Rondea pică la cină

Ne trezim înţepeniţi şi înfriguraţi din cauza zgomotelor înfundate. Coidză aruncă o privire la ceas şi sare ca ars:
-Arghhh, am pârlit buha! Rondeaua a zis că o să trecă pe aici seara asta ca să mergem la Dojo şi cred că boul a uitat să nu urce pe scară.
-Aoleu, mă sperii şi eu; a dat peste plasa pusă de canibalii de la doi! Hai repede, că poate abia a intrat în bucluc!
Ne precipităm jumate despuiaţi pe scări, eu cu sabia în mana, Coidză cu o bâtă! Uşa scârboşilor este scoasă din ţâţani de mai mult timp. Tragem cu urechea la zgomote, dar din apartament nu se aud decât şoapte. Intru primul cu sabia în faţă, chestie care mă salvează de la decapitare. O secure cât o lopată îmi sparge nasul când se loveste de lamă. Văd roşu în faţa ochilor, dar tot mai bine decât să nu mai văd nimic. Mă scurg lângă tocul uşii cu Coidză uitându-se disperat la mine.
- Lasă-mă puţin să-mi revin că nu-s buşit rău; vezi ce-i cu Rondea dar ai grijă la capcane!
Ezită o clipa, dar dupa ce îl împing se mişcă prudent în lungul holului, se aşează în cur pe podeaua jupuită de linoleum şi trage o pereche de picioare uşii din placaj. Aia zboara înspre lumina din interior care ne orbeşte pe amândoi. Unul din fraţii canibali sudează cu autogenul. În colivia de metal spumegă furios Rondea. În cinci secunde Coidză îl face pe ăla să-şi înghită fierbetonul pe care îl ţinea în mână. Intre timp prind o mişcare în stanga mea. Secer cu piciorul umbra care se furişa spre camera de tortură. Mă sageată o durere ascuţita în tibie, dar mă ridic şi înjunghii de câteva ori silueta care încearcă să se ridice. Zbaterile mă fac să cred ca are zale aşa ca ridic sabia deasupra capului adunând forţa pentru o lovitură specială. Nu gândesc. Când lovesc, sabia nu există, sabia sunt eu iar inamicul este o scobitoare. Lovitura e atât de puternică încât se opreşte în beton. Mă pomenesc împroşcat cu sânge şi învăluit de putoare. Victima s-a cacat pe ea de durere. Coidză aprinde lanterna; Coidză injură; Coidză fluieră admirativ:
- Tăticule, eşti laser! I-ai tăiat scârnăveniei un picior ambalat în armura de fier! Păcat de sabie, ca ai făcut-o ţăndări!
Rondeluţa stă cuminte în colivie admirând opera lui Coidză. Merită. Pentru isprava asta a renunţat la bâtă ca să-i poate prinde sudorului aparatul şi să se apere de masca cu zimţi de oţel semănând mai degrabă a scut. Fierul i-a intrat ăluia prin gură şi i-a ieşit prin ceafă. Pare destul de mort. Ar fi cazul să mă asigur că ologul meu nu-şi va pune vreodată proteză. Îi sucesc gâtul şi mă ridic scârbit de ceea ce am făcut. Când ne-am bătut mai devreme era conştient şi se putea apăra. Înca mai am căcaturi din astea cavalereşti în cap.
- Băi porumbeilor, am întrerupt ceva ?! Eu ajung masa vecinilor şi voi vă căutaţi la amigdale, ce brebenelu meu… Ia uite la ei!
- Sugi ochiu Rondea! Eşti prea prost ca să te mănânce altceva decât păduchii cu blenoragie şi ploşnitele cu râie. Ia leagă căţeaua, că ăştia erau tripleţi: fraţii Trei Coaste. Unde slobozii lu’ Moloh e al treilea?! Înjur căutând cu ochii ceva să-mi slujească drept armă. Trebuie să mă mulţumesc cu securea mortului.
Coidză sparge ultimile suduri nedefinitivate şi-l scoate pe guraliv afară.
-Unde-ţi stă bai mintea; ce ţi-am zis să te uiti după funia de la geamul nostru şi să fii atent? Ai urcat pe scări ca berbecu. Hai, ia-ţi armele şi cărel poteca frate, că-mi vine să borăsc! Hulă tati te iubesc, da' tot dai de băut!
Îi împărtăşesc entuziasmul şi după ce ne baricadăm în casă pun o rezervă strategică la bătaie. Abia la a doua sticlă de vin ni se potoleşte tremurul mâinilor şi palpitaţiile din stomac. Astăzi am mai omorât nişte oameni. Credeam că m-am obişnuit. Rondea se distrează copios pe seama crizei de adrenalina pe care o trăim. Îmi vine să-i sparg moaca, dar în loc de asta îl las să-mi coasă nasul.
În lumea fără femei pentru că alcoolul este un lux “infirmierele” bărboase ţi se pişă pe nas ca să te dezinfecteze.