Rondul de dimineață

 

Fanii lui Timur Bekmambetov sunt rugați să revină la pagina inițială de căutare, pentru că nu urmează recenzia unei producții cinematografice. În caz că nu ați auzit de Timur, aflați că a regizat două filme rusești SF foarte bune („Rondul de zi” și „Rondul de noapte”), înainte de a emigra la Hollywood.

Viața cafteșete filmul, când te trezești într-un pat străin, într-o casă străină, după trei pahare (mici) de vin băute în loc de somnifer.

Am făcut ochi ieri la ora cinci a.m. în Voivodina, iar azi fix la aceiași oră, am sărit în picioare în vârf de coclaur Buzoian, pentru că ne mai având resurse aseară să ajung acasă, am înnoptat la un coleg.

Toate astea mi le-am amintit după ce cordul mi-a coborât din timpane înapoi în stern. Inițial eram buimac, ca orice om trezit brusc din somn, pentru că dormeam profund până la momentul unei deșteptări abuzive.

Dormeam nesimțitor ca o valiză uitată sub bancă în gară, când un zgomot mi-a zbârlit neuronii amorțiți. După o succesiune de icneli, bufnituri și scârțâieli, ușa camerei s-a deschis încet până s-a oprit în dulapul aflat pe perete. Buimac de somn am tras o înjurătură înfundată și am sărit să vad cine e. În pragul slab luminat de un bec economic nu se vedea nimeni. Numai luna rânjea parcă a batjocură prin arcada verandei pustii.

Am închis nervos ușa, m-am băgat în pat și mi-am tras plapuma peste cap. Tronc, buf, scârț și ușa camerei s-a deschis iar! De data asta am fost mai rapid când am sărit din scutece. Cum bănuiți, la ușă tot nimeni. Ce se întâmplă frate aici? Ușa e normală, clanța merge bine, limba broaștei intră corect în lăcașul ei. Ia uită-te la mine cum fac pe lăcătușul cu noaptea în cap. Ce să fac? Să mă duc peste colegul, nu se făcea, că era și el ca omul cu femeia în brațe după două săptămâni de abstinență.

M-am așezat iar în pat, dar apoi m-am răzgândit Tocmai îmi puneam bocancii când ușa s-a deschis de data asta aproape fără zgomot. M-am ridicat încetisor și m-am dus la ușă În pragul ei stătea un imens motan cafeniu. După un moment în care m-a privit disprețuitor, motanul a dispărut în întuneric ținând coada drept în sus. În momentul acela mi-a venit să alerg după el ca să îl prind, să-i bag o mână pe cur, să i-o scot pe gură și să-l întorc pe dos ca pe un ciorap flaușat. Mi-a trecut imediat.

Stând la cafea cu colegul acesta mi-a povestit că Habu persanul i-a fost adus plocon de fetele sale studente la București. El l-a primit cu condiția ca motanul să nu doarmă în casă treabă pe care se pare că Habu a înțeles-o perfect. Nu lenevește prin camere, dar are castronelul lângă ușa unde am avut eu nenorocul să dorm. Dis de dimineață motanul face un rond, deschide ușile camerelor ca să verifice dacă toată lumea este ok, apoi se întoarce la castronelul lui. Găsind castronul gol, după turul de rigoare Habu s-a întors să tragă la răspundere singurul posibil responsabil pentru lipsa crocănțelelor din el.

Vă rog frumos să mă credeți că nu i le-am mâncat eu!

sursa foto