Păsărica migratoare

   Înainte să apuc prima dată să mă caţăr într-un avion, eram ferm convins că acest mijloc de transport este elitist. După prima călătorie la Milano încă păstram această impresie. Erau nişte tanti la 50 de ani stewardese la Alitalia care mi-au confirmat două chestii minim. Unu, italiencele nu sunt toate nişte baragladine cu curul cât baniţa. Doi, dacă astea au îmbătrânit şi trag speranţă să iasă la pensie de aici, înseamnă că întradevăr avionul este cel mai sigur mijloc de transport.

   Cât despre elitism, la a treia călătorie mi-am luat-o sever peste bot. Avionul companiei Air Lingus care m-a adus de la Dublin la Bucureşti era un fel de fast food combinat cu grădiniţă şi talcioc. Jeg şi ketchup pe spetezele scaunelor, firimituri pe jos iar printre, peste şi pe sub aceleaşi scaune se zbenguiau copii mai excitaţi decât în Luna Park. Cei care nu puteau sări ca maimuţele, urlau cât îi ţineau plămânii din scutece. La aterizare toată lumea a început să aplaude furtunos, treabă care mi-a dat fiori reci pe coloană. Adică nu vă supăraţi, bănuiesc eu că e o treabă normală ca orice avion care decolează să şi aterizeze. Dacă astea sunt operaţii obligatorii şi de rutină, la ce bretelele mele aplaudăm ca nişte foci?!

   Am uitat să vă spun revelaţia mea referitoare la stewardese. Ce mă gândeam eu înainte de decolare? Fetele astea sunt singurele care au cu adevărat păsărici zburătoare. Greşit, total greşită această cugetare! Avem să o constat pe nasul meu în momentul în care doamna din poză a luat loc în avion pe scaunul din dreapta mea. O remarcasem în zona liberă la Otopeni şi chiar mă amuzasem pe seama pungii de plastic pe care o bălăngănea continuu. Mi-a picat falca când am văzut-o cum îşi înfoaie fustele peste pantalonii mei călcaţi cu dungă.

   Vai de cucu meu! Parcă nu eram sătul de asta din autobuze, trenuri şi tramvai. Viaţa nu e dreaptă, zău aşa. În prima mea călătorie în Serbia am fost acompaniat de ce-a mai împuţită păsărică migratoare din câte am mirosit vreodată. Nu vă spui câte, că sunt un domn. Dând nară cu hoitul plutitor nasul meu a cârmit-o singur în direcţia opusă. Am căscat gura larg şi am încercat să deschid un geam, chestie imposibilă în avion. Cum simţul olfactiv este singurul adaptabil, până la urmă n-am mai mirosit nimic dar mi-au lăcrimat ochii toată ziua şi am rămas cu nasul parcat pe stânga.

   Ia gata cu bârfa că scap airoplanu'. V-am pupat, din zbor!