Schimbul

   Vacanţa la ţară a fost ceva frumos până pe la 14 ani. După asta am început să am dubii, iar azi certitudinea că nu sunt făcut să-mi sufle vântul în rozetă printre araci când merg la budă. Dacă vreau senzaţii asemănătoare pot să folosesc un feon. Cum, nu de aia au la hoteluri feonul montat la baie aproape de tron? Eu asta credeam, pardon!
    Nu-mi mai place viaţa la ţară. Asta e, nici măcar n-o mai suport. Ca să-mi facă probabil în ciudă, prietenii mei sunt înebuniţi după viaţa la ţară. Îşi doresc chiar să cumpere împreună o casă bătrânească. Bineînţeles dragostea îi ţine maxim un weekend. După aia li se termina şevetelele umede, antihistaminicele, pastilele si spraiurile anti ţântari, adjuvantele digestive şi restul de suplimente fără de care un orăşean nu poate ingera, digera sau defeca liniştit.
   Diferenţa între mine şi ei este aceea că eu nu mă mai mint că-mi place. Mi-a plăcut când eram mic şi prost. Acum pot supravieţui în jungla urbană şi tot aici mă simt cel mai des fericit. Probabil o să mor tot "între betoane" aşa cum mi-a menit mamaia.
   Ultima mea amintire plăcută de la ţară s-a pierdut în neant. Îmi aduc aminte însă de o fază fericită de când eram pici. Nu ştiu cum am pus mâna pe nişte mărunţi şi am alergat cu limba scoasă spre CAP. Acolo lucra mamaia ca bucătareasă, dar tot acolo era şi Cooperativa. Aşa îi zice mamaia la locul magic de unde cumpăra ea Iogenii. Iogeniile astea băteau la cur orice Horeo făcut cu cremă de ghete şi se pişau cu boltă pe orice Belitastart sau cum cocăru' meu le zice la crocănţeii ăia multîcerealieri. Iubeam  Iojenia cum o iubeam pe mama când eram mic. De asta şi acum îmi aduc clar aminte că pe drumul înapoi de la Cooperativă am rămas fără Iojenie.
   În mod uluitor, din alea două bloace pline de ţigani trântite de Ceauşescu în mijlocul câmpului, nu mi-a ieşi în cale vreun hoţ. Dintre calabalâcuri, şandramale cu porci şi câini jigăriţi mi-a apărut  în faţă ispita sub forma une ţigănci un pic mai mică decât mine. Ţinea întro mâna o ceapă iar în cealaltă o bucată rece de mămăligă presărată cu sare grunjoasă. Muşca din ele cu poftă pe rând, cu mucii târăş dar cu ochii sclipind. Era fericită. La prima muşcătură mi-au dat lacrimile. La a doua a început să-mi plouă în gură. Am ştiu imediat că vreau şi eu. N-am mai ezitat nici o clipă. Am întins Iogenia şi cu voce pierită am cerşit:
- Facem schimb?!
  Mamaia m-a certat iar prietenii au zis că-s prost. Numai un bumbalău ar schimba o Iojenie pe o bucată de mamăligă şi o ceapă pe jumătate mâncate. Eu însă ştiu sigur că ţiganca s-a păcalit iar eu am făcut un schimb grozav de avantajos, pentru că toată ziua aia am fost fericit.
   Dar tot nu-mi place la ţară, aşa să ştiţi!