Ponorul lui Chioru

   Aşa îi zicea lumea din sat. Nimeni nu ştie de ce poartă acest nume. Pentru Lică nu însemna altceva decât un nume ciudat între alte nume ciudate. Lui îi plăcea cum sună numele în pronunţia ţăranilor. Ponoru' lu' chioru' părea o glumă. Habar nu avea Lică ce este ăla ponor. I-a povestit buna că oamenii luau înainte lut din dealul lu' Chioru pentru case, dar malul s-a tot dărâmat peste câte unul, aşa că lumea îl ocoleşte acum. Şi apoi casele se fac azi din căramidă şi beton, nu din lut cu balegă. Lică a devenit foarte interesat abia când i s-a interzis să se joace acolo.

   Cu prima ocazie când a caştigat un joc pe porunci a mânat întreaga gaşcă de copii la ponor. Pe drum i-a prins ploaia. Au alergat către adăpostul malului acoperit cu iarba şi tufe ce atârnau peste culme ca o streaşină. Acolo şi-a pierdut Lică vocea când malul s-a surpat deodată peste ei şi doar el singur a scapat.

   A fugit murdar şi îngrozit acasă la bunica. Nu era la şcoală şi din semnele lui nimeni n-a înţeles nimic. Dar Lică a povestit până l-au durut mâinile. A plâns neoprit trei zile. A tot arătat cum ghearele în forma de rădăcini prindeau copii şi îi îndesau în gura udă căscată sub un singur ochi uriaş peste care curgeau continuu valuri de noroi pâna i-a înghiţit pe toţi. Pe toţi în afară de unul. La ăla mic s-a holbat înciudat şi galben până i-a luat glasul, apoi s-a închis şi s-a acoperit de pământ. S-a făcut linişte şi a rămas ponorul aproape la fel ca la început. Numai Lică ştie că nu este asa. Numai el ştie că ponorul ăla este chiar Chiorul care doarme aşteptând alţi nesăbuiţi să-i fareme în burta lui de humă, ori să-i vateme cu deochiu pe cei la care nu poate ajunge.

   De atunci şi-a promis Lică să se facă şofer când o fi mare. Dar până o să poată conduce buldozerul sau excavatorul, Lică se trezeşte noapte de noapte asudat şi plânge. Este clasa a treia şi încă mai udă patul, atunci când visează galben clipind a chemare ochiul lui Chioru.