duminică, 4 octombrie 2015

Țăranii mei vecini de scară

Porc tăiat la parterul unui bloc din Cluj
Dragilor, am vecini de scară țărani. Şi când zic țărani, nu o fac peiorativ, nu ascund gherțoii și manelarii sub acest larg termen, ci mă refer exact la sensul cel mai rural al cuvântului.
Vecinii mei sunt niște țațe și neici strămutați la bloc din satele limitrofe urbei. Care urbe e un fel de uber comună mai elevată, în care șeful de post și popa nu mai reprezintă autoritățile supreme.

A avea țărani la bloc nu e cel mai rău lucru, e cam la fel cu a avea păduchi, adică dacă nu te scarpini, nu se află. Treabă grea, pentru că țăranul ca și păduchele are prostul obicei să te irite sau iasă în frunte.

Toate ar fi acceptabile dacă țăranii și-ar fi mutat în bloc doar cururile, nu și obiceiurile. De exemplu, unul dintre vecinii de la doi își scoate gunoiul la ușă și se descalță înainte de a intră în casă. Stai dom'le ca toți ne descălțăm când intrăm în casă ziceți voi. Ok dar ia spune-mi, tu înainte să intri, bați ciubotele de tocul ușii sa zboare toaroapele de noroi pe perete? Și ia mai spune, tu îți colectezi hârtia cu care te-ai șters la cur două săptămâni într-o pungă de kaufland găurită pe care o lași pe casa scării, două zile?

Asta ar fi unul dintre țărani. Restul vecinilor au alte defecte. Ușa de la intrare de exemplu, le pune mari probleme vecinilor mei, țăranii. Ușa e dotată cu încuietoare tip yală plus închidere electromagnetica., totul frumușel completat cu un mecanism telescopic cu amortizor, pentru o închidere automata cât mai silențioasă și lină.

Frate, ai jura că sunt vecin cu Conan barbarul, Hulk, și Cpt. Caveman, așa se trântește ușa aia! Că sunt vecin cu omul cavernelor e aproape sigur, pentru ca găsesc de multe ori ușa deschisă, proptită cu un bolovan. Da, avem bolovan la peșteră și ne este foarte util, pentru că vecinii fiind țărani autentici au tot timpul ceva de cărat cu coșurile și lăzile, cu sacii și cu bidoanele, mă înțelegeți?

Interfonul e o altă gravă problemă agrară. Acestui dispozitiv ultra modern, recent scos pe piață, le este imposibil vecinilor mei să-i rețină codul de siguranță, pentru că da, toți țăranii de vecini și-au pierdut cartelele! Codul, probabil elaborat de o mașină de criptat tip Enigma, este foarte sofisticat. Ca să intri, ar trebui să formezi fabuloasa combinație *1234 ! Doh!

Da știu, acuma voi credeți v-am dezvăluit un secret de siguranță maximă cu codul de la interfon. Eu cred că dacă încercați să intrați la mine în bloc nepregătiți, riscați sa muriți în câteva moduri oribile. De altfel cred că e de datoria mea ca pe lângă listele cu restanțieri, reclamele la împrumut provident, emailare căzi, ori instalator potent, să pun niște afișe cu avertizări gen: pericol biologic, pericol chimic și de lovire prin cădere.

Spuneam mai sus că țăranul cară ca hamsterul de pe câmp roadele, acum vă spun că pe cele mai multe le cară la subsol. Locul ăla e foarte periculos mai ales acum toamna. Dacă ai ceva cărți vechi de dus la boxă, mai bine nu te du, că ai ocazia s-o mierlești intoxicat cu monoidul de carbon de la fermentarea mustului. Te poți îneca într-o bașă unde s-au aruncat gogonele și varză murată cofleșită, sau poți sa-ți rupi gâtul pe scări pentru ca în afara roiurilor de musculițe bețive, nu vezi pe unde calci datorită unui țăran econom care a oprit lumina.

În altă ordine de idei, dacă aveți cunoștințe din străinătate care iubesc agroturismul, să vina la noi la scară în ajunul crăciunului când toți vecinii au mațe și alte organe de porc, atârnate lângă chiloți pe sârmele de rufe.


La final vă doresc vecini la cel puțin a treia generație de stat la bloc. Dacă aveți, să-mi spuneți dacă sunt mai nostimi decât ai mei, vă rog.

foto:citynews

12 comentarii:

  1. Da, măi dragă, din cauză că a lui matale primărie n-a dispus de 100 de lei fonduri de persoană pentru dat cu mătura pe scară pentru plătitorii de taxe ca noi. Acum nu aruncăm oriunde, nu, unde bănuim că se adună, sper că n-ai carpete pe casa scării.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am carpete, dar am perdele la luminatoare și tablouri cu copilași care se țin de puță și fac pipi!

      Ștergere
  2. Tu eşti cumva vecin cu mine? http://echidistant.ro/am-cei-mai-prosti-vecini-din-lume/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt vecin cu tine, dar m-am inspirat de la tine. Cum fac, scriu undeva, sau îți vând un pont în viitor?! Se poate și ambele.

      Ștergere
    2. Relax, boss. Eu chiar credeam că e o coincidenţă, mai ales că mi-am dat seama că şi vecinii mei au o mulţime de murături la boxă şi "vântură" varza fix acolo, la subsol. Dacă ştiau cei din al treilea Reich de metoda asta de gazare, nu se mai chinuiau să inventeze Zyklon B.

      Ștergere
    3. Nu e coincidență, sunt țăranii infiltrați peste tot bossultane! :P

      Ștergere
  3. Ar mai fi de menționat Fetița, cîinele comunitar. Cînd nu e la intrare, stă covrig pe un preș de la et. 2, cam cît e ziulica de lungă, și mănîncă dintr-o farfurioară la et. 5. Dacă nu ești de-al casei sau nu te are la inimă, nașpa momentul, mai ales cînd nu merge liftul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am lift, nici Fetița. Pe câinele scării îl cheamă Chibrit. De ce? Pentru ca atunci când sare la tine, sări ca ars pana la 4!

      Ștergere
  4. Eu am rezolvat usor partea cu gunoiul si descaltatul la usa. Am lasat vreo saptamana de zile si sacii de gunoi de la mine, la usa veciunul care isi scoatea afara punga. Iar incaltamintea vecinilor la fel, o luam si o aruncam la gunoiul vecinului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună idee. Aș aplica-o și eu dar nu mă lasă Chibrit! :D

      Ștergere
  5. Lasă, bre, că se învaţă ei până la urmă cu oraşul şi cu blocu', nu o să se oprească la jumătatea drumului şi o să înveţe şi ei civilizaţia, dar o să le ia ceva timp, însă bag de seamă că vecinii ăştia ai tăi se ridică la amploarea cuvântului.
    Postez anonim, dar să ştii că sunt eu, Dia Mantina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. He he, Dia Mantina, mon chery... ce sorpresă! Nu cred că evoluează generația asta...

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE