Dona Juana - artista, homosexualii și curvăsăreala

Se spune că sexul, drogurile și violența (preponderent verbală) sunt componentele primare ale romanului postmodernist. Dona Juana este o carte care le include, este o carte despre sex droguri violență și nu prea.

Dona Juana mi se pare mai degrabă jurnalul unui personaj care se scrie în timp ce îl citești. Personajul se construiește sub ochii tăi, capătă consistență, apoi se descompune doar pentru a se reinventa și a porni de la bază. Dona Juana este Don Juan bisexual, dovedind că mitul seducătorului nu cunoaște moarte dar nici identitate sexuală.

Sistemul de valori declarate de Dona Juana o pot face antipatică sau urâtă la început. Cinismul cu care își tratează atât propria viață cât și pe cea a celor din jur trezește în cititor sentimente contradictorii ce îl fac să treacă consecutiv din tabăra celor care i-ar umple căsuța de mesaje cu organe genitale, în grupul celor ce ar purta-o în brațe la spital, după o supradoză de cocaină.

Dona Juana este un personaj aflat în proces de pietrificare sufletească pe care excesul de natură sexuală, narcotică, sau alcoolică nu îl mai poate satisface. Traiectoria ei meteorică printre (peste?) destinele altora este interceptată brusc de o întâmplare aparent banală.

 

După ce se anunță că Bizare, clubul de noapte unde Dona Juana face un numar de travesti, este pe cale să fie închis, artiștii gay împreună cu personalul îl părăsesc în grabă, așa cum  părăsesc șobolanii corabia gata să se scufunde. Confruntată cu spectrul pierderii locului de muncă care îi asigura stilul de viață libertin, curtezana începe o cursă contra cronometru pentru a salva clubul.

Abia de aici încolo Dona Juana devine umană, vie și vulnerabilă. Dona Juana afirmă despre toți ceilalți că poartă măști, dar în scena ultimului spectacol de travesti, realizăm că ea purta o adevărată armură. Are loc un proces interesant, în care autoarea pare că se dezbracă de personaj.

Dincolo de limita logică între creator și creatură, Lorena Lupu face apel la experiența personală. Probabil că nu o să aflăm cu certitudine unde se termină Dona Juana și unde începe Lorena Lupu, dar cei care au citit blogul autoarei or să regăsească în carte idei comune.

Nu am argumente pro să citiți Dona Juana în afară de faptul că mi-a plăcut. Vă mărturisesc că am ținut-o pe noptieră (sic) din iarnă pînă acum o săptămână, când am constatat că nu mai este la locul știut. Mi-a înapoiat-o nepoata (14 ani), cu remarca: e o carte bestială! În ochii ei am recunoscut sclipirea victorioasă pe care am avut-o în adolescență, după ce am citit Decameronul.

Dacă m-ar întreba cineva ce aș fi vrut să fie altfel la Dona Juana, aș spune sincer: titlurile capitolelor.

Aș schimba titlurile, puse blogărește în limba engleză, într-o carte scrisă în română. O fi cool, dar până când?!

În rest, vă urez lectură plăcută și aveți grijă la ce stație trebuia să coborâți!

PS: M-am străduit să scriu elevat despre cartea Lorenei Lupu, o carte plină de spermă și pizdă, într-un demers către cititori care nu v-or fi niciodată ai mei, nici ai ei, dacă nu schimbăm imaginea oamenilor despre sex.

Mi-a trecut prin cap că optica unui pudibond nu se schimba dacă îi înfigi cu forța pula în ochi, dar poate există ceva șanse când i-o plimbi frumos ambalată pe la nas. În cazul în care citindu-mi recenzia v-ați gândit la o curvă servind pula cu cuțitul și furculița, înseamnă că experimentul meu a dat chix. Sau nu?

sursa foto