Algocalmin pentru venin

Dulăpiorul cu medicamente de la noi din birou a fost ani de zile mai tare decât farmacia Spitalului Municipal Buzău. Poate nu avea la fel de multe medicamente dar sigur toate erau gratis. Pe principiu că atunci când e gratis ai voie sa mănânci de mai mult de trei ori, făceau bolile furori. Cele mai bolnave (evident cu nervii) erau colegele.

Frățioare uneori se dădeau cate trei cap în cap încercând să ia ceva de calmare, de cal mic, numai de cal sa fie, musai gratuit.

Cea mai fidelă clientă a dulăpiorului magic era o CTC-istă grasă care îmi amintea de mătușa mea aia cea mai tânără dintre toate.
Defectă din născare, mătușa asta s-a născut suferindă și a reușit o fulminantă carieră de pensionară pe caz de boală. Era plină de boli săraca. De exemplu avea boală pe mâncare, avea boală să doarmă până o durea capul, avea boală pe barbat-su că avea genetic coaie, avea boală pe copii altora că iau note mari ca fie-sa la școală. Bolnavă coaptă săraca mătușa, până la divorț. Odată cu prostul care îi căuta in coarne, au dispărut și bolile.

Așa și tanti asta, colega mea cea dolofană. Una două ne trezeam cu ea înfiptă cu capul în dulap și dând din curul ei cel mare. Îndurerată toată, ba chiar ușor înlăcrimată.

Și i-a mers cu devalizarea dulăpiorului magic până la un punct când a pățit o fază penibilă. Apoi dulăpiorul și-a cam înjumătățit oferta, și încă odată, și încă odată. În plus a căpătat o cheiță care stă la singurul mascul din birou, adică eu.

Într-una din zile Carmencita nu se mai dădea scoasă din dulap. Cu capul înăuntru ne povestea cum suferă ea de ficăți și de fiere, că ia un nospa și un colebil.  Cum a vomat de s-a scurs tot din ea, de a umplut de doua ori WC-ul deși înainte ne spusese ca de trei zile nu mai poate mânca nimic.
Tu Carmecita dar ce ai putut să vomiți atât? Nimic colegu, numai verde, venin tu... două veceie de venin. Și da, de la atâta icnit a luat-o capu' și i-ar mai trebui și un algocalmin.

Și cum dădea ea din gură și ne povestea câte pătimește cu sănătatea, la curul ei cel gras se făcuse coadă. Alte două suferinde nervoase și încruntate, una cu mâna la burta și alta cu mâna la falcă, așteptau să iasă vaca din dulap.

Cu o grimasă de ziceai că o să nască, aia cu burta în mană a riscat și a bătut-o ușor pe spată.

Băi când a sarit odată Carmencita, am crezută că ia dulapul în cap pe post de pălărie și fuge cu el. Din salt i s-au scuturat țâțoaiele din sutien. În acel moment, dintre cele două pepenoaice celulitice a țâșnit ca un supozitor, un tub de Furazolidon!

Ce naiba faci Carmencita cu tot Furazolidonul ăla, când ai zis că ai decartat veninul pe gură?!

Nu a răspuns. Nici n-ar fi avut ce. Însă eu știu care e cauza.

Așa se cacă unii pe ei din orice, iar femeile reușesc să se cufurească pe ele din nimic!

Pentru că ipohondria a fost inventată special pentru femei, odată cu migrena de sex, astenia de gătit și fobia de tăcere.

Și da, sunt misogin, dar am motiv. Tocmai am surprins-o pe Carmencita cu căpșorul ei cât banița blocat în dulăpior. Cică îi trebuia un "abocalmin". Din nou. De ce mă cac pe mine pentru un algocalmin? Pentru că dulapul era încuiat și cheile erau la mine!

De azi o re-botez Carmencita Mentalista. Și da, schimb yala!