joi, 18 aprilie 2013

Porcul 26



   Printre trei explozii şi un cutremur, acum două zile s-a strecurat în presă o mică ştire despre naşterea porcului 26. 
   Laboratorul care a fătat-o pe Doly din generoasa lui eprubetă, s-a săturat de "găinării" şi a făcut o "porcărie" mică şi rezistentă la gripă, cu şoriciul roz şi privire calină. Uite, cât este de simpatic, zici că-i adevarat!
   Cum să te mai împotriveşti introducerii organismelor modificate genetic în alimentaţie când guiţă ăsta micu şi fraged la tine? Oricum ele s-au introdus de mult.
   Pun pariu ca 90% din populaţia ţării ăsteia nu ştie că mănâncă zilnic mămăligă modificată genomic, pateu clonat, copane genetic arhitecturate şi multe altele. Aceşti oameni nu au habar că mărul de 1 kilogram bucata nu există aşa de la mămiţica lui natura, dar se opun feisbuceşte OMG-urilor.
   Se opun tardiv introducerii lor, neştiind că de ani de zile consumă OMG-uri. Şi se opun degeaba, pentru că avantajele organismelor editate genetic se resimt direct în stomac şi buzunar. O ştie inclusiv ţaţa Floarea, care a renunţat de mult să mai pună cloşti şi cumpără din comerţ pui de o zi capabili să atingă 2 kg într-o luna.
   Asta este realitatea pe care o halim. Fiţoşii pot să îşi inchipuie că este bio să pape ouă făcute de iepuraşii movi din Alpi. Bineinţeles, după ce manâncă burgări "naturali" la Mc.
sursa foto

6 comentarii:

  1. Tata Floarea e demult "pa trend", de cand cumpara de la minimarketul din centrul comunei copane de pui congelate la 5 Ron kilogramul, ca doar pensia e mica, medicamentele-s scumpe si tre' sa puna si bani deoparte sa dea la nepoti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apăi oricum ţaţa F nu mai poate păţi nimic rău de la OMG-uri. Ce ar putea să se i se intâmple, să îi crească ţâţele?

      Ștergere
  2. ooo, inseamna ca de aia stranut eu de un milion de ori de la faina de porumb! As manca mamaliga si cu ochii, ca n-am mancat de acum trei ani, cand am fost in pragul socului anafilactic!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai, ia si tu un pumn de Aerius si baga o mamaliga cu sminteala, sa steie matza in coada!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ay, Aerius e asa de scump, ca nu pot lua un pumn.
      Si daca as lua un pumn, as dormi o sapatamana! Hahahahahhah! Ah, ce as manca cu smantana! OF!

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE