vineri, 25 octombrie 2013

Cu chiloții în vine



În acest moment am terminat de scris un referat în care cer conducerii firmei ca senzorul montat pe iluminat la wc-ul bărbaților sa fie eliminat sau sa fie dotat cu temporizator reglat la 20 minute minim.

Am simțit nevoia să fac acest lucru pentru că nu îmi mai pot privi colegii în ochi după povestea penibilă de ieri.

După cum știți (ăia de mă citiți regulat) am avut recent ceva probleme cu mațele. În mare s-au terminat, dar tot mai este loc de câte o rebeliune pe motiv de fasole cu cola. Exact așa ceva s-a petrecut ieri pe la orele trei pm.

Am dat fuga la budă dar pătruns de urgența momentului n-am văzut catastrofa venind, n-am presimțit nimic. Abia când eram căcat tot la cur, am văzut că nu era pic de hârtie înginerică.

Instantaneu mi-am adus aminte de MD pe care am pus-o într-o situație un pic asemănătoare! M-au ajuns urările ei de bine mi-am spus eu amuzat. Habar n-aveam ce căcat o să urmeze.

Disperat am privit peste tot, m-am uitat chiar și în coșul de gunoi (nu vă strâmbați) dar acesta era gol.
M-am controlat atent în buzunare și ce să vezi, exact ca în bancul cu olteni, am găsit un bilet de maxi, nu de tramvai. Ce fericire că era din cel interurban, adică mai mare un pic. La naiba când ești cu spume la cur, orice milimetru contează, jur!

Nu știu cum și cât m-am canonit să mă șterg cu flinticul ăla de hârtie când s-a stins lumina. Avem senzor și temporizator la budă, cum v-am spus. Senzorul este în sala cu chiuveta, undeva deasupra ușii după o arcadă și e cam orb.

Eram în întuneric cu un deget în cur și nu știam dacă am reușit sa mă șterg cât de cât. Ce să fac? Am tras un bagami-aș și am ieșit cu chiloții în vine să fac cu mâna la senzor. Să se facă lumina am chicotit eu fals vesel.

Și s-a făcut lumină!

Păcat că atunci când s-a aprins neonul, în prag era cineva. Cineva întors cu spatele pe jumătate, căutând comutatorul. Eu am încercat sa-mi acopăr rușinea, să-mi acopăr fața și să mă trag înapoi simultan cu ușa cabinei. Ce păcat ca nu am trei mâini sau că nu sunt Chuck Norris. Cât timp m-am agitat eu, omul a exclamat surprins: "Hâii" și s-a făcut nevăzut pe ușa!

Sfinte Detartrant, m-a văzut în buha goală iar eu nici nu am apucat să văd cine a fost!
Acum îmi vine sa intru în pământ, mor de rușine, nu-mi mai pot privi colegii în ochi.
Vă închipuiți cum arătam, făcând cu o mână în aer în timp ce cu cealaltă îmi țineam blugii pe la genunchi?!

Să îmi iau o săptămâna concediu, sau weekendul o fi de ajuns să uite ăla faza?
Cine o fi fost, cine?

Foto: Chuck Norris’ Toilet Paper

30 de comentarii:

  1. :)) uaiii ce nasol :))
    nu porti indispensabili?
    ar fi fost o varianta de urgenta....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, purtam boxerii mei favoriti marca Gaudi, si n-am avut sange in pix sa ma sterg la cur cu ei!

      Ștergere
  2. lol...un moment de rahat, adevarat! nu pot sa cred ca aveti senzor si n-aveti bideu! :)

    p.s - incearca sa bei ceai din frunze de smochin cand mai ai probleme.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fundul nu ma mai ingrijoareaza. Cu ce nas mai intru eu in birou dupa ce am fost vazut facand ca pinguinul in veceu?!

      Ștergere
    2. cu ce nas? cu nasu' pe sus. gandeste-te ca mai au si altii "secrete" d'astea, poate si mai "picante"! :)

      Ștergere
    3. Altii aia sa faca bine sa le publice imediat, sa ma scoata din...

      Ștergere
  3. Cu care mână făceai semne?
    Sfatul meu e să enunţi liniştit în birou ceva de genul:
    -Băi ce fază am văzut! restul la imaginaţia ta! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adica sa zic ca nu eu am fost ala... Destept tare Radule! :))

      Ștergere
  4. și eu care credeam că imaginația mea prea multă nu-mi era de-ajuns.până acum

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai lasa Joe ca am citit eu ce iti fata mintea. Unde mai pui ca esti indecent de tanara si n-ai apucat sa traiesti suficiente faze de cacat! :))

      Ștergere
  5. Ti-am mai zis ca Dumnezeu nu bate cu paru'...
    MD

    RăspundețiȘtergere
  6. ti-a luat sulul si ti-a dat Lumina. exact cand trebuia =)))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-a umplut de lumina, din cap pana in cele mai mici detalii!

      Ștergere
  7. Eu zic ca ai devenit un erou. On inspiratie pentru semenii tai. O sa te priveasca altfel de acuma. Ca pe un fel de Magellan al WC-urilor. De curajul tau se va vorbi mult si bine de acuma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La prima parte a comentariului ranjeam ca un derbedeu. Dar cand am citit incheierea mi-am dat seama ca nu-mi place celebritatea, ca nu asa e tronul pe csare m-am visat eu.

      Ștergere
    2. E prea tarziu. Deja esti in gura tuturor. Abia astept sa te vad si la TV sau macar pe Youtube. Si o sa fiu mandru ca te stiu.

      Ștergere
    3. OMFG, crezi ca am fost filmat?!

      Ștergere
    4. Cu siguranta. Sper ca erai spalat pe dinti si nu aveai fulgi de perna in par.

      Ștergere
    5. Fulgi nu, poate doar ochii rosii!

      Ștergere
  8. ia o săptămână. ba mai bine două. și lasă-ți barbă. și mustață. schimbă-ți garderoba. pune-ți ochelari. colegii nu uită niciodată. NICIODATĂ!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cami imi vine sa te pup. E e posibil ca ala de m-a surprins SA NU-MI FIE COLEG. Ce dracu, toata ziua de vineri trebuia sa se scape careva cu vre-un apropou daca scena transpira!

      Ștergere
    2. sau e un sadic care așteaptă să crezi că scena e uitată și TADAAAAAM!

      Ștergere
    3. M-am uitat pe server, docamdată nimic.

      Ștergere
  9. Răspunsuri
    1. Eu nu am curaj să râd, încă mă tem că se aude în firmă.

      Ștergere
  10. Ti-a dat domnu' lumina ca sa fii si tu macar o data presedinte. Simti aluzia ? ăăă pardon, mirosi aluzia ?

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE