Moda Sushi e de căcat

Băi, printre gagici a apărut o nouă modă. Dacă întrebi orice fufă specializată în făcut muie selfie în club pe budă, ce îi place să bage la ghiozdan, o să răspundă - Sushi!

Moda asta e importată de fițoșii care s-au dus la Londra să-și facă poze cu Big Ben dar urcă pe Facebook imagini cu silueta turnului de nord al Palatului Westminster . Drept e că până azi n-am văzut în poze români cu clopotul în brațe, decât pe la hramuri pomeni și parastase politic-administrativ-teritoriale.

Sushi ăsta e pe val la Londra de ceva vreme, iar recent molima a ajuns la noi. Nu știu cât prinde dar... Treaba e că asta e o mâncare la care nu pune botul oricine, iar restaurantele japoneze la noi „ie” cam rare. Oricum românizarea le face dublu periculoase. Dar cum am ajuns la Sushi?

Luam săptămâna trecută masa cu un partener străinez de șurubărit mașinării, la botul calului putere, adică biroul din secție. Ăsta era băiet umblat, așa că a mers pe principiul „comandă tu coae mâncare românească că știi să citești ce scrie în meniu!”. Treabă înțeleptă, că aproape a leșinat de placere la fiecare prânz din cele cinci consecutive. În ultima zi se orgasmase cu un borș de fasole cu afumătură și ceapă alăturea. Dar când a desfăcut caserola cu felul doi, l-am văzut că se schimbă la față.

Eu zic: fugi coae la baie că de smecta fac rost eu! El zice că nu e asta, e de la ficat. De la ăla din farfurie.

Mi-a mărturisit că în afară de ficat, a urât un singur fel de mâncare și anume peștele, îndeosebi ăla crud. Adică Sushi, am completat eu. Aha, ăla e. Dar deși i se pare grețos, la fel de grețos ca ficatul, de ani de zile se chinuie să se obișnuiască... să-i placă Sushi. Și zicea el ușor transfigurat, aproape a reușit.

Sfinte Mozzarela și Gorgonzola tată, dar de ce în numele prea sfintei Răzători te-ai chinui ani întregi să-ți placă ceva care... nu-ți place? Și ok, dacă ai reușit să halești peste crud, ia tata și niște ficăței cu mămăliguță de acilea! Ia că ie buni, io-te la mine cum papă. Nii!

S-a făcut ăsta ca fierea, așa că am dispărut cu ficații de lângă el. I-am donat la un dorel lopătar și pe ai lui și pe ai mei. Cum și-a recăpătat băiatul suflu i-a revenit și calmul englezesc (nu știu de unde, că e ceva metis de negru cu indian amazonian).

Zici că Sushi e la fel ca ficatul? Wrong! Vezi băi rumâne că ești gherțoi?! De ce mă să te educi să îți placă ficatul care e un căcat cu gust de căcat? Dacă tot te educi să-ți placă căcatul, măcar alege unul sofisticat, importat, ambalat exotic. Un căcat cu succes la pizde.

Bă să știi că chupacabra ăsta are dreptate, că n-am văzut vreuna leșinată după ficat, dar de la păstrăv încolo toate fac ochii cordeluță.

Concluzie, gagicile nu aleg bărbații care mănâncă orice căcat, ele aleg bărbații care mănâncă căcat sofisticat. Și să nu uităm, căcatul sofisticat trebuie să fie foarte scump, altfel nu e bun.

PS: la noi moda ruptului în figuri sănătos costisitoare e promovată de impresioniști (plini de impresii) care se ocupă cu non-ocupații (nutriționist), gen Cristian Mărgărit sub motivația:

"pentru ca e deschis de prieteni. Apoi, pentru ca e unul din restaurantele mele preferate, poate singurul unde pot sa ma duc fara sa fiu nevoit sa ma gandesc de 1000 de ori ce porcarie din meniu imi face mai putin rau, cum este cu celelalte restaurante."

PS: se pare că singurul căcat Sushi ieftin e ăla francizat în Malaezia:

“There are Several Sushi franchise in Malaysia- The Sushi King (The most CACAT one), Genki Sushi (The Closing Down one), Sushi Goove (Most Inovative/ Creative one), Yo! SUSHI (The Most Funky Sushi outlet from UK) and Sakae Sushi (The Cheap Cheap One). The Sushi King (defined as cacat sushi in term of mass production without good quality control on the product and price) is the first sushi franchise in Malaysia...”