vineri, 29 noiembrie 2013

Oame, șoareci și resurse umane


Despre oame și șoareci s-au scris și spus multe dar nu suficiente. Și eu am mai aberat pe temă. Multe povești au fost răutăți, puține au fost drăgălășenii sau chiar dulcegării de tipul animației "The tale of Desperaux". Totuși am recomandat filmul animat colegelor mele după ce au declanșat o adevărată panică în fabrică din motiv de mini-rozătoare.

Chiar sunt mini și cred că ăștia de mișună la noi sunt ceva specie boșimană sau liliputană, că o goangă bine hrănită e mai mare decât cel mai solid dintre ei. Nu știu de unde vin dar știu unde se duc. Parcă unicul lor scop este acela de a le face pe oamele din firmă să spargă cești și să se cațere pe obiectele de mobilier cu o agilitate de care nu le credeam în stare. Printr-o curioasă farsă a sorții șoarecii trag la alea mai grase. Cu cât e șoarecele mai pricăjit, cu atât e victima mai barosană și mai soprană.

Acum nici o oră un șoricel cât o agrafă de birou a avut proasta inspirație să apară în recepție. Momentul a fost magnific pentru ca în afara de cele două colege ce lucrează acolo, azi stăteau cuminți pe băncuță încă trei oame venite la interviu de angajare. A ieșit concurs de țipete, tropăieli, lacrimi.

La declanșarea alarmei am dat fuga să văd ce terorist înarmat le amenință existența și m-am oprit amuzat de spectacol.

Toate cinci oamele erau înghesuite între copiator și dulap. Una arunca hârtiile de pe dulap încercând sa ridice o barieră de coli A4 împotriva teribilului agresor, alta ridicase telefonul mobil deasupra capului de parcă șoarecele vroia să i-l ia, iar o a treia împingea coșul de gunoi către inamic cu vârful pantofului. Două nu se mai vedeau de loc, performanță fantastică ținând cont că băteau cam la 80 de kile bucata.

În mijlocul debandadei generale șoarecul rămăsese paralizat în mijlocul holului drept în drumul meu.

Total lipsit de inspirație l-am strivit sub talpă spre oroarea femelelor. Din păcate pe cat de mic părea la exterior, pe interior șoarecele s-a dovedit a fi foarte încăpător. Am făcut mizerie mare pe gresie și a trebuit să-mi mai spăl și bocancii. De două ori, că așa m-au rugat fetele.

Și acum faza supremă. Două din cele trei aplicante, taman alea mai solide, au cerut amânarea interviului pe motiv de șoarece!

Șefa le-a transmis prin RU să nu revină, că n-avem nevoie de sensibiloase.
Aici nu e Sparta, dar e o fabrică, nu SPA

sursa foto

12 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Bai Val tocmai am citit faza cu piticul din borcanul cu cafea si m-am gandit ca daca mai apare sa-l trimiti la mine ca am un job pt el. DERATIZARE!

      Ștergere
  2. Ce instinct de executor ai! În locul tău eu îl făceam scăpat! :) Bietul Jerry...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie îmi pare rău, dar dacă femeile alea urlau: omoară-l, omoară-l m-am supus! Ele sunt autoarele morale.

      Ștergere
  3. Şoarecii... aceste fiinţe respingătoare deşi se feresc de oameni la greu! Dac-ar şti poporul şoricesco-şobolănesc că fu responsabil de răspândirea ciumei undeva pân Evul Mediul şi-ar da un autoextinct, aşa, din uzufructul intrinsec al raţiunii-conştiinţei. Dar ei nu, bre, ei "continuează" să existeze. Şi, ah da, chiar şi veveriţele sunt din acelaşi neam rozătoresc cu ei, 'tu-i "ververiţa" mă-si de situaţiune.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ei există din motive dincolo de rațiune și ronțăire.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am văzut titlul cu oame și-am zis că povestești ceva de mine. Musai ceva frumos. Dar nu era. Nu de alta, dar eu nu țip la șoareci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să scriu şi despre tine numai să îmi pice subiect gras. Când te măriţi mă anunţi?

      Ștergere
  6. bine i-ai facut!
    saptamana trecuta am avut si eu un episod nefericit cu un soarece...

    RăspundețiȘtergere
  7. Io nu inteleg ceva.... Se sperie de un soricel mic, dar cand vad o pula mare, sar toate pe ea, cat mai mare sa fie ! Pai cum vine asta, ia explicati-mi mimozelor !

    RăspundețiȘtergere
  8. Aaa, stai, m-am prins : deci faza cu soricelul era un test din cadrul interviului de angajare : care nu se sperie atat de tare incat sa plece...ia postul !

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE