luni, 7 mai 2012

Ciuc Natur Radler stoarce lămâi în ochii consumatorilor

sursa foto
   Am avut multe damblale la viata mea, aşa că una în plus chiar nu ar conta. Mai ales când este legată de caracterul meu de veşnic nemulţumit, obsesia ar părea naturală, nu-i aşa?! Greşit dom'le, greşit! Nu este natural să ai obsesii. Nimic nu mai este natural când vorbim de oameni. Nu este nimic natural în ceea ce produc sau consumă ei.
   Cartofii de la Mc Donald's nu sunt cei din piaţă scoşi din pământ cu sula lu' bunicu, sucurile alea cu aromă de plastic pe care scrie Giusto Natura sunt doar chimicale, şi nu, nici măcar berea nu este naturală deşi este prima băutură apărută pe pământ imediat după ce cercetătorii germani au inventat apa. Ştie toată lumea că cercetătorul german a inventat tot, nu?!
   Uite de aia mă apucă damblaua şi cer să se scoata cuvântul natural din dicţionarul publicitar. Nimic, dar absolut nimic din ceea ce se vinde şi are o reclamă nu poate fi natural. Nici apa, este clar? Toate reclamele în care apare cuvântul natural sunt din start mincinoase. Cu cât este mai bună reclama sau mai virulentă, cu atât este mai departe de natură produsul pe care îl promovează.
   Eu sunt (încă) băutor de bere. De asta momentan mi-a sărit malţul când am văzut porcăria aia de reclamă la Ciuc Natur Radler. Auzi la ei: "Ciuc Natur Radler este un amestec natural şi răcoritor de limonadă adevărată (63%) şi de bere (37%)". Nu mă înebuni frate! În reclamă plouă cu lămâi dar pe ambalajul berii poţi citi (mic) că limonada este făcută din 3% concentrat de lămâi si restul apă şi E-uri. Or fi inofensive, folositoare sau gustoase E-urile alea din cei 63% pişwaiser, dar sigur suma lor nu poate fi numită limonadă. Sau poate doar de către copii care nu ştiu că limonada adevărată = lămâii stoarse, apă şi zahar sau miere.
   Cum limonada din Ciuc nu este nici pe departe făcută din lămâile stoarse în ochii consumatorului de reclamă, sper să văd producătorii Ciuc amendaţi cât mai curând, aşa cum a păţit Mc Donald's pentru neobrăzarea de a vinde paie congelate pe post de cartofi naturali autohtoni.
   Mă bucur că în sfîrşit românul reacţionează împotriva companiilor care se consideră şmechere iar pe noi ne cred fraieri cu ciunga lipită în păr. Dacă noul dicton Ciuc este că "doar gustul contează", poate le aminteşte OPC-ul că reclama falsă este de prost gust.
   Hai noroc domnilor berari şi reveniţi la "încă una şi mă duc", slogan al cărui caracter echivoc nu va putea fi niciodată contestat sau verificat de băutori!

20 de comentarii:

  1. da` de ce ai bea limonadă cu bere???

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) ha ! ce tare e asta cu pilda !
    mi-ai amintit de prima mea mare "dragoste" care avea o expresie asemanatoare si anume: " de treci condrii de arama" :)) haaaa ce vremuri...

    sunt off topic, dar ma scuzi ca sunt draguta :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "De ..la sa ma treci strada", nu-ti zicea prima ta iubire?! :))

      Ștergere
  3. nu domnle, nu-mi zicea. era mai poet ashea :))

    RăspundețiȘtergere
  4. normal ca nu !!
    vaaai, dar nu stiai ?!
    pai de ce crezi ca a trecut Veronica Micle la Cragiale si l-a lasat pe Eminescu?
    a tras speranta ca poate poate Caragiale o avea ceva ceva in pantaloni, ca deh, el nefiind doar poet....

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici eu nu văd de ce aş amesteca limonada cu bere....
    Belle d”Imagination

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca sa faci ceva, orice din care sa mai iasa un ban. Intai insa trebuie sa convingi niste fraieri ca nu exista ceva mai bun, mai original, mai na...Na, ca era sa scriu natural!!!

      Ștergere
  6. Aştept cu nerăbdare berea cu extract natural de căpşuni, plm, dacă putem, de ce nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu astept sa apara berea cu extract de couie, cu zama de pasariche, sos de pul...pa si aroma de tur! Mi-as servi musafirii cu ea.

      Ștergere
  7. Ba baeti, ce dracu, sa bei bere cu lamaie e ca si cum ai fute o femeie gonflabila! E inpardonabil gestul asta si, atunci cand o faci, te transformi in purtator ilegale de cuae! Vorbesc serios. Bine, ne plac carciumile, bodegile, bem fineturi, cocktailuri'n'shit, dar la dracu, ori bei bere, ori mai ibne arde-o pe angeli cherry sau vodka lemon (neaoarat, sub 1/3 vodca, ca altfel e groasa si cazi sub masa! Am facut si-o mica rima. Sa aveti o noapte sau dimineata, sau ce vreti voi, linistite! Sa curga zeama de lamaie. Ah, si pe langa subiect: cu hellas mege! Are un gust decacat, dar merita incercat. Poate va place!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hell ass sa bei tu Gogu cu pretinii tai. Un freci de portocale nu m-ai indemna a bea! :D

      Ștergere
  8. Lisăn tu ză babălz, răducule!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ceuc raedlher e bere de copii.

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE