Supurez

Supurez. Sângerez. Sunt un ghem de dureri, bube, spuzeli şi abcese care palpită, se umflă ca apoi să se spargă  plângând lacrimi de puroi. Ulcerul de toamnă îmi forează stomacul. Viroza spânzură mucii de nas ca două şiruri de seu curse din lumânări. Am ochii injectaţi, pungi vinete sub pleoape şi la colţuri galbene urdori. Smârcâi şi înghit. Mă înec în propria-mi salivă, producţie de enzime inutila pentru că nu mestec nimic în afara blestematelor flegme care mi se tot întind pe beregată. Reuşesc să muşc una, tuşesc, râgâi, o scuip ca pe un cap de năpârcă şi plescăi. Mâinile se zbat, cautând un sprijin. Vodca băută drept panaceu de cangrene dentare s-a facut peste noapte venin. Scaunul. N-am scaun, am tron. Sunt rege în regatul suferinţei. Mă aşez precaut pe un hemoroid cât o corcoduşă. Îl pipăi cu mana, îl plimb concentric înainte de mi-l înfige cu buricul arătătorului  înapoi în anus. Oftez. Supurez. Îmi trec limba uscată peste buzele crăpate. Scurt. Simt cum veziculele herpesului cresc, expandează sfârâind ca albuşul în ulei încins. Se spune că femeile au o rezistenţă mai mare la durere decât bărbatii. Mi-aş dori să fi fost femeie. Total ridicol. Mă simt în pericol. O durere sfredelitoare mă îndoaie de mijloc ca după un şut expert primit în vintre care mi-a făcut testicolele vecine cu rinichii. Privesc pata care se extinde. Cald. Mă scurg. Mi-a venit ciclul. Sângerez. Supurez.