Bumerang

“In alta ordine de idei este binecunoscuta rezistenta deosebita la foc a mistretului, in special daca il lasi sa-si revina dupa ce ai tras si a cazut (am fost nevoiti sa urmarim un mistret lovit in intestine cale de mai bine de 20 KILOMETRI pina l-am putut ajunge si recupera; in locul in care pierdeam urma reuseam sa o regasim cautind fragmente de intestin agatate prin lastari. Cind l-am gasit, inca mai TRAIA, incercind sa se intoarca catre noi; la eviscerare nu am mai gasit nici un intestin in el).”

         

radu
Membru activ

Mesaje: 113

Membru din: 09Dec 2005, 07:14

….................................................................................................

Domnul scund, slab, chel și ochelarist își lăsă geanta mare de voiaj pe podea, se așeză și punse reportofonul pe masă. Aruncă o privire neajutorată împrejur și gustă din paharul de apă pe care gazda sa, un domn foarte înalt, foarte solid, cu o moacă de boxer, i l-a așezat între timp în față. Ochelaristul își drege vocea și vorbește către reportofon.

- Ne aflăm la cabana de vânătoare a domnului R.  Am convenit cu dumnealui că la transcrierea înregistrarii, oriunde voi întâlni în text verbul „a vâna” am voie să îl înlocuiesc cu „a ucide” după plac. Să începem deci interviul cu motivația. Spune-mi vânătorule, de ce ucizi?

- Ucid ca să uit de problemele cotidiene, ucid ca să mănânc, ucid ca să păstrez balansul între specii. Ucid pentru trofeu, ca să mă simt om, stăpân al lumii animale, omul zeu.

- O clipă. Să ne ținem încă puțin de motiv. Care este treaba cu trofeul?

- În trecut doar un efect secundar al crimei, trofeul a devenit azi pentru unii scopul în sine. Înainte ,omul ucidea numai ca să mănânce, apoi ca să manânce și să se laude cu ce mănâncă, ca să spfârșească ucigând numai pentru laude. Câteodată și eu mai ucid ca să mănânc. Foarte rar ce-i drept. Vânătorul este acel om care, daca  nu poate mânca din ce ucide, atârnă pe pereți.

- La ce te ajută? Nu ți se pare brutal, sângeros, primitiv?

- Este un sport. Ucisul mă relaxează. Cu cât este omorul mai violent, cu atât efectul de relaxare este mai palpabil, mai persistent. De la adrenalină.

- Ai putea să joci fotbal sau tenis ca să obții același efect.

- Amice ești un idiot impertinent! Compari pușca cu racheta de tenis? Nimic nu seamănă cu senzația uciderii. Practic acest lucru te scoate din rolul de victima. Ucide ceva măcar cât tine de mare și nu te vei mai simți o pradă. Prin ucidere creezi o legătură unică cu victima. În momentul în care o alegi simți o energie, o senzație limită. Devii victimă dar și ucigaș. Odată ce apeși trăgaciul încetezi să te mai simți victimă. Tot ceea ce faci după aceea cu leșul te distanțează și mai mult de vreun sentiment de vinovăție. Dacă privești pe peretele din spatele meu, cred că se vede la loc de cinste capul acela de urs. Te întrebi cum de a rămas numai osul curat din el. Evident, l-am fiert ore întregi până a căzut toată carnea de pe el. Trupul l-am lăsat fiarelor pădurii. Prada trebuie împărțită cu natura din care a fost smulsă.

- Dar suntem animale superioare, nu avem nevoie...

- Uite ce e reportere, tu poți să te crezi animal superior, ba chiar erbivor. Dacă ești adeptul lui Darwin știi că există atât evoluție cât și involuție. Dar atunci nu te mai mira că toți te fac bou. Eu cred că Dumnezeu m-a creat după chipul său ca să pot ucide tot ce-mi place sau ce nu-mi place în jurul meu. Ia o arma în mana sa vezi cum îți cresc gheare de leu instantaneu. Uite, probează asta! Ai grijă că e încărcată.

- Mm, nu e rău, nu e rău de loc. Chiar simt energia aceea... Știi ceva domnule vânător? Ai un cap deosebit de interesant. Leonin, as zice.

- Hei, lasă siguranța la loc! Nu-mi place sa fiu ațintit nici măcar în glumă cu o armă încărcată!

- Nu glumesc, dacă nu faci ce îți spun te împusc în față. Clar? Acum stai jos și bea carafa aia de apă!

- Poftim? Dar sunt doi litri acolo!

- Vrei să renunț la legătura abia creată între noi? Sigur că nu vrei. Așa, acum mai toarnă-ți un rând. Ia și astea!

- Laxative, pentru ce? Eu n...

- Sper că nu intenționezi să mă refuzi. Pur și simplu nu pot accepta „nu” drept răspuns. Știi, că posibil erbivor eu m-aș  asemăna mai curând  cu catârul decât cu boul. Ia pastilele alea. Toate. Acum!

- Ok ok, le iau. Nu înțeleg ce dorești de la mine, oricum nu e târziu să lași arma jos și să vorbim.

- Ajunge cu vorba. Ce ai pe țevi?

- Poftim? Ah, două sauvestre.

- Bine, mai bea o cană de apă! Bea!

După o oră de stat sub amenințarea armei, vânătorul arată ca dărâmat. Cu glas livid cere voie să meargă la wc. Surprinzător, cuvântul wc devine ultimul său cuvânt.

Focul de armă îi face pieptul franjuri și îl proiectează în perete. Ceafa i se înfige cu un trosnet ud într-un corn de căprior. Al doilea glonț care îl lovește în gât sfârtecă coloana vertebrala dând prilej trupului mătăhălos sa se despartă cu o jerba rubinie de capul cu ochii încă larg deschiși.

Ramase fără control, sfincterele trupului se relaxează instantaneu. Încăperea se umple de sânge, fecale urină și miros de fum și frică. Domnul mic slab și ochelarist nu se teme nici nu se scârbește. Iese din încăpere doar ca sa revină după câteva minute cu un cazan pe care îl umple cu apă și îl pune pe aragaz. De afară se aude un câine lătrând, Ochelaristul se uită la peretele cu trofee stropit cu sânge și  urlă ca o fiară. Afară câinele tace și se uită la ferestrele întunecate ale casei stăpânului. Îl simte și totuși nu. E acolo dar nu chiar. Părul i se ridică pe ceafa dar tace.

Din casă răzbat intermitent ciocănituri, zgomot de vase, sunet de bormașină. Ferestrele fulgeră de câteva ori în lumina blițului apoi ușa se deschide si se închide în spatele unei siluete. Străinul stă în prag cu geanta puțin mai umflata ca la sosire. Lentilele ochelarilor săi lucesc în lumina lunii când se întoarce către ușa. Ezita o clipa apoi o lasă deschisă larg.

- Prada trebuie împărțită cu natura,  zice el

Câinele blegește urechile și bagă coada între picioare. Adulmecă aerul. Miroase a stăpân și a moarte. Străinul trece pe lângă el, apoi se întoarce și îi spune:

-Vino!

Câinele îl urmează. Stăpânul nu trebuie contrazis niciodată.