Politeţea pufuleţilor

Autobuzul nu este aglomerat dar are toate locurile pe scaune ocupate. Un domn îmbrăcat elegant, ras în cap, foarte înalt, foarte tânăr şi uşor "afumat" crănţăne biscuiţi săraţi pe una din banchete. Ţine între picioare un pahar de cafea de la Mc şi se plictiseşte vizibil. În jurul său lumea butonează telefoane sau ascultă muzică la căşti. Alt domn elegant, foarte înalt dar de vârstă mijlocie, cu semne discrete de argint în păr, se urcă la ultima staţie înainte ca autobuzul să părăsească oraşul. Înaintează pe culoar şi se opreşte taman în dreptul banchetei tânărului cu biscuiţii. Domnul foarte tânăr se uită o clipă la cel mai puţin tânăr şi schiţează o tentativă de a se ridica.

- Domnule, vă rog luaţi loc aici!

- Staţi domnule liniştit, stau bine...

- Haide domnule, aşa cu capul aproape de tavan, ştiu eu cum este... Luaţi loc vă rog!

- Vă rog să nu vă deranjaţi, îmi este foarte bine aici. O să vă fie greu să mâncaţi în picioare.

- A, nu cred. Sunt obişnuit. Pot şi din genunchi. Luaţi un biscuite măcar... Ştiti cum facem? După ce termin biscuiţii, stau eu în picioare şi dumneavoastră jos. Trebuie să pot face ceva pentru dumneavoastră!

- Vă rog frumos staţi linistit. Nu iau loc, multumesc!

- Măcar o cafea, o biscuite?

- Sunteţi foarte drăguţ dar nu pot domnule, mă aşteaptă soţia cu masa.

- Aha şi se supără dacă băgaţi ceva în gură de la un străin?

- Nu dom'le dar dacă biscuiesc nu mai pot mânca toată ciorba. O să creadă că nu-mi place şi o să plângă.

- Ciorbă ciorbă, dar până când?! Haideţi dom'le, un biscuite nu este o revoluţie... Ştiu că îngraşă dar oricum arătaţi bine... E normal să suspine femeile după dumneavoastră. Luaţi loc măcar. Tânărul schiţează iar gestul de a se ridica de pe scaun.

- Bine daţi-mi un biscuite, dar staţi acolo vă rog.

Domnul foarte tânăr întinde punga vizibil fericit. Ambii domni îşi zâmbesc politicos în timp ce mestecă. Kilometrii se scurg însă prea lent faţă de viteza cu care se consumă biscuiţii, mai ales când se împart la doi. Punga ajunge la fund. Rămas fără obiect de activitate tânărul fixează timp nedefinit paftaua de la cureaua domnului grizonat, apoi se foieşte, oftează şi schiţează iar gestul de a se ridica.

- Haideţi domnu' luaţi loc, vă rog eu.

- Lăsaţi că stau bine, am destul spaţiu.

- Haideţi că păreţi foarte obosit. Ştiţi, eu aşa sunt educat, să respect pe cei mai mari... ăă, mai în vârstă decât mine.

- Haideţi domnule că sunt foarte rezistent şi nu sunt atât de în vârstă pe cât bănuiţi.

- Ei lăsaţi că ştiu eu, chiar dacă sunteti bine hidratat cu ciorbe, se vede că aveţi nevoie să vă întindeţi...

- Haideţi domnule, să nu exagerăm. Staţi liniştit acolo că stau bine, n-am probleme cu picioarele.

- Bine, îmi cer scuze, nu cu picioarele, dar cu capul?!

- Poftim?!

- Păi staţi cocoşat, aproape că daţi cu creştetul de trapa de sus. Haideţi domnu', luaţi loc aici!

Deodată doamna de vârstă incertă, foarte masivă şi foarte roşcată de lângă tânăr pufneşte nemulţumită. Bagă telefonul în geanta unde apoi caută febril oftând prelung. Se ridică brusc şi îi pune tânărului o pungă de pufuleţi în braţe. În timp ce acesta priveşte nedumerit punga, doamna apucă de antebraţ pe domnul mai vârstnic şi îl impinge destul de energic să ia loc pe bancheta de unde tocmai se ridicase ea. Li se adresează pe rand cu voce scăzută:

- Dumneavoastră luaţi loc aici fără alte comentarii. Iar pe tine tinere te rog să-ţi mănânci pufuleţii în linişte, unul câte unul. Veveriţa pofticioasă scrie pe ei, da?! Nu îngraşă dar ţin gura ocupată. După ce coborâţi, luaţi-vă o cameră, luaţi-vă de mână, luaţi-vă de ce vreţi voi. Dacă mai aud vreo dulcegărie până cobor, o să sufăr un atac nervos. Gata. Mă deranjaţi cu politeţea şi pun pariu că nu sunt singura deranjată pe aici. Doamna îşi drege vocea şi continuă cu voce tare:

-Există oare altcineva amabil în afară de ei doi, care să-mi ofere un loc, sau rog şoferul?!