Horror

guest-post caciulagalbena

Om născut in citadela lumini pășește pentru prima oară în afara orașului său la vârsta de 20 de ani.

Sălășluirea in amintiri să rămână în amintire, își spune pentru a învinge reticența pașilor. Rațiunea formată  în siguranță se luptă cu alegerea lui. Despărțirea logicii de dorință nu le face pe vreuna din ele să dispară, două voci acum guvernează mintea, iar o a treia ce sugerează șederea si ascultarea bătăliei lor parcă este cea mai dulce.

Mișcarea încetinită nu se oprește vreodată și frica că  se va îndepărta până la punctul de rupere de ce cunoscuse este depășită de realizarea că tot ce a fost încă se află în el pentru a fi revizuit oricând.

Automatismul format in ultimele trei zile de mers îi permite sa nu sacrifice viteza sau corectitudinea direcției în timp ce în fața ochilor săi trecutul își face dansul de chemare. Imersat intr-un prezent ce promitea un viitor în continuarea trecutului la invocarea amintirilor fericite platitudini își făceau apariția. Detașarea catalizator al adevărului căci ce păstrase drept trofee ce îi pot justifica existența de om iubit și iubitor se dovedesc a fi făcute dintr-un ieftin plastic ce cu ușurință pot fi dezmembrate de o interpretare pragmatică.

Drumul nu se oprește, dar el stagnează. Rostește în neîncetare fragmente din fragmentele de memorii, fiecare gând se șterge de sentiment promițând goliciunea cu o viteză care îl dezarmează.

Oraș citadin al lumini doar în definiție căci în al său trai denumirea nu a fost justificată. Este în genunchi cu mâinile atingând pământul si doar o săritură în dreapta lui i-ar oferi evadarea. Prăpastie, mașini, lupi ce așteaptă îndemnul de atac nu contează, el pierdut în trecut doar instinctiv că o săritură în dreapta i-ar oferi pierirea.

Te implor și dacă ești capabil să mă auzi ești capabil să mă ajuți, o singura imagine să îmi păstrezi care să poată să îmi arate că într-un moment viziunea mi-a fost clară și luciditatea a fost ce a guvernat  a mea mișcare.

Rugile par să nu îi fie răspunse. Trecutul este pierdut și justificarea prezenței lui ștearsă.

Contemplarea pieririi  nu este o căutare ci o ascultare. Brize nu se simt, sunete șterse în formarea ambianței. Așteptarea notei finale și precum viața până acum s-a desfășurat prin atribuirea semnificației în banal la fel va fi luată și alegerea. Așteptarea este scurtă.

Păsările cântă versuri ce el le înțelege.