Cocoloşul din Rodos versus Împăratul Muştelor

   Am citit undeva că nu îmbătrânim cu adevărat până nu avem amintiri. Ale mele devin din ce în ce mai abundente. Stau cuminţi, ordonate dar explozive ca gloanţele în încărcătorul unui pistol, aşteptând să mângâi trăgaciul.

Alaltăieri îmi sorbeam otrava în singura cafenea care binevoise să dea drumul la căldură. Spiritul lui Ceaşcă s-a mutat în proprietari şi investitori. Cum să dai doml'e drumul la căldură, că e abia noembrie şi uite afara sunt 20 de grade. Să vă mut. Eu înăuntru tremur deşi plătesc ca să mă simt confortabil.

    Na că am deviat. Deci în băruloiul ăla era aşa cald, că m-am dezmorţit imediat. Din păcate la fel şi câteva zeci de muşte flămânde care m-au bâzâit până la iritare.

- Barman, încă o cafea şi un ziar te rog!

- Ziarele ie de ieri, şefu.

- Nu conteşte, muştele nu ştie să citeşte!

   Vederea muştelor sfârâind în scrumieră, a apăsat trăgaciul amintirilor din cioflingărie. Aşa de mult eram obsedat de foc, că încă mă mai mir că am supravieţuit copilăriei. Eram un mic piroman. Făceam focul oriunde, ardeam orice. Dacă mă controlai în buzunare descopereai separat beţele de scăpărici, niciodată o cutie de chibrituri întregi. Găseam ceva pe jos? Uau, hai săi dăm foc!

   Am mai spus că eram din generaţia cu cheia de gât. Cum plecau părinţii la uzină, săream direct pe frate-miu şi îl bumbăceam prin pătură. Bătăile frăţeşti ţineau loc de înviorare. Ne băteam, ne împăcăm, apoi fiecare îşi vedea de programul de joacă, adică făcut tâmpenii. Fratele tocmai terminase de făcut o barcă din polistiren cu motor din elastic pe care o plimba mândru prin cada.

   Mai ţine careva dintre nostalgici minte faptul că deşi stăteai la bloc, trăgeai apa cu ligheanul? Nenorociţii de comunişti opreau până şi apa rece. De asta cada trebuia sa stea plină cu apă.

    În scurt timp am sosit şi eu cu un crucşător făcut din savonieră, cu care i-am stricat jucăria. Ca să nu mai urle i-am oferit barca mea drept sacrificiu, cu condiţia să o incendieze. 

   Stând crăcănat peste cadă, frate-miu era Cocoloşul din Rhodos. Focul grecesc era o pungă de plastic din care curgeau stropi aprinşi în savonieră. O mişcare greşită, un mic balans şi Cocoloşul s-a trezit cu slipul în flacări. A trebuit să-i salvez cocoşul aruncând un lighean de apă pe el.

   Bineînţeles s-a lăsat cu răgnete şi fugăreli prin apartament, urmate de o nouă bătaie şi un nou pact. Eu îi făceam o nouă barcă iar în schimb el îmi era supus pâna la ora 16 când venea mama.

   Toată dimineaţa vasalul a prins muşte pentru împărat. Împăratul cel puternic, era în acelaş timp despot şi călău. Muştele moarte erau arse pe rug din beţe de chibrit vechi. Prizonierele erau întemniţate în congelator de unde peste o oră erau decongelate cu lupa pe pervaz, legate pe un băţ de chibrit direct pe gămălie iar băţul se înfigea într-un cocoloş din miez de paine. Combustibilul era un ghem de vată.

   Aprinderea rugului era precedată de rugi bălmăjite, cruci făcute cu stânga şi cădelniţat cu Yo Yo. Muştele se scorojeau întâi puţin de la flacăra slabă a bumbacului care se stingea rapid, dar nu înainte de aprinde gămălia chibritului catarg. La aprinderea acestuia musca se făcea scrum aproape instantaneu.

   Astea erau execuţiile finale ale muştelor refrigerate. În timpul de congelare altele erau trase pe roată, jumulite de aripi, picioare, trompe. Mă rog, tot felul de torturi banale azi. Ehei, alte vremuri, alte muşte!

   Unde eşti copilărie cu căţei pupaţi în bot?!

sursa foto