Ca mâţa-n gard

- Bună ziua, mamă ce ger s-a lăsat! Auziți tanti Mimi, aveţi egări?
- Avem vecine, avem şi chiloți și ştrambi şi iegări pe noi. Păi pe cârciul ăsta...
- Haideţi tanti, eu întrebam dacă ţineţi la raft...
- Şi la raft ţinem, nu ca la bărbați, dar ținem. Mno, ia zi ce număr preferă fericita?
- Pai... îi iau pentru mine. Vreau ceva să nu se vadă pe sub pantaloni. Îmi cam degeră...
- Ehe, pe vremea mea bărbaţii purtau indispensabili. Cu mândrie îi purtau. Acum poartă colanţi. Pe furiş. Îţi trebuie izmene dragă. Oricum dacă te duci la buceală îi dai jos.
- Aoleo, mi-i ruşine şi să pronunţ cuvântul!
- Tinere, obiectele alea erau exact ceea ce spune numele: INDISPENSABILI. Adicătelea nu puteai ieşi iarna afară fără ei dacă erai bărbat cu respect pentru ouăle personale. La ce geruri erau pe vremea mea... Ăsta de -15 C° e vraja mării-n faptu serii. Ţin minte că acum câţiva ani când ne-am retras din Bucureşti și ne cumpărasem casa la ţară... Ce spuneam? Ah da. Abia terminasem de făcut gardul, spre insomnia vecinilor
Ciudos neam buzoienii ăştia. Până la a treia generaţie te ţin de venetic dacă nu te-a fătat mă-ta la ei în sat când s-a bătut primul ţăruş. Stau cu ochii pe tine să nu ai ceva mai frumos, mai bun, sau mai mult decât ei. Te bârfesc aiurea. Ba nu eşti cu obştea, ba te ţii cu tot satul şi n-ai timp de bunii vecini, ba nu ai ochii suficient de şpanchii sau căprui. Și dacă văd că îţi pasă, îţi fac tot felul de mizerii. Dau cu bolovani în vaca ta de se întâmplă să le treacă prin poartă, îţi omoară cloșca dacă sare gardul la ei în grădină, își udă troscotul din șanț de parcă e gazonul de pe Naţional Arena, dar îţi pun interdicție la scos apă din fântâna lor de parcă le-o seci...
Numai căcaturi din astea fac, da' numai dacă se prind că te oftici, altfel se plictisesc si te lasă în pace. Neşte ţărani. Deci noi tocmai terminasem gardul şi ăsta era motiv de invidie comunală. Şi cum a termenat gardul, a venit iarna. Mamică, dar ce iarnă! A nins două săptămâni iar după aia a venit ditai vîjgălăul, de a început să scadă alcoolul în termometru mai repede decât în damigenele ţăranilor. Câteva zile au fost -25 de grade. La umbră. Da' naiba mai vedea soarele ca să ştie unde-i umbra?.
Mno și în una din diminețile alea geroase în care aflai că s-a făcut ziuă doar de la Radio Actualităţi, io tocmai aprindeam focul când am auzit zarvă la poartă. Ies afară să văz cine n-are treabă acasă şi dau de două trei ţaţe ţuguiate ţâțâind din buze parşiveşte ca niște gâște. Făcuseră Adunare Muc Fleoşc Fleanc la mine în poartă. O ardeau fără torţe, în mod şopenhauăr cu broboadele înodate în barbă: “Vai vecină ce ger. Ce ger fatoo... Și ce nenorocire biata de tine. Uite, de frig ţi-a murit pisica înţepenită în gard. Prăpăd!”
Eu hait, au înnebunit babele?! Mă uit, adevărată blăstămație, mâța moartă toată între stinghii.
M-am ginit tangenţial la biata pisică cu milă şi le-am înjurat în gând, convinsă ca nu-i treabă curată. Dar cu gâtul drept și zambetul pe buze le-am răspuns cu foc de baraj si fum de camuflaj: “Dă-o ciorilor de pisică, oricum o ţineam degeaba că nu prindea şoareci.
“Ei, vecină lasă, lasă că mai prindea ea câte un pui, sau porumbel, că nu trăia cu aer comprimat” a făcut una din țațe cu răutate. Alelalte mă analizau ca Froid aliat cu Borgii...
- Credeţi că aveau vreun amestec, tanti?
- Bineînţeles băiete, bineînțeles. Stai să vezi.
Imedit după ce au plecat cotoroanțele, am cercetat cu amănuntul și am văzut că sărmana mâţă avea blana îngheţată. Nu ninsă, ci plină, plină de gheaţă cu turţuri sub burtă. Vreuna din ninjele alea în fustă o prinsese la ea în bătătură şi aruncase cu apă pe ea. Sab ziro fatalitii, cum zice ăla micu a meu. Săraca pisicuţă a vrut să vină acasă la căldură, dar când a încercat să se strecoare prin gard la -25 de grade, a îngheţat sărmana. Doamne cât trebuie să fi suferit! Avea ochii deschişi aproape ieşiţi din orbite şi gura căscată, împietrită într-un mieunat. De la zbateri ori de la îngheţ i se umflase trupul ca un cimpoi. Moartea o prinsese cu capul în curte, cu fundul afară şi cu coada înfoiată ca o perie, spre uliţă.
Ziua aia nu mi-au fost boii acasă, probabil din cauză că al meu era plecat în oraş. A trebuit să am grija animalelor vii, așa că am lăsat biata pisica aşa, înfiptă în gard. A doua zi am mai scăpat un bocet de năcaz, că nu ştiu care netrebnic a dat cu bâta întrânsa şi a rupt pisica. I-a spart coada ca pe un ţurţure. Și ai dracu țărani mai făceau și mișto. Care trecea prin dreptul porţii, hăhăia prosteşte: “Vecinăă, ţi-a stricat pisica fieng şuiu la gard. Na belea! Uite că ia crăpat si curu'!”
La amiază când a venit Nelu al meu s-a scărpinat în cap, s-a sucit el, a sucit pisica, a tras, a împins... Nimic. A aruncat cu apă opărită pă iea, a muls-o, a pompat-o, dar tot nimic. Mâţa se ţinea ţeapănă, ba parcă se mai umflase o ţâră, de semăna cu o clepsidră, una spartă din care picura ceva roş scârbos pe ambele părţi. Cât a lasat-o Nicu preţ de două ţuici fierte, să se gândeasca ce face cu ea, mâța a îngheţat bocnă la loc. Până la urmă n-a avut încotro. Şi-a scuipat în sân şi a tăiat pisica cu bomfaierul.
- Aoleo ce ingrozitor, dar nu puteaţi să tăiaţi o scândură din gard?
- Doamne ferească, gardul era din beton şi fier! De ce crezi că erau gherţoii ofticaţi?! Aveam cel mai frumos gard din sat! Bleu sau roz?
- Ce, gardul?!
- Egării dom-le. Avem pe roz sau pe bleu.
- Pe negru n-aveţi?
- Am o pereche mărimea ta, dar sunt cu vipușcă de ştrasuri argintii.
- Vai de mine, cum dracu' să port aşa ceva, dacă mă vede...

- Păi vezi, dacă nu mă asculţi pe mine? Izmenele ie bărbăteşti, cu şliţ, din bumbac. Pune mâna de ia-ţi izmană în cur băiete. Te scuipă vreuna de deochi că te vede în iegări, te udă şi îngheţi ca mâţa-n gard!

foto: viralUS