezultat. M-a lăsat gol până la brâu în casa babei. Fac scrânjoi, am zis într-o zi albind ochii la Stela care croșeta. Dă-i drumu’, fă, nu unul, fă doi, trei. Ia vezi câți poți face, mi-a încurajat ea creativitatea.

Și am făcut câte un mic răhățel cu moț, începând chiar de acolo, din bucătăria Stelei, apoi unul pe hol, pe veranda doi, în curte câțiva și, în sfârșit, unul în dreptul porții, exact la picioarele lui Mihai. Când am putut merge, nu am mai făcut pipi pe Stela, numai pe Mihai.

Tata n-o suporta pe Stela. Nu, nu o ura. Tata nu era în stare de acest sentiment la început. Când venea acasă, odată pe lună, stătea încruntat cât era Stela la noi. O certa pe mama, că și-a luat serviciu special ca sa mă lase cu baba. Tata avea un Smena 8. De la aparatul ăla zice mama că tata a început să o urască pe Stela. Tatei nu-i plăcea cum iese Stela în poze. Mai degrabă cum nu iese. Odată s-a certat aşa urât cu  ea, încât era să-l taie pe Mihai. M-am așezat în faţa toporului. Tata a înjurat și a renunțat. Stela nici măcar nu se ridicase de pe scaunul ei. Fuma.

Am revăzut strada copilăriei acum cinci ani. Fosta noastră casă era locuită de altă familie. Curtea Stelei era încă acolo, dar casa dispăruse. Printre grămezile de moloz, buruieni și fiare vechi, Mihai stătea stingher, gata să cadă peste poartă. Fără Stela care îl uda zilnic, Mihai murise a doua oară. Culesesem deja din el, aşa că l-am lăsat să dispară.

Tot acum cinci ani și câteva luni în plus, am vorbit cu Stela ultima dată. Eram pe o stradă din cartier cu treabă, când am auzit după colţ vocea ei gâjâită și replica ei pentru prunci. Am alergat imediat spre ea ca în copilărie. Mânce baba pulilii, se auzea dinspre un stop-cadru cu căruț, mămică și prunc. În timp ce Stela ridicase copilul deasupra capului spre adorație, mămica stătea mândră, legănând landoul gol cu o privire ușor tâmpă.

Stela, Stela, nu te-ai schimbat deloc, am zis eu! A lăsat copilul în căruțul care parcă atât aștepta, ca să se miște și să dispară cu conținut și forță motrice cu tot după colt, în spatele meu.

Bebe! Mânce baba pulilii tale, vino la mine! Dă să ti pup! Muah, muah, da’ apleacă-te bolilor, că n-ai oase în burtă, nu vezi că baba e puțină? Hai la mine să bem cafea. Am cafea din aia din Siam. Știam eu că vii.

Casa Stelei era neschimbată. Pisicile dădeau târcoale la fel de geloase, deși erau altele faţă de cele pe care le chinuiam în copilărie. Poate din cauza că le erau rude îndepărtate, purtau frica de mine, întipărita în carne. Totul mirosea a pisică, inclusiv cafeaua. Stela, ce de pisici ai. Și ce de muște!

Lasă-le dracului, de muște, că unde sunt muște este ori mâncare, ori mortăciune. Eu sunt amândouă. Ia dezbracă-te să te văd întreg. După ce mi-a inspectat trupul gol din cap până în picioare, Stela și-a reluat chiștocul și a mai pus de cafea. Ești bine, Bebe, ești frumos aşa cum te-am vrut. Știi că semnele alea de pe cur sunt din cauza proastei de mă-ta?

Ce-i cu ele Stela, ea zice că sunt din naștere.

Să nu mănânce căcat. Cât timp am stat eu cu tine, nicio boală nu te-a atins și ea știe. Cum ați plecat la bloc, cum ai răcit, te-au umflat de injecții și o proastă a folosit la seringă ace din alea mari, de ajung până în os. În buculițele tale cât nuca a băgat ace pentru vite, proasta dracului. Ai făcut noduri. De acolo sunt semnele. Te-a adus mă-ta aproape mort, te-am făcut bine, dar semnele au rămas.

De ce ne-am mutat de lângă tine Stela? De ce n-ai venit cu noi?

Pentru că lu’ tact-tu îi era frică de mine și îl ura pe Mihai. Tac-tu, venetic venit din Basarabia, nu l-a prins pe Mihai decât pom, dar mă-ta, născuta aici, l-a cunoscut când era om. Ea a stat în gazdă la noi, nu știi? Tac-tu, de la mine din casă, a luat-o fată mare. I-am dat-o tocmai pentru că l-a auzit pe Mihai vorbind. I-am dat-o, în ciuda faptului că i-a dat foc. Când a văzut că nu arde, a început să ne urască pe amândoi. N-a avut cum să plece, că le-am dat casa de peste drum cu acte. Altfel, ar fi plecat prea curând și te-aş fi pierdut.

Cum să mă pierzi Stela, când nici nu eram născut? Tata și cu mama m-au făcut după ce s-au mutat peste drum. Și de ce spui că ai dat-o pe mama, îmi cunosc bunicii, am crescut cu ei. Stela însă avea altceva de spus.

Prostii, aici ai fost conceput, pe verandă, unde era patul mă-tii în trecut. I-am dat femeia vieții lui și el a răbdat, dar nu m-a iubit. De fiecare dată când venea de la zugrăvit biserici, tac-tu avea câte o noua furie de vărsat pe mine. De parcă eu eram de vină că el credea în altele. Mi-a jurat că te face popă. Am pus pariu chiar. N-a reușit, aşa-i?

Nu, urăsc popii mai presus de orice pe lume!

Ha ha ha, am câștigat deci... dar ia zi-mi, el știe că treaba asta vine de la mine? Dacă nu știe, să nu-i spui. Să nu-i spui că m-ai văzut. E prost, dar cinstit. Nu trebuie să știe și, dacă nu știe, nu suferă. Dacă nu suferă, nu se împotrivește. Și apoi, o să te ajute la momentul potrivit. Dintr-un motiv greșit, dar o să te ajute. Ai să vezi. Bărbații sunt mândri și orbi. Nu vor să vadă că femeia e stirpea și ei doar material de prăsila. Doar evreii știu. Tu ești prăsilă bună, ca Mihai. Miroşi a sămânță bună de răsădit, dar mai ai, mai ai până acolo. Trebuie așteptat momentul. După aia nu mai contează.

Dar cum să știu, Stela, că nu mi-ai spus niciodată, mereu ai zis aşa: lasă, lasă, că ai să știi, mai târziu.

Uită-te în Carte, vezi de ce a fost ucis Onan, dar gândește cu capul tău. De ce a fost pedepsit, știi? Nu știi, nu te lasă scrisul să vezi mai departe de slovă, nu te lasă ăia de ți-au zis cum să citești, ce să înțelegi. Nu citi, dă scrisul la o parte. Oricum, nu ești gata. Ia uite, s-a făcut târziu. Hai fugi, că plec la biserică.

Stela, tu la biserică?

Păi la ceva trebuie să fie bun și Dumnezeu. Măcar sperie proştii cât să dea de pomană. Pun pariu că azi mănânc sarmale. Hai fugi. Auzi, să nu mai vii! De ce, Stela? Abia te-am regăsit.

Am niște treaba înainte să dispar. O să știi când să vii să iei din Mihai, o să știi. Du-te, stai să te pup. Acum fugi!

Stela a murit acum cinci ani. Am aflat și m-am dus să iau lăstari din Mihai. Apoi mi-am adus aminte de carte și-am tot citit înciudat pasajul. Tată, nu știi, există vreo ilustrație cu Onan pe undeva?

Da, mă gândesc din nou la cele sfinte. De asta întreb, oarecum. Ce să caut în Erminia picturii bizantine?

Dionisie din Furna nu a scris nimic despre Onan în Erminia lui. Nu în acea ediție. Între paginile cărții tata pitise o poză. Era fotografia unei picturi murale vechi. De unde ai asta, tată, unde ai găsit-o? Nu contează că ai pictat voit peste ea, că ai încălcat codul restauratorului de artă, unde este pictura asta, tată? Poza e prea ștearsă, prea veche, nu pricep nimic, am nevoie de film.

Mi-a dat filmul. Cu el am fost la un prieten care l-a transferat digital și mi-a mărit-o de câteva zeci de ori. Așa mărită am privit-o plin de fior și am înțeles de ce a ascuns tata pictura și poza. Înainte de a o îngropa sub un strat nou de culoare, tata restaurase originalul, scosese de sub fum și vernichiu îmbâcsit  o imagine superbă, aproape clară.

Onan cel pictat nu își risipea sămânța pe pământ, cum scrie în carte, cum ne învață unii că ar scrie. Onan ejacula cu grijă într-o groapă proaspăt săpată. Culcat alături de groapă, se vede un răsad, un pui de pom. Încremenit în timp, Onan juisa în extaz, mângâiat, sărutat, sprijinit de cineva. În spatele lui, în întuneric, abia ghicindu-se, era pictată Stela. O puteam vedea despletită, mai tânără și mai goală decât știam eu că poate fi. Cu o mână strângea gâtul, iar cu cealaltă bărbăția lui Onan. Limba ei îi intra bărbatului pe o ureche și îi ieșea pe nară. Simbolistica era clară. Onan nu risipea, ci însămânța pământul. Nu era Onan perversul, ci Onan creatorul. Undeva, în colțul opus al imaginii, o zeitate privea scena și se pregătea să-i fure rolul. Nu înainte de a-l ucide pe Onan. Din gelozie, pur și simplu.

sursa foto