Noaptea din turn

 

Frumusețea nopții pariziene depinde de înălțimea de la care este contemplată. De la nivelul străduțelor din Cartierul Latin, Montparnasse sau bulevardului Champ Elisees, Parisul nocturn apare ca o altă fațetă a Parisului diurn. Culorile sunt înlocuite de lumină iar unghiurile de curbe. Toate imaginile sunt ca niște cadre sepia în contrastul și granulația primează în fata nuanței.

Parisul noaptea este ca luna mai, răcoritor efervescent și totuși viu, ca o cupă de șampanie plină de cărăbuși. Când amurgul își cântă ultima notă scarabeii devin omizi. Dacă închizi ochii poți să le auzi cum ronțăie, cum țes, cum visează în marele cocon.

Iar dacă la lumina lunii te transformi în fluture și zbori în vârful turnului Eiffel, o să vezi Parisul altfel.

Orașul luminii se transformă în Tron, în Vezuviu, în Riftul Pacificului. De la ultimul etaj îl poți vedea întinzându-se la infinit in jurul tău ca o masă întunecată de rocă solidificată dar fierbinte, brăzdată de râuri de magmă incandescentă din care țâșnesc gheizere de plasmă. Este acolo sub tine clocotind deopotriva de iubire și ură, la granița dintre civilizația ordinii tehnologice și barbaria sălbăticiei ecologice.

Parisul privit noaptea din turn, este seducția la superlativ. Oare m-a vrăjit, sau m-am lăsat eu de bună voie cucerit? Cred că ambele. Și vă jur că m-am împotrivit fără efect, calculând înălțimi, numărând kilograme, etaje, buloane. M-am împotrivit inutil.

 

De aceea îi înțeleg deopotrivă pe cei ce pun plase pe turn cât și pe cei care le-ar sfâșia cu mâinile goale. Și mai înțeleg acum de ce mulți au sărit în brațele nopții. Îi văd cum au plonjat cu capul înainte și brațele desfăcute a îmbrățisare, drept declarație de iubire pentru marele oraș a cărui inimă au simțit-o pulsând dedesubt.

 

Am simțit-o și eu, încă o simt dar abia acum o aud, abia acum o ascult. Îmi cantă, mă cheamă: întoarce-te, iubește-mă, visează-mă, vino acum!

Bum bum, bum bum... Paris mon amour!

 

Pozele sunt făcute de amicul Jose. Merci beaucup!