Rezultate live la jocurile TV: Eutanasiați Roșia Montana!

   Se petrece o chestie ciudată cu realitatea 2.0. Ceva a fost corupt, sau poate virusat, pentru că teoretic putregaiul nu știe să digere cod binar. Lumea pe care aveam impresia că o știu, cel puțin pe aia din colțul meu umed, mucegăit și strâmt, s-a alienat.
   Bloggeri care dădeau impresia până astăzi că numai pentru propriul deliciu scriu, par a fi cedat jocurilor de gătit trucuri politice, campaniilor comerciale plătite, sau promisiunilor făcute prin cunoscuta sintagmă - bani pe net.
   Sătul de programul TV garnisit cu știri fulger la subiectele de săptămâna trecută, de discuții polarizate între: eutanasiați Roșia Montană și salvați câinii maidanezi, mă întorc zadarnic cu fața către noua Meca a informației unde regăsesc același ghiveci. Acelaș comportament al oamenilor ghidați în viață de horoscop, nu de orarul din mersul tenurilor care o sa cadă în uitare când trenurile nu or să mai întârzie pe motiv că nu vom mai avea trenuri deloc.
   Se petrece ceva cu clima, este ceva în aerul pe care nu-l respir pentru că în loc să scot capul pe geam sau să întind o mână peste pervaz ca să simt cum plouă, mă îmbrac dimineața la 13 grade Celsius la mânecă scurtă cu încrederea că or să-mi țină de cald cele treizeci de grade promise de meteo la prânz. Strâng din dinți și tremur. Poate de frig, poate de nervi.
   Mă irită cei de la radio care promovează pe orice post doar zece melodii. Merg acasă, tastez în google search cu două degete, muzică nouă, ca să aflu că cea mai bună piesa nouă este un cover sau remix, ori o manea după o celebră piesă rock&roll americană, care la rândul ei a fost plagiată după o canțonetă napoletană. Citesc toate astea, apoi votez fix aceleaș zece piese obosite, tocite de atâta rulat în playlistul tuturor.
   Mi-a mai rămas să caut un film nou, că azi nimeni nu mai citește cărți, dar este plin peste tot de ecranizări. Este adevărat că speranța moare ultima, și tocmai de asta o face spectaculos la constatarea că multe dintre filmele noi au împrumutat ideea dintr-un film mai vechi considerabil mai bun în ciuda faptului că era un remake nefericit dar modern după un alt film foarte vechi, foarte bun, alb/negru și complet mut.
   Mă uit la fereastra de net și plâng. De ce a trebuit să fiu pentru o clipă deștept, ca să aflu cat de prost sunt în rest? Dau cu clicuri în linkuri și zbier: vreau rezultate live la cursele de șoareci, vreau să rămân în labirint, să nu mai simt repetiția involuției, vreau să uit că am pus flori pixelate pe mormântul lui Algernon, vreau să pot râde la glumele lui Bendeac, vreau să mă mint!