Navighez. Te caut în cele
patru zări de câte patru ori împărțite în subzări. Cerul s-a
copt și a început să picure miere de culoare ochilor tăi. Strâng
sucul cerului în vasul busolei până ce acul ei se târăște afară
ca un melc de grafit amenințat de potop. Nu mai am nevoie de
busolă, ești peste tot. Te port la ureche ca pe ultima țigară, în
piept, ghiocel la rever. Tu ești aici și când nu știi să fii.
Exiști, ești port.
dacă azimut nu este, nimic nu este...
RăspundețiȘtergereSex...tant să fie, sau nimic! :)
Ștergeretant...ra să fie, mai departe sunt detalii...
RăspundețiȘtergereCă bine zici, dă-le încolo! :)
ȘtergereÎn fiecare port, cică, e mereu un far care luminează. Şi, tot cică, marinarul primeşte mereu lumina lui direct în inimă, când e aproape de ţărm. Bucuria lui e rară şi unică.
RăspundețiȘtergereŢărmureşte, neobositule...
Acostez, Irina. Problema cu farurile este interminenta luminii.
Ștergerece mumos :) nu degeaba se spune că trebuie să țintești către lună, chiar dacă nu ajungi la ea ...măcar o să ajungi printre stele :P
RăspundețiȘtergereLuna e prea aproape, da-mi alt reper! :)
Ștergerehmm ,poți încerca ...gaura neagră :P
RăspundețiȘtergereNo way! :P
Ștergeream zis eu că nu o să îți placă reperul :)))
RăspundețiȘtergereAi zis, ai zis! :)
RăspundețiȘtergere