Alea japca est

   Vremuri grele, pâinea scumpă... Uite aşa pentru o felie în plus, am ajuns eu să mă ocup pe lângă altele, de demontarea diverselor maşinării de pe unde le-a părăsit norocul şi trimiterea lor în Românica la firmă. Diferenţa dintre trebuşoara asta onestă şi trimiterea fabricilor întregi la fier vechi este evidentă. Sensul este din afară către ţară, cumpărarea este legală, iar respectivele utilaje sunt folosite în scopul pentru care au fost concepute. În afară de asta eu sunt un simplu pălmaş.
   Diferenţa asta le scapă altora, astfel că m-am confruntat adesea cu atitudini ostile, mergând până la a fi aşteptat la poartă cu furci şi topoare în loc de pâine şi sare. Dar uite că m-am descurcat. La ce războaie de uzură psihologică am purtat, aş merita un premiu pentru diplomaţie. Dacă o să-l primesc, îl donez unui azil de bătrâni. Dacă nu, nu.
   Ultima dată când am executat o astfel de misiune, am primit confirmarea că hoţia şi corupţia sunt calităţi universale. Trimis la o fabrică croată, la dracu în praznic între graniţa slovenă şi ungară, am descoperit cum poţi fura trei companii simultan, fiind plătit de două şi la urmă să primeşti bonus pentru purtare exemplară. Nu dau reţeta exactă decât cu banul jos. Vă spun numai că vă trebuie în afară de ticăloşie şi tupeu la greu, o rezistenţă fizică şi psihică extraordinară. Trebuie să te naşti probabil croat ca să poţi munci cinstit la schimbul 1 şi apoi să furi la schimbul doi şi trei fără să clachezi la stress şi oboseală. Iar la buzunarul de la piept îţi trebuie şi o firmă de pază coruptă.
   Pe timpul zilei paza aia făcea exces de zel cu noi românii, gata de percheziţii la servieta goală, iar noaptea se alătura hoţilor localnici tăind cabluri şi ţevi cu flexul. Nu ştiam ce dracu au croaţii de sunt aşa apatici şi zilnic lipseşte câte unul. Nu pricepeam de ce nu  merge ba un moto stivuitor, ba celălalt, de ce rămânea unul din ele şi electro generatorul fără motorină aproape seară de seară.
   Aproape mi-a căzut falca într-o dimineaţă când am ajuns la locul faptei mult prea devreme faţă de ora anunţată. Mamă, ce spectacol de lumini şi sunet era acolo!
Trăgeau băieţii ca nebunii, de săreau scânteile la cer, nu alta. Culmea culmilor, mergeau ambele grupuri electrogene şi toate moto stivuitoarele. Mi s-au urcat piticii pe creier. Uite băi frate, că ăştia fac exact ca în cântecul lui Smiley. Îmi regulează munca şi bunurile pe banii mei şi cu sculele mele. Eu constituindu-mă în context drept parte vătămată pentru compania de îmi plăteşte salariul.
   Şi atunci, la lumina aparatelor de sudură şi a proiectoarelor, m-a fulgerat o idee. După cinci minute de activitate intensă am plecat fără să mă vadă nimeni. Am revenit la ora stabilită, am trimis băieţii la treabă si i-am luat pe şefii pazei şi ai echipei croate deoparte. Ce le-am spus, ce poze le-am arătat nu mai contează. Cert este că de a doua zi mi-au mers toate utilajele strună, am fost întâmpinat zilnic de feţe zâmbitoare (pişco mati rumunsky!), am fost invitat la berică şi ceva mâncare, o jafeluţă, treburi din astea. La urmă, fără să contorizez, firma şi-a recuperat pe baza unor "piese de rezervă şi consumabile", daunele provocate prin furt, corupţie sau delăsare.
   Dar şi când am venit acasă, am fost întâmpinat ca un adevărat erou. Adică: mi-au fost tăiate bonurile de masă plus banii de transport şi am ieşit gaură la decont pentru că am uns osiile birocratice croate fără să cer chitanţă fiscală. Drept bonus am fost reclamat de colegii de echipă pentru proastă organizare.  Cică nu le-am variat meniul la cină şi s-au îngreţoşat de gastronomia locală. 
   Asta drept mulţumire că le-am aranjat demipensiune la hotel de 4 stele, că au ajuns acasă cu simbria întreagă şi  cu diurna ştirbită doar de câtă bere a băut fiecare.

Morala e valabilă deşi pare învechită:
   Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!
sursa foto