La turcesc

 

Turcii cică sunt cei mai buni comercianți. După evrei bineînțeles. Și după greci. Și după... Nu mai contează; sunt clar peste români. Ar fi un mic broblem, uneori sunt prea serviabili, prea ca la țară, prea ca la Bosfor.

Dacă nu înțelegi ce humus mănânc eu aici, mergi la un restaurant turcesc. Alege unul de la intrarea în București pe partea dreaptă, până să ajungi în Colentina, că șaormeria Dristor (pe stânga) se cheamă noise food, nu restaurant.

Apropo, la Dristor este recomandabil să-ți duci plodul dacă sughiță. La cum zbiară ăia când repetă comanda, îi poți folosi la exorcism. Așa pute a usturoi, mentă palmată și busuioc inghinal că iți sar toți dracii.

Să revenim totuși la restaurantul otoman. La turcesc treaba în general este oablă. Tu ești gata să comanzi un fel, ei vin cu o tavă sau ditamai frigarea; te amenință cu ea și te păcălesc să iei altul. Una peste alta o să te saturi de serviabilitate.

O să ieși de acolo sătul de cât ai fost frecat la cap cu "mai doriți ceva?" strângând la piept sticla cu ayran, isterizat de tentativele repetate de a-ți fi luată înainte de a fi golită. O să te lași de fumat, că la câte scrumiere ți-au schimbat din față, n-ai apucat să tragi două fumuri din trei țigări.

La turcesc e bine să mergi dacă ai de dat test la disciplina Zen și ești curios dacă-l treci. La turcesc merită să mergi pentru carnea de oaie excelent gătită și în caz că se întrec cu politețea, să te refugiezi cu ea în dinți în primul copac, precum leoparzii de pe Animal Planet.

sursa foto