Priveghi

   Mi-a murit inspiratia. Am tras de ea intai, convins ca simuleaza ca sa-mi dea mie apoi una peste bot si sa ma faca fraier. Am rasucit-o pe o parte, i-am dat o palma, i-am infipt un deget in cur dar nu a chicotit nici nu a gemut. Am luat o oglinda si-am tinut-o aproape de gura, dar sticla nu arata nici urma de abur, ba chiar nu arata nimic. Ar fi trebuit sa fie in luciul ei macar un ciob de eu uluit. Nimic.
   Am intors-o cu fata in sus la loc, i-am pus in picioare pantofii pe care i-am purtat la o absolvire al carui nume l-am uitat si am imbracat-o in ziare proaspete cu nume de vechi nedumeriri. Am aprins o lumanare la capul ei, am tras un taburet si am inceput sa astept. De atunci sed. La priveghi. Mahnit de pieredere ma gandesc ca poate pentru imaginatii exista un rai. In cazul asta rog ingerii sa se poarte bine cu ea desi bea de stinge si vorbeste buruienos. Aberez. Raiul nu exista. Este ireal.
   Realitatea este ca mi-a murit imaginatia si nu mai am nimic altceva de facut in afara de priveghi.
Odihneasca in pace!