Youtube sau locul de joacă

   
   Am uitat multe lucruri din copilăria şi adolescenţa mea, dar sigur n-am uitat cum unde şi cu cine mă jucam sau pierdeam vremea. Nu pot uit praştia cu elastic, ţeava din PVC cu care trăgeam cornete din hârtie, telegraful cu baterie şi bec instalat între mine şi vecinul de la 8 plus multe altele. Nu pot uita subiectele de discuţii care se învârteau între OZN-uri, călătorii şi cărţi. Maiadanele erau pline cu prietenii mei, scările de bloc la fel. Eram veseli gălăgioşi şi foarte, foarte puţin obsceni. Ca să ne bage în case părinţii ne ameninţau cu bătaia iar unii vecini ne udau cu apa.

   Mă scuzaţi pentru această scurtă hemoragie de amintiri. Nu sunt suficient de bătrân pentru una mai lunga şi nici conflictul între generaţii nu mă jupoaie de viu. Mă apucă însă o adâncă tristeţe pentru copii din jurul meu. Nu pentru toţi, dar pentru majoritatea locul de joacă s-a mutat pe internet. Se cunosc pe Facebook  se jocă pe Friv şi în loc de timbre sau cartoane fac schimb de melodii pe youtube. Ar fi bine dacă numai de muzică ar face ei schimb, dar dacă citiţi comentariile clipurilor de pe youtube o să înţelegeţi la ce mă refer. Înjurăturile grobiene sunt la ordinea zilei, iar prostia şi incultura stau la loc de cinste pe eşicher. Copii de azi nu au idei, au convingeri, au traume; au sechele transpuse în comportamentul pe net.

   Dacă vă permiteţi să aruncaţi peste umăr o privire în messengerul unui adolescent o să-mi daţi dreptate. Copii ăştia se urăsc cu atât mai intens cu cât nici măcar nu se cunosc. Conflictele lor se poartă virtual şi nu se încheie niciodată. O jignire nu are şansa să se răcorească printr-un schimb de palme şi pumni în spatele blocului. Neînţelegerile se soluţionează prin funcţia ignore. Copii nu mai sunt respectuoşi, pentru că respectul vine din frică. La adăpostul anonimatului si al virtualului copiilor moderni nu le mai este frică. Iar odată cu frica ei pierd bucăţi zdravene din simţul responsabilităţii, al loialităţii şi al toleranţei.

   Copii nu mai ies din casă, dar îşi doresc la nivel posesiv biciclete şi role. Pentru că trebuie să aibă. Dacă îi întrebi ce-şi doresc cu adevărat or să-ţi ceară o tabletă, una dacă se poate atât de deşteaptă încât să nu mai fie nevoie să scrie. Şi aşa le era foarte greu să taste fraze întregi, formule de politeţe şi saluturi. Ca exemplu, de ziua ei nepoata mea a primit de la majoritatea prietenilor o grămadă de LMA-uri pe mess. La mulţi ani, adică. În loc de cadouri, link-uri de youtube.

Atât despre ei.
Din partea mea un SADB, dar nu prea cred!