Victima perfectă

Mă acuzi de răceală polară, în aceste vremuri în care calotele glaciare se topesc din prea multă dragoste pentru natura. Mă acuzi de nesimțire acolo unde eu practic sceptica rezervă. Mă critici, îmi reclami brutalitatea verbală, taman azi când îmi aleg cuvintele cu grijă să nu cumva să doară. Ai atâtea păreri proaste despre mine înghesuite pe centimetrul pătrat de hârtie virtuală, încât mă mir ca nu am devenit celebru sub minunata ta regie.

Nu mai înțeleg nimic din ce afirmi sau infirmi, sunt însă convins că vorbele tale ar fi devenit volume de poezie dacă nu mi le-ai fi adresat mie. Pentru că din toată muzica ta n-am priceput decât ritmul și de atâta căutat antonime sinonimelor tale am ajuns să mă exprim în rime. Sunt ușor interesat dar bulversat.

Te-aș lăsa să simulezi în continuare lupta în virtuala ta cruciada, ba chiar m-aș lăsa cucerit, dar simt că ceva mă apasă, mă roade. Miros că sub armura ta de cuvinte lucitoare colcăie viermii, că atingerea ta vâscoasă este periculoasă ca mușcătura unei lipitori pe un trup diabetic.

O singura atingere, o singură penetrare sub dermică și am să sângerez până la moarte, incapabil să mă vindec, neputincios în fața hiruidinei ce-mi face din sânge apă.

Odată devenit victima perfectă, ai să mă atingi pe frunte cu degetul-gheară și ca un pivnicer demonic ai să-mi dai cep ca să sorbi din mine vinul unei nunți comune la insecte. Agonia mea îți va hrăni satisfacția iar deznădejdea mea îți va îngrășa orgoliul, pentru că odată cu mințile, în fața farmecelor tale de călugăriță în călduri, îmi voi pierde și capul.

Și după ce o să termini cu mine, ai să tragi o linie albastră cu pixul tău de jad, pe o pagină din carnetul rosu. După o secundă de meditație ai să redeschizi agenda victimelor și ai să-mi scrii simultan ferparul și epilogul.

Bun băiat! L-am avut și pe ăsta!