Am stat pe ponton ca pe un peron și am privit în zare cum se duce o barcă ce putea fi a noastră. A durat o veșnicie, una mică cât un apus. Senzația aia ciudată de pierdere diluată ne-a lăsat gust de apă sărată acolo unde așteptam să simțim lacrimi. Am dat o sută de pași înapoi și ne-am privit din spate așteptarea. Ne-am uitat în zare până la uscarea buzelor, ne-am privit barca atârnată între ud și eter cu ochi injectați de briză, mijiți a nedumerire. Se duce sau vine? Și atunci ni s-a făcut dor să pierdem un tren. Ne-am luat de mâini pentru că să pierzi un tren doare mai scurt. Noi, ce cuvânt, ce cuvânt...
Poetic.
RăspundețiȘtergereCateodata poeticul trebuie scos, expectorat. Imediat dupa asta te uiti la rezultat ca la un scuipat si te simti scarbit de ceea ce iese din tine.
ȘtergereAsa spune criticul din tine ?
ȘtergereEu am alta parere ! :)
Hm :)
RăspundețiȘtergereHam?
Ștergerenu, 'hm :)' - si atat.
RăspundețiȘtergerecorect ar fi : decât hm!
Ștergerecum spui tu ;)
RăspundețiȘtergerede pierdut, pierdem.
RăspundețiȘtergereDar nici să rămânem în gară nu-i a bună. Că nu suntem Dorobanțu. (Dorobanțul)
Păi dacă "rămânem" înseamnă că suntem mai mulți. Îl Trimitem pe Dorobanțu să aștepte în aeroport și rămăne "Gară pentru doi"
ȘtergereLogic, nu?
Of mi s-a facut dor de mare. Ciudata senzația sa stai sa privești cum dispar la Orizont barcile in larg. Ma intreb a fost sau doar mi s-a părut?! Iar briza marii si liniștea si foșnetul ei noapte sunt magice simțindu-le in doi. :) Arina
RăspundețiȘtergere